Categorii
De post / Vegane Deserturi Fără gluten Fără lactate Raw vegan Rețete

Cea mai simplă rețetă de ciocolată fără zahăr – VIDEO

 

Dragii mei, sunt foooarte fericită să încep astăzi un „serial” cu rețete video. Nu orice rețete, ci unele sănătoase, gustoase, ieftine și simplu de făcut, așa cum de altfel v-am obișnuit.

Fac acest pas datorită vouă, datorită faptului că ne urmăriți atât pe mine, cât și pe soțul meu, Prâslea cel gospodin. Vă mulțumim pentru că ne citiți site-ul și pentru că testați rețetele noastre! Astfel ne încurajați să mergem mai departe. Nu e ușor, pentru că amândoi avem joburi full time, lucrăm în medie 9 ore pe zi, iar de site ne ocupăm în restul timpului, care este foarte limitat. Acesta este și motivul pentru care nu reușim să postăm atât de des precum ne-am dori, dar mergem înainte, pentru că ne dorim din tot sufletul să inspirăm cât mai mulți oameni să facă schimbări în alimentație, așa cum am făcut și noi.

Ciocolată fără zahăr

Cea mai simplă rețetă de ciocolată fără zahăr propusă de mine are doar 4 ingrediente, dintre care unul este apa 🙂 Sigur că se poate face și cu mai multe, dar eu prefer rețetele cât mai simple. Aceasta este una de bază, dar puteți experimenta și puteți adăuga ce doriți: vanilie, mentă, fructe, alune, puteți folosi unt de cacao în loc de cel de cocos ori cacao în loc de pudră de roșcove. Mie îmi place foarte mult pudra de roșcove pentru că are o aromă deosebită și în plus să știți că este recomandată pentru copii, spre deosebire de cacao. Am făcut și un calcul și este și mai convenabilă ca preț, o să vedeți în video.

Atât pudra de roșcove, cât și uleiul de cocos sunt de pe vegis.ro, iar mierea de salcâm de la legumedețară.ro. Fără ajutorul lor și al restaurantului Gelsomino, care ne-a permis să filmăm în spațiul său, nu am fi putut realiza aceste filmulețe. Vă mulțumesc! (mai multe detalii despre ei, mai jos)

Ingrediente:

-16 linguri rase cu pudră de roșcove (carob)

-4 linguri apă

-8 linguri ulei de cocos topit

-4 linguri miere de salcâm 

Mod de preparare:

Trebuie doar să amestecați toate ingredientele, până când obțineți o pastă destul de groasă. Veți vedea exact în video care trebuie să fie consistența pentru a obține aceste bombonele de ciocolată fără zahăr. Aveți grijă să nu folosiți un tip de lingură când puneți pudra de roșcove și alt tip pentru apă ori ulei, pentru că nu o să iasă rețeta. Eu am pățit-o 🙂 Oricum, e foarte simplu să o „dregeți”: dacă este prea tare mai adăugați puțină apă sau puțină miere, iar dacă este prea moale mai puneți pudră de roșcove. Pentru a vedea cum se prepară această ciocolată fără zahăr delicioasă vă invit să urmăriți rețeta video:

Vegis.ro este un magazin tip plafar, numai că este online. Găsiţi pe site de toate, de la ingrediente pentru mâncăruri, ceaiuri, remedii din plante medicinale şi produse apicole, până la cosmetice, detergenţi, electrocasnice sau cărţi.

LegumeDeȚară.ro este un site de pe care puteți comanda legume și fructe fără pesticide sau îngrășăminte chimice, dar și tot felul de bunătăți tradiționale: păsări de curte, ouă, lactate, miere, uleiuri presate la rece.

Restaurantul Gelsomino este o afacere de familie. Dacă ați fost în Italia sau Grecia știți la ce mă refer. Cât despre mâncare, bucătarul alege mereu cele mai bune ingrediente, așa cum face fiecare atunci când gătește acasă.

 

Categorii
De post / Vegane Fără gluten Fără lactate Feluri principale Rețete

Mâncare cu ciuperci pleurotus, cartofi și quinoa

Salut! Sunt Prâslea cel gospodin!

Nouă ne plac foarte mult ciupercile indiferent de tipul lor, așa că le folosim foarte des în mâncărurile pe care le preparăm.

Ciupercile pleurotus sunt o variantă foarte bună de înlocuire a cărnii și le puteți folosi la prepararea multor rețete. Eu, de exemplu, am mai făcut ciorbă de ciuperci pleurotus, orez cu ciuperci sau tocaniță de ciuperci. Toate sunt foarte, foarte gustoase.

De data aceasta vă recomand să faceți o mâncare cu ciuperci pleurotus, cartofi și quinoa. Este unul din preparatele mele preferate pentru că se face foarte ușor și are gust foarte bun. Iza l-a descoperit acum câțiva ani pe site la Cristela Georgescu, nu știu dacă era chiar așa, pentru că acum nu l-am mai găsit, dar puteți încerca o mulțime de rețete sănătoase de la Cristela dacă intrați aici.

Revin la rețetă. Iată cum se prepară:

Ingrediente:

– 500 g ciuperci pleurotus

– 1 kg de cartofi

– 5-6 linguri de quinoa

– o legătură de usturoi verde sau 3-4 căței de usturoi

– 1 legătură de mărar

– ulei de măsline

– sare, piper

Mod de preparare:

Am curățat cartofii de coajă, i-am tăiat în patru și i-am pus la fiert cu puțină sare. După ce au fiert cam 10 minute, am adăugat ciupercile pleurotus și quinoa. Eu am pus doar pălăriile de la ciuperci. Cozile au alt timp de fierbere, așa că eu nu le pun la această rețetă, dar le folosesc a doua zi fie la niște paste cu ciuperci, fie la o tocană sau orice altceva. Dupa ce am pus quinoa și pălăriile de la ciuperci, am mai lăsat să fiarbă 10 minute. La final am scurs cât am putut din apa care a rămas (nu o aruncați, va fi nevoie de o parte la sos).

Pentru a prepara sosul am pus în blender mărarul, usturoiul, câteva linguri din apa în care au fiert legumele,  ulei de măsline, sare și piper și am mixat până s-a format un sos. Am pus sosul peste legumele fierte și am amestecat pentru a se întrepătrunde foarte bine gusturile. Noi am servit mâncarea cu ciuperci pleurotus, cartofi și quinoa ca fel principal alături de o salată din salată verde, ridichi și ceapă verde. Să aveți poftă bună!

 

Categorii
De post / Vegane Fără gluten Fără lactate Gustări Mic dejun Rețete Rețetele lui Prâslea

Bruschete cu avocado și roșii

 

Salut! Sunt Prâslea cel gospodin!

Ne așezăm într-o seară la masă, cam obosiți după o zi lungă de muncă. Dintr-o dată o văd pe Izabela că-i sclipesc ochii și zice: ”Mamăăă!”

Mama soacră era la vreo 300 de km depărtare, deci nu avea de ce să o strige :))))

„Sunt cele mai bune bruschete pe care le-am mâncat vreodată!!!”, continuă. „Cum le-ai făcut?!”

„Cred că ți-e foame rău”, răspund eu :)) „N-am făcut nimic special”. Și gust. Mamăăă! Chiar sunt foarte bune!!!

Îmi dau seama atunci că făcusem aceste bruschete cu avocado fără să mă gândesc dinainte cum. Pur și simplu așa mi-a venit să fac acele combinații. Până la urmă nu era nimic special, sigur au mai făcut și alții la fel, dar vă împărtășesc totuși rețeta, pentru că e super delicioasă!

 

Ingrediente:

–    pâine integrală/fără gluten
–    2 avocado copți
–    200-300 g roșii
–    5-6 căței de usturoi
–    ulei de măsline
–    1 lingură de semințe de cânepă (opțional)
–    zeama de la ½ lămâie
–    sare, piper

Mod de preparare:

Mai întâi am pus feliile de pâine la cuptor într-o tavă și le-am lăsat la rumenit aproximativ 5-10 minute. Între timp, am tăiat roșiile cubulețe și le-am amestecat cu uleiul de măsline și 2 căței de usturoi pisați mărunt.

Apoi am mărunțit avocado cu o furculiță, am pus peste el zeama de lămaie, sare, piper și am amestecat până s-a format o pastă.

Am scos feliile de pâine din cuptor și le-am frecat puțin cu usturoi. Pur și simplu frecați fiecare felie (care este puțin tare, fiind rumenită la cuptor) cu un cățel de usturoi.

Apoi am întins pasta de avocado pe pâine și am pus deasupra roșiile amestecate cu celelalte ingrediente. Pe câteva bruschete am pus și semințe de cânepă.

Nouă ne plac atât de mult aceste bruschete cu avocado și roșii încât am mânca aproape în fiecare zi! Nu facem însă asta, pentru că am mânca prea multă pâine. Puteți servi pasta de avocado și roșiile pe ardei gras, pe felii de andivă ori cu bețișoare de legume, dar parcă tot cu pâine sunt mai bune 🙂 În plus, în această perioadă chiar le facem foarte, foarte rar, pentru că nu este sezonul roșiilor. La vară poate o să facem o dată pe lună 🙂 Poftă bună să aveți!

bruschete cu avocado 2

Categorii
De post / Vegane Fără lactate Feluri principale Mic dejun Rețete

Shaorma cu legume și maioneză de avocado

 

Salut! Sunt Prâslea cel gospodin!

Chiar dacă nu este un preparat tradițional românesc, shaorma a ajuns unul dintre preferatele românilor. Poate și pentru că este mult mai comod să mergi la un fast-food și să ai prânzul sau cina gata în doar câteva minute. Dar vă pot spune că există o modalitate mult mai sănătoasă, dar și mai ieftină să mănânci shaorma: să o preparați chiar voi. Iese cel puțin la fel de bună ca cea cumpărată! În plus o puteți prepara cu ce ingrediente doriți sau cu ce aveți prin bucătarie. Iată cum puteți prepara o shaorma cu legume și maioneză din avocado, ideală pentru perioada de post sau dacă vreți să mai micșorați cantitatea de carne pe care o consumați. Să știți că această combinație de legume chiar are un gust asemănător cu cel al unei shaorma care conține carne!

Ingrediente: (pentru 5-6 bucăți)

–   500 g ciuperci;
–    1 dovlecel;
–    2-3 roșii;
–    1 avocado;
–    zeama de la 1/2 lămâie;
–    1 morcov;
–    1 ceapă;
–    sare;
–    ulei;
–    lipii.

Mod de preparare:

Pentru a face shaorma trebuie să aveți pregătite ingredientele.

Am înăbușit ciupercile tăiate felii împreună cu usturoiul, pentru câteva minute.

Dovleceii tăiați feliuțe i-am pus puțin la grill.

Morcovul l-am feliat foarte, foarte subțire cu un peeler de curățat cartofi.

Ceapa am tăiat-o solzișori.

„Maioneza” am făcut-o din avocado pisat cu o furculiță și amestecat cu zeama de lămâie și puțină sare.

shaorma cu legume 2

Am pus lipia pe o farfurie, am întins “maioneza”, am adăugat ciupercile, câteva felii de dovlecei, morcov, roșii, ceapă. Dacă vreți, puteți adăuga și carne. Noi am făcut o dată cu niște carne de pui rămasă de la supa cu găluști, pe care am pus-o puțin la grill și a ieșit super! Dacă vă place picantă, puteți pune și ardei iute sau orice alte ingrediente vă plac. Poftă bună să aveți!

Categorii
De post / Vegane Fără gluten Fără lactate Raw vegan Rețete Salate

Salată de ridichi negre – simplu și gustos

 

Salut! Sunt Prâslea cel gospodin!

Vin într-o seară acasă cu o poftă super mare de carne din garniță. Încălzesc cărnița și masa era aproape gata. Dar nu înainte de a face o salată de legume. Mă uit  în frigider. Gol. Deschid sertarul cu legume și… surpriză! O ridiche neagră. Degeaba. Ce salată e aia doar cu ridiche? Mai făcusem salată de crudități, cu morcovi, țelină, ridichi, măr, dar acum chiar nu știam ce pot face doar cu ridichea.

Am zis să încerc totuși. Oricum altă soluție n-aveam. Am dat-o pe răzătoare, am pus niște ulei de măsline, zeamă de lămâie, sare și piper. Am gustat fără prea mari așteptări. De fapt, fără nicio așteptare! Mă gândeam că o să o mâncăm așa, că n-aveam altă opțiune și trebuia să avem și ceva crud la masă, nu doar carne. Când am gustat-o, am avut un șoc! N-aș fi crezut că poate fi atât de bună! Chiar nu aș fi crezut în veci! Și acum îmi pare rău că nu am încercat rețeta asta mai demult.

Acum e clar! Salata de ridichi negre a devenit una dintre salatele mele preferate, mai ales în sezonul rece. Plus că este cea mai rapidă salată facută vreodată de mine. V-o recomand cu încredere!

Ingrediente:

– 1 ridiche neagră mare;

– zeama de la o lămâie;

– ulei de măsline;

– sare, piper.

Mod de preparare:

Am dat ridichea pe răzătoare, apoi am adăugat celelalte ingrediente și am amestecat. Nici nu am apucat să mă ”încălzesc” bine că salata a fost gata! Poftă bună să aveți!

 

Credit foto: Milovan Radmanovac | Dreamstime.com

Categorii
De post / Vegane Deserturi Fără gluten Fără lactate Raw vegan Rețete

Tartă cu mandarine și ghimbir

 

Pare sofisticat, dar nu e. Modul de preparare e chiar simplu şi nu e nevoie de multe ingrediente. Iar dacă vreţi să impresionaţi, aceasta tartă e perfectă! Eu am fost uimită câte persoane au lăudat-o. Am găsit reţeta acum câțiva ani pe blogul Inei Todoran și am adaptat-o în timp.

Ingrediente blat:

-2 căni cu sâmburi de nucă (lăsate peste noapte într-un bol cu apă, pentru a scăpa de amăreală)

-o jumătate de cană de curmale fără sâmburi (lăsate și ele în apă o oră sau măcar 30 de minute)

-o lingură de ghimbir dat pe răzătoare

Mod de preparare blat:

Ingredientele se pun în robotul cu lama S şi se mixează. Curmalele au rolul să „lege” compoziţia şi în acelaşi timp să o îndulcească. Practic sunt un excelent înlocuitor al zahărului. Odata compoziţia „închegată”, o puteţi pune într-o formă de tort sau într-o tavă, o presați bine cu degetele și apoi o puneți în frigider, cât timp pregătiți crema.

Ingrediente cremă:

-2 căni şi jumătate cu felii de mandarine

-o cană şi jumătate de caju (înmuiat câteva ore sau peste noapte şi apoi scursă apa)

-3-4 linguri de miere

-3-4 linguri cu ulei de cocos sau de cacao

-ghimbir ras (opțional)

-tărâţe de psyllium dacă e nevoie

Mod de preparare cremă:

După ce am îndepărtat pieliţele fiecărei feliuţe de mandarină (mi-a luat ceva, dar merită!), am pus toate ingredientele în robot. Sincer, am mai ras nişte ghimbir şi în cremă, pentru că mie îmi place la nebunie și mi s-a părut că în blat nu prea se simţea 🙂 Important este să gustați și să faceți totul în funcție de gusturile voastre.

După ce am mixat ingredientele mi-am dat seama că mandarinele mele au fost atât de zemoase încât crema era prea moale. Ca să „dreg” situaţia am adăugat tărâţe de psyllium, plus că avea deja ulei de cocos. Am pus crema peste blat și înainte să dăm iama în prăjitură am lăsat-o cam o oră la frigider, pentru a se întări crema. După ce am tăiat-o n-a rezistat prea mult :))

tarta mandarine 4

Credit foto 1: Nina Firsova | Dreamstime.com

Credit foto 2: Nevinates | Dreamstime.com

Categorii
De post / Vegane Fără gluten Fără lactate Gustări Mic dejun Raw vegan Rețete

Pastă de avocado și ardei iute

 

Salut! Sunt Prâslea cel gospodin.

Nu-mi vine să cred că acum câțiva ani nu voiam nici în ruptul capului să încerc avocado! Mi se părea chiar scârbos (scuze pentru cuvânt, dar n-am găsit altul mai delicat) cu acea culoare verde și cu textura aia moale. Chiar nu-mi dădeam seama cum poate soția mea să mănânce așa ceva! Nu știu cum de am încercat la un moment dat și de-atunci… nu m-aș mai opri! Mi-am dat seama că de multe ori nici nu încerc ceva din cauza unor concepții greșite. Atunci asociam avocado cu alimentația vegetariană sau raw-vegană și probabil de asta îl respingeam din start, pentru că nu voiam să fiu văzut ca un „sectant”. Apoi mi-am dat seama că e o mare prostie! Poți să mănânci și carne, și avocado uneori!

Nouă ne place chiar și simplu, fără absolut nimic, pur și simplu îl tăiem în două și mâncăm cu lingurița. Alteori mai face Izabela guacamole sau pur și simplu îl mărunțim cu o furculiță și îl folosim pe post de maioneză când facem shaorma în casă. De data aceasta vă prezint o pastă picantă foarte bună de întins pe pâine.

Ingrediente:

– 2 avocado copți

– 1-2 ardei iuți

– 2-3 fire de ceapă verde

– zeama de la o lămâie

– sare, piper

Mod de preparare:

Pentru a prepara pasta de avocado aveți nevoie de avocado bine copți. Putem recunoaște un avocado copt atunci când îl apăsăm cu degetul și îl simțim puțin moale. Îl puteți cumpăra și crud, dar trebuie să-l țineți câteva zile în bucătărie, la temperatura camerei, pentru a se coace.

Am tăiat avocado pe jumătate, am scos miezul cu o linguriță și l-am pus în robotul cu lamă S. Am adăugat ardeii, ceapa, zeama de lămâie și am mixat până am obținut o pastă la care am pus sare și piper după gust.

Dacă nu aveți robot nu-i nimic, puteți obține pasta și cu furculița. Ceapa și ardeii îi tocați foarte mărunt și amestecați totul. Nu va ieși o pastă la fel de fină ca la robot, dar nu cred că e asta o probemă 🙂

Pasta de avocado și ardei iute se poate servi pe pâine, crackerși, bucăți de legume, mai e foarte bună cu tortilla de porumb, pe post de dressing la salate sau chiar ca o maioneză picantă. Vă urez poftă bună!

 

Credit foto: Kaycco | Dreamstime.com

Categorii
De post / Vegane Fără gluten Fără lactate Feluri principale Rețete

Quinoa cu legume (preparat de post și fără gluten)

 

Salut! Sunt Prâslea cel gospodin.

Mă tot gândeam ieri ce să gătesc, mai ales că voiam să fac ceva ce nu am mai gătit până acum. Așa mi-a venit ideea să pregătesc quinoa cu legume ”de iarnă”. Și tot așa am aflat de la Izabela câteva lucruri pe care nu le știam despre această cereală. Habar n-aveam că au o cantitate foarte mare de proteine, chiar mai mare decât unele tipuri de carne! Și mai era ceva cu aminoacizii esențiali, dar e ceva mai complicat și o să vă explice ea într-un articol viitor 🙂 Mie mi-a plăcut că se prepară foarte simplu și are un gust foarte bun alături de legume. Plus că nu are gluten.

Ingrediente:

– 200 g quinoa

– 300 g broccoli

– 300 g praz tăiat rondele (sau ceapă)

– 3 morcovi tăiați fâșii subțiri

– 2oo g sos de roșii sau roșii proaspete

– 3-4 căței de usturoi

– zeama de la o lămâie

– ulei de măsline

– sare, piper

Mod de preparare:

Quinoa se prepară într-un mod asemănător orezului, doar că timpul de preparare este mult mai mic.

Pentru a fierbe quinoa este nevoie de două-trei  părți de apă la o parte de quinoa. Eu am pus la fiert cam jumătate de litru de apă cu puțină sare. Până a început să dea în clocot am avut timp să „spăl” quinoa. E nevoie ca această cereală să fie clătită chiar de mai multe ori, pentru că altfel are un gust amar. Când apa a început să fiarbă am adăugat quinoa și am lăsat-o 15-20 minute, până când lichidul a fost absorbit de semințe.

În acest timp am sotat foarte, foarte puțin usturoiul în puțin ulei. Am adăugat morcovii, prazul, broccoli și puțină apă. Le-am lăsat să fiarbă înăbușit timp de 4-5 minute. Am amestecat puțin din când în când. Sigur că se poate face cu orice legume aveți prin frigider. Eu pe astea le aveam 🙂

Am adăugat apoi sosul de roșii. Am povestit aici ce sos de roșii folosim noi. Am lăsat să fiarbă timp de 2-3 minute și am adăugat quinoa. Am pus și zeama de lămâie, sare, piper, am amestecat puțin toate ingredientele și preparatul a fost gata! Poftă bună!

 

Credit foto: Klenova | Dreamstime.com

Categorii
De post / Vegane Fără gluten Fără lactate Gustări Mic dejun Rețete

Pastă de măsline (gustare de post)

 

Salut! Sunt Prâslea cel gospodin.

Pentru că ne apropiem de postul Paștelui, vă recomand o rețetă care nouă ne place super mult: pastă de măsline. Noi folosim măsline kalamata fără sâmburi, pe care le cumpărăm de la magazine grecești, dar se găsesc și în unele supermarketuri. Puteți lua și cu sâmburi, dar o să vă ia mai mult timp să pregătiți rețeta 🙂 Poate că sunteți obișnuiți cu măslinele negre sau cu cele verzi și nu vă plac cele kalamata. Așa eram și eu, dar m-am obișnuit și acum nu-mi mai plac deloc celelalte!

Ingrediente:

-300 grame măsline kalamata fără sâmburi

-1 avocado copt

-2-3 fire de ceapă verde

-zeama de la jumătate de lămâie

Ustensile necesare:

-robot de bucătărie cu lama S / chopper / robot de mână / orice aparat care mărunțește legume

masline2Mod de preparare:

Puteți face pasta și imediat după ce cumpărați măslinele, dar va ieși prea sărată, așa că eu vă recomand să le lăsați mai întâi la desărat. Măslinele au foarte, foarte multă sare și nu ar trebui să mâncăm prea multe într-o zi, pentru că sarea crește riscul de boli, în special de inimă. Noi le lăsăm o zi-două în apă, în frigider, înainte să facem pasta.

Odată ce le-am desărat, le punem în robot alături de celelalte ingrediente. Aveți grijă să le verificați de sâmburi, pentru că nouă ni s-a mai întâmplat să mai fi scăpat una cu sâmburi și se poate strica robotul. Ingredientele trebuie doar mărunțite la robot până se obține o pastă numai bună de întins pe pâine. Noi nu mai adăugăm sare și ulei, pentru că au deja măslinele. După cum vedeți se prepară foarte repede și poate fi consumată pe bucăți de castravete sau de ardei, cu bețișoare de legume sau pe pâine, dar neapărat alături de o salată de legume 🙂 Poftă bună!

 

Sursă foto 1:  Liv Friis-larsen | Dreamstime.com

Categorii
De post / Vegane Deserturi Fără gluten Fără lactate Gustări Rețete

Mei cu lapte, fructe și ghimbir

 

Ador meiul! Și nu doar eu, ci și soțul meu. Cel mai des facem mei cu lapte vegetal. Este o alternativă la orezul cu lapte din copilărie. Poate fi preparat și cu lapte de origine animală, însă eu nu mai beau de câțiva ani (am povestit aici de ce).

Dacă vi se pare ciudat și credeați că meiul e doar pentru papagali, să știți că nu e adevărat (sunt întrebată des asta:)). Este folosit de mii de ani și în bucătărie. Bineînţeles că trebuie să alegeți meiul decorticat. Îl găsiți la magazinele cu produse naturiste și costă 7-10 lei kilogramul. Cel mai important este că nu conține gluten, așa că poate fi folosit de persoanele care au intoleranță.

mei cu lapte 2

Ingrediente pentru 2 porții generoase:

-1 ceașcă mei

-3-4 cești apă

-bucăți de fructe (mere, gutui, pere tari)

-o jumătate de linguriță de ghimbir ras (puteți pune și mai mult, dacă sunteți obișnuiți cu gustul)

-2-3 cești lapte – poate fi de origine animală sau vegetal: de migdale/cocos/caju/cânepă (puteți prepara singuri laptele vegetal – găsiți aici cea mai simplă rețetă)

-miere după gust

-scorțișoară, cuișoare, vanilie

Metoda de preparare:

Primul pas este să clătiți meiul în mai multe ape. Dacă la început o să fie tulbure, pe măsură ce îl spălați apa va rămâne tot mai curată. 

Apoi puneți-l la hidratat (îl acoperiți cu apă). Cât timp? Aici părerile sunt împărțite. Sunt și specialiști care spun că nu trebuie hidratat, dar eu aleg să îl hidratez. Better safe than sorry:) Uneori îl las peste noapte, alteori o zi și o noapte. Da, e nevoie de organizare, adică să te gândești din timp când vrei să faci. Sigur că nu se întâmplă nicio tragedie dacă faceți o dată fără să îl hidratați, și eu mai făceam asta uneori, dar era excepția.  

Aruncați apa în care a stat la hidratat și mai clătiți de câteva ori.

În acest timp puneți apa la fiert (3 cești). Când începe să clocotească, adăugați meiul, fructele tăiate bucățele și ghimbirul tăiat cât mai mărunt sau dat pe răzătoare. Se mai lasă aproximativ 15 minute la fiert, cu atenție, să nu se prindă. Eu îl las și mai mult, uneori îi mai adaug apă, pentru că vreau să fie bine, bine fiert și, deci, mai prietenos cu sistemul digestiv. Plus că îmi place să fie mai cremos.

După ce stingeți focul puneți cratița deoparte, ca să se răcească puțin. De ce? Pentru că urmează să punem laptele vegetal și mierea, care și-ar pierde din proprietăți dacă le-am pune la o temperatură foarte înaltă. Așadar, după ce meiul se mai răcește, adăugați laptele și mierea după preferințe: dacă vă place compoziția mai moale, puneți mai mult lapte, iar mierea după gust. Tot acum puneți și scorțișoară, cuișoare, vanilie, orice arome vă plac.

Rețeta nu este bătută-n cuie. Noi la început făceam doar cu lapte și miere, nimic altceva, dar într-o seară mi-a venit ideea să pun gutuie și ghimbir în oala în care fierbea meiul. M-am gândit că meiul va lua din aroma lor și așa a fost. A ieșit un preparat pe care toată lumea l-a apreciat și a mai cerut o porție 🙂

A nu se înțelege că recomand prepararea termică a fructelor. Oricine știe că mulți dintre nutrienți se pierd prin fierbere, dar dacă facem asta o dată la nu știu cât timp, nu e nicio tragedie. Atâta vreme cât mâncăm zilnic fructe și legume crude și doar uneori le supunem la temperaturi înalte, nu e nicio problemă. Plus că iarna de obicei simțim nevoia de mâncare caldă și gătită. 

Există și varianta în care pun la fiert doar ghimbirul împreună cu meiul, iar celelalte fructe le adaug în castron, proaspete, atunci când mâncăm. Dacă știți că nu reușiți să mâncați cele cinci porții de legume și fructe pe zi, atunci mai bine puneți fructele proaspete, în castron. Sau o parte le puneți la fiert, iar cealaltă parte crude, în castron. Important este să faceți cum vă este mai bine, cum vă cere organismul.

Poftă bună! 

 

Credit foto 1: Vadimb | Dreamstime.com

Credit foto 2: Indos82 | Dreamstime.com