Categorii
De post / Vegane Fără lactate Gustări Mic dejun Rețete

20 de sendvișuri sănătoase, simple și gustoase

 

Am făcut o listă cu rețete de sendvișuri sănătoase, astfel încât să le puteți rula câteva luni și copilul să nu se plictisească, dacă în asta constă pachețelul pentru școală/grădiniță, dar nici voi, dacă sunteți în căutare de gustări pentru luat la serviciu.

Am pus și variante simple și știute de toată lumea, ca să fie toate într-un singur loc. Am folosit puține ingrediente la fiecare, ceea ce e bine și pentru digestia celui care mănâncă sendvișul, și pentru timpul petrecut în bucătărie al persoanei care îl prepară, dar și pentru buzunar. Și încă ceva: rețetele nu sunt „bătute în cuie” – le puteți adapta cu ce vă place vouă.

Dacă sunteți vegetarieni sau pur și simplu nu mâncați lactate, carne ori ouă, găsiți și variante fără proteine de origine animală. Fiecare alege în funcție de alimentația și de gusturile lui. Și chiar dacă mâncați de toate, eu vă recomand ca proporția să fie în favoarea sendvișurilor vegetale, pentru că oricum de obicei se consumă prea multe proteine animale.

Înainte să mergeți să cumpărați ingredientele, vă rog mult să citiți articolul „5 reguli pentru a pregăti un sendviș sănătos” . Vă spun acolo ce tip de pâine recomand eu pentru sendvișuri și încă patru reguli după care vă puteți ghida când mergeți la cumpărături și când preparați sendvișurile.

 

Sendviș cu frunze de spanac, ridichi, morcovi și cașcaval

E varianta numai bună pentru ce găsim în perioada asta în piață. Cașcavalul poate fi înlocuit cu orice tip de brânză care vă place. Morcovii eu îi tai cu peelerul pentru cartofi, ca să fie fâșiuțe subțiri. Puteți pune și puțină ceapă verde, dacă nu vă deranjează 🙂 Vă spun eu un secret: mestecați câteva semințe de cardamon după, în loc de gumă de mestecat.

Sendviș cu dovlecei la grătar, branză de capră și mărar

Mie îmi place la nebunie această combinație! Brânza o fărâmițez cu o furculiță și o amestec cu mărarul tocat mărunt. Dacă brânza nu este prea cremoasă, e mai uscată, atunci pun și foarte puțin ulei de măsline. Practic vreau să devină aproape o cremă de brânză. Dovlecei pun din belșug, nu doar o feliuță sau două. Ei sunt ingredientul principal.

Sendviș cu salată verde, roșii, castraveți, pătrunjel și brânză/cașcaval

E o variantă pentru perioada în care roșiile și castraveții sunt de sezon, nu pentru acum. Pătrunjelul sigur că este opțional, dar vă rog strecurați acolo măcar câteva frunzulițe, pentru că are vitamina C de câteva ori mai multă decât au citricele.

Sendviș cu brânză brie, vânătă la grătar și ardei copt

Am pus brânză brie ca să fie diferit de celelalte și mai deosebit, dar puteți la fel de bine să folosiți orice alt tip de brânză.

Sendviș cu gorgonzola, salată verde, ardei copt și smochine

Am mâncat ceva asemănător la o benzinărie, nu știu exact dacă era așa sau altfel, dar avea sigur brânză, ardei copt și smochine. Mie îmi place foarte, foarte mult combinația. Dacă nu aveți gorgonzola, puteți încerca și cu o cremă simplă de brânză.

Sendviș cu salată verde, leurdă, ardei gras și cremă de brânză

Crema de brânză eu o fac rapid din brânză fărâmițată, amestecată cu puțin ulei presat la rece (sau cu smântână) și cu verdețuri. Dacă o cumpărați gata preparată, aveți mare grijă la etichetă: asigurați-vă că nu are altceva în afară de ce ați pune voi dacă ați face-o acasă.

Sendviș caprese: mozarella, roșii, pesto

Și această combinație îmi place foarte mult, dar vara, când roșiile sunt în sezon. Sigur că nu e o tragedie dacă o dată într-o iarnă cumpărați niște roșii pentru a face caprese. Repet: să fie excepția, nu regula. Dacă nu aveți sos pesto, puteți pune busuioc proaspăt, dar e mai bun cu pesto 🙂

Sendviș cu ou fiert și legume

Poate părea ciudat, dar puteți face un sendviș cu ou fiert, numai să nu fierbeți foarte mult oul. Să nu fie nici cu zeamă, nici tare, ci puțin moale, pentru că altfel se va fărâma gălbenușul și o să cadă dintre feliile de pâine. Oricum, cel mai bine este să folosiți o chiflă rotundă din care să scoateți miezul. Oul recomand să fie de țară. Cât despre legume, puteți pune orice aveți. Important este să puneți legume din belșug: o variantă poate fi cu roșii, castraveți, ardei, alta cu morcovi, ridichi, salată verde. Puteți să renunțați și la pâine și să puneți oul și legumele într-o caserolă. Dacă totuși simțiți nevoia de pâine puteți mânca mai puțină: luați o gură mare de ou și legume și una mică de pâine, nu invers 🙂

Sendviș cu omletă și legume crude

Știu, ați putea face o omletă cu legume, dar recomandarea mea este ca legumele să fie crude, nu preparate termic. Faceți omleta simplă și adăugați ce legume vă plac și sunt de sezon.

Sendviș cu legume/murături și carne

Când spun carne nu mă refer la mezeluri. E foarte greu să găsești în magazine ceva care să nu aibă conservanți precum monoglutamatul, coloranți, zahăr și altele. Am analizat inclusiv oferta de prosciutto crudo si cu greu am găsit ceva cu mai puțini conservanți.

Cel mai bine este să aveți carne dintr-o sursă de încredere și să o pregătiți acasă, de exemplu la cuptor sau la aburi. O folosiți pe post de fel principal alături de o salată, iar ce rămâne poate fi folosită și a doua zi, rece, în sendviș, alături de legume sau murături. Nu uitați să puneți cât mai multe legume. Nu o bucată mare de carne și o frunză de salată, ci raportul să fie invers dacă se poate.

Și la murături să vă uitați pe etichetă, dacă le cumpărați. Ar trebui să aibă doar apă și sare, nimic altceva. De obicei au și zahăr sau alți conservanți, dar se găsesc și variante doar cu apă și sare.

Sendviș cu hummus, castraveți murați și varză

Ideal ar fi să faceți hummus acasă. Nu e greu deloc: se mixează în robot năut fiert cu pastă de susan (tahini), usturoi, zeamă de lămâie, puțin ulei de măsline, sare, piper, opțional boia, chimion sau coriandru. Se obține o pastă delicioasă, care se potrivește de minune cu varza proaspătă și castraveții murați. Sigur că și cu alte legume – alegeți ce vă place.

Pentru că hummusul este o pastă, eu vă recomand ca sendvișul să fie doar cu o felie de pâine. Dacă sunt două, în momentul în care copilul va mușca din el, hummusul va ieși dintre felii și e foarte posibil să curgă pe jos (știu eu și niște adulți care ar face la fel 🙂 Deci mai bine puneți un strat generos de hummus pe o felide de pâine integrală, apoi adăugați din belșug castraveți murați și varză, iar feliile pot fi puse frumos într-o caserolă sau chiar în două.

Sendviș cu hummus, salată verde, morcovi și roșii deshidratate

Mie îmi place mult combinația hummus-roșii uscate, lângă care pot fi puse orice legume proaspete. Am ales morcovii, pentru că de obicei nu prea sunt puși în sendvișuri, dar în această combinație să știți că nu prea o să-i simțiți. Roșiile deshidratate au un gust puternic și vor acoperi celelalte arome.Și acest sendviș recomand să fie făcut doar pe o felie de pâine, așa cum am scris mai sus. Sau poate fi și fără pâine. Puteți pur și simplu mânca hummus cu bețișoare de legume (din morcovi, castraveți, ardei). Sau puteți face niște „bărcuțe” din ardei gras în care puneți hummus.

Sendviș cu fasole bătută și legume/murături

Noi facem fasolea la fel ca pe hummus: fasole boabe fiartă, pusă în robot cu zeamă de lămâie, ulei presat la rece, puțin usturoi, doar de aroma, sare, piper, mixat și gata! Dacă folosiți fasole boabe din conservă citiți, vă rog, eticheta: să aibă doar fasole, apă și sare, nimic altceva. A! Și în acest caz nu mai adăugați sare, pentru că fasolea este deja sărată.

Shaorma cu legume și maioneză de avocado

Este o rețetă delicioasă făcută de soțul meu, Prâslea cel gospodin. O găsiți aici.

Sendviș cu avocado, roșie, salată verde și pătrunjel

Avocado poate fi pus tăiat feliuțe sau făcut pastă. Când spun „făcut pastă” înțeleg zdrobit cu furculița, adăugată zeamă de lămâie, puțină sare neiodată, puțin piper, amestecat și gata!

Sendviș cu ton, avocado, morcovi și țelină

La fel și aici, puteți folosi avocado tăiat feliuțe sau pasat. Legume puteți pune de care doriți. Vara merge foarte bine cu roșii, castraveți, ardei. Iarna vă recomand să încercați cu morcovi și țelină chiar daca aveți impresia că nu vă place. Ideea este că gustul tonului le acoperă pe celelalte. Puneți neapărat și salată verde, spanac sau orice frunze aveți 🙂 Asta e valabil la orice sendviș.

Sendviș cu avocado, fasole și legume proaspete

De data aceasta zdrobiți cu furculița sau la robot nu doar avocado, ci și fasole fiartă. Adăugați zeamă de lămâie, busuioc verde, sare, piper, merge și foarte puțin muștar (nu e obligatoriu). Pasta astfel obținută o întindeți pe pâine, alături de salată verde și orice legume proaspete aveți sau dece nu, murături.

Sendviș cu pastă de măsline, castravete și ardei

Găsiți rețeta de pastă de măsline aici. Sendvișul acesta poate fi consumat doar pe o felie de pâine, cum spuneam și mai sus, sau și mai bine pe bucăți de castravete sau de ardei ori cu bețișoare de legume (morcovi, țelină, castraveți, ardei).

Sendviș cu avocado și măsline kalamata

Dacă nu vă dați în vânt după măsline (cum e cazul meu) vă recomand să faceți invers: avocado pasat puțin cu furculița, adăugate 1-2 măsline kalamata tăiate mai mărunt, zeamă de lămâie, ar fi bună și puțină ceapă verde, dar merge și fără, sare nu e nevoie, pentru că sunt măslinele sărate, întins pe pâine și adăugate legume și frunze verzi. Sigur că puteți pune și direct avocado tăiat feliuțe, măslinele tăiate pe jumătate sau în patru și legumele. Nu trebuie neapărat să faceți totul pastă. Uneori faceți așa, altă dată invers, ca să pară că sunt 2 variante diferite 🙂

Sendviș cu pate de caju, hrean și ridichi

Găsiți rețeta de pate de caju cu hrean aici. Este delicios și perfect pentru perioada aceasta. Sigur, trebuie să vă placă hreanul. Nouă ne place la nebunie! Deci faceți pateul, îl puneți pe pâine, adăugați ridichi și salată verde și gata. Încă o dată spun, puneți legume din belșug, vă rog, nu doar o frunzuliță de salată și două feliuțe subțiri de ridichi, ci cât de multe puteți. Altă dată puteți face cu varză albă sau roșie sau mai merge bine alături de castraveți murați.

 

Gata lista cu cele 20 de variante propuse de mine. Sigur că sunt muuult mai multe, dar vă aștept pe voi să îmi scrieți în comentariile de mai jos ce alte sendvișuri sănătoase pregătiți.

Credit foto: www.pexels.com

Categorii
Alimentație & Stil de viață Low Toxic Life

5 reguli pentru a pregăti un sendviș sănătos

 

Acum ceva timp prietena mea Iulia m-a rugat să o ajut cu niște idei de sendvișuri sănătoase. Avea nevoie să își ia pe teren (în fiecare dimineață de la 7 la 10 este prin diferite zone din București, de unde transmite în direct traficul – o vedeți pe Digi24). Am făcut atunci o listă cu idei și sfaturi, iar apoi mi-am dat seama că sunt potrivite nu doar pentru adulți, ci și pentru copii, mai ales că în România de cele mai multe ori pachețelul pentru școală sau grădiniță înseamnă un sendviș cu pâine albă, mezeluri și brânză topită. Am abordat și acest subiect în proiectul nostru, „Alimentația copiilor, sub lupă”: colega mea Monica a făcut un material extrem de util, pe care îl puteți vedea mâine (14 ianuarie), de la ora 10:30, la Tinerețe fără bătrânețe, pe Digi24.

Înainte să vă dau rețetele, vreau să vă spun cum procedez eu când fac un sendviș sănătos, după ce reguli mă ghidez. De fapt, nu sunt valabile doar pentru sendvișuri, ci la orice masă pe care o pregătim eu și soțul meu.

Pâine integrală, nu albă

Aleg pâine integrală, nu albă. Atenție mare la etichetă! Citiți ingredientele, nu vă luați doar după ce scrie mare pe ambalaj. O pâine cu adevărat integrală ar trebui să aibă doar 4 ingrediente: făină integrală, apă, sare și drojdie (sau maia). Noi alegem de cele mai multe ori pâinea cu maia, pentru că am observat că ne simțim mai bine, e mai ușor digerabilă, nu mai simțim senzația aceea de balonare. Se găsește de obicei la brutării artizanale.

Pe lângă etichetă, fiți atenți și la consistență. O pâine din făină integrală care să fie cu adevărat făină integrală, fără alte adaosuri, este o pâine cu o consistență mai tare, în niciun caz nu este pufoasă. Vă recomand să vă uitați la un material tot din campania noastră din emisiune, unde o să vedeți exact la ce mă refer, plus că găsiți acolo cea mai simplă rețetă de pâine pe care o puteți face în casă. O găsiți aici.

Cât mai puține ingrediente

Nu combin foarte multe ingrediente, ci îl fac cât mai simplu. De ce? Pentru că vreau să ușurez sarcina sistemului digestiv. Una e să digere 10 alimente, alta e să digere 3-4. Regula mea de bază este să combin o sursă de proteină cu legume crude. Deci pentru mine un sendviș sănătos nu are și brânză, și carne, și ou, și hummus, ci una dintre ele, alături de legume.

Legumele, ingredient principal

Am grijă ca în sendviș să am legume crude nu ca decor, ci mai degrabă ca ingredient principal. Fac tot posibilul să am în jur de 50% legume. Sigur că nu se poate mereu, dar ideea e să nu pun o bucată mare de carne și o frunzuliță subțire de salată. Apropo de salată, la orice sendviș pun frunze verzi: poate fi salată verde, spanac, leurdă, kale, rucola, mangold.

Sendvișul nu înseamnă doar pâine!

Dintotdeauna am avut o problemă cu sendvișurile, pentru că simțeam că mănânc prea multă pâine. Și așa și este. De obicei este o chiflă uriașă sau două felii groase de pâine, iar conținutul din mijloc abia îl simți. Mă întreb uneori de ce un sendviș are denumirea să zicem „sendviș cu șuncă și cașcaval” când de fapt e mai multă pâine decât șuncă și cașcaval. Ar trebui să se numească „sendviș cu pâine” :)) Nu neg că uneori mănânc și așa, dacă e o chiflă din aia crocantă, caldă, n-ai cum să reziști la așa ceva, parcă te duce înapoi în copilărie, dar asta e excepția, nu regula. Alteori dau la o parte una dintre feliile de pâine sau rup chifla astfel încât să mănânc doar partea de jos și conținutul din mijloc 🙂

Când fac eu acasă un sendviș sănătos procedez astfel: fie tai feliile de pâine foarte subțire, fie scot miezul din chiflă și clar în interior pun o cantitate consistentă din ingrediente, să simt ce mănânc. Fie pun doar pe o felie de pâine (știu că nu prea se mai numește sendviș, dar important e să mănânc ceva sănătos, nu cum se numește). Alteori elimin de tot pâinea la combinațiile la care se poate: de exemplu eu mănânc de multe ori hummus doar cu legume (fără pâine) sau omletă cu legume (fără pâine) sau carne cu legume. Știu, nu se mai numesc sendvișuri și ai nevoie de caserolă în care să le iei la serviciu, ai nevoie și de furculiță uneori, dar măcar din când în când putem face asta, nu? Și copiilor le putem da gustarea în caserolă când sunt mai mari. De fapt, nepoțica mea are doar 4 ani și tare mult îi place să mănânce din caserolă la grădiniță 🙂

Mai puține proteine de origine animală

Nu sunt vegetariană, mănânc de toate, dar proteine de origine animală nu mai consum în fiecare zi. Înainte mâncam carne, brânză sau ouă la absolut fiecare masă și așa fac majoritatea oamenilor, dar excesul de proteină animală nu aduce nimic bun, dimpotrivă. Eu am simțit asta pe pielea mea, așa că acum mănânc în medie de 2-3 ori pe săptămâna proteine de origine animală și când spun asta nu mă refer doar la carne, ci și la ouă sau lactate. E adevărat că iarna simt nevoia de mai mult și poate că mănânc de 4 ori pe săptămână, dar compensez vara când am unele perioade în care nu mănânc deloc. Le înlocuiesc cu cele de origine vegetală, care se găsesc în fasole, năut, linte, ciuperci, quinoa, semințe de cânepă etc. Cât despre sendvișuri, o să vedeți că există destule variante și fără carne, brânză sau cașcaval și vă recomand să le folosiți mai des decât pe cele cu proteină animală.

Rețete de sendvișuri sănătoase

Dacă vi se par prea multe de schimbat, nu vă îngrijorați și în niciun caz nu vă stresați, nu vă frustrați dacă nu vă iese din prima sau din a doua sau a treia. Luați-o ușor, o mică schimbare azi, alta mâine sau peste o săptămână, faceți totul în ritmul vostru. Important este să fițihotărâți să schimbați ceva. Eu așa am fost și am reușit să ajung să mănânc sănătos, deși 22 de ani am mâncat tot ce era mai nesănătos. Cum am reușit am povestit aici.

Dacă aveți nevoie de idei pentru pachețelul pentru școală ori chiar pentru voi, să luați la serviciu, v-am pregătit o listă generoasă în acest articol: „20 de sendvișuri simple, sănătoase și gustoase„.

PS: Pentru că pare ciudat cuvântul „sendviș” și pentru că peste tot sunt tot felul de variante incorecte, vreau să vă spun că variantele corecte dpdv gramatical sunt „sendviș” și „sandvici” 🙂

 

Credit foto: www.pexels.com

Categorii
De post / Vegane Fără gluten Fără lactate Gustări Mic dejun Rețete

Pastă de măsline (gustare de post)

 

Salut! Sunt Prâslea cel gospodin.

Pentru că ne apropiem de postul Paștelui, vă recomand o rețetă care nouă ne place super mult: pastă de măsline. Noi folosim măsline kalamata fără sâmburi, pe care le cumpărăm de la magazine grecești, dar se găsesc și în unele supermarketuri. Puteți lua și cu sâmburi, dar o să vă ia mai mult timp să pregătiți rețeta 🙂 Poate că sunteți obișnuiți cu măslinele negre sau cu cele verzi și nu vă plac cele kalamata. Așa eram și eu, dar m-am obișnuit și acum nu-mi mai plac deloc celelalte!

Ingrediente:

-300 grame măsline kalamata fără sâmburi

-1 avocado copt

-2-3 fire de ceapă verde

-zeama de la jumătate de lămâie

Ustensile necesare:

-robot de bucătărie cu lama S / chopper / robot de mână / orice aparat care mărunțește legume

masline2Mod de preparare:

Puteți face pasta și imediat după ce cumpărați măslinele, dar va ieși prea sărată, așa că eu vă recomand să le lăsați mai întâi la desărat. Măslinele au foarte, foarte multă sare și nu ar trebui să mâncăm prea multe într-o zi, pentru că sarea crește riscul de boli, în special de inimă. Noi le lăsăm o zi-două în apă, în frigider, înainte să facem pasta.

Odată ce le-am desărat, le punem în robot alături de celelalte ingrediente. Aveți grijă să le verificați de sâmburi, pentru că nouă ni s-a mai întâmplat să mai fi scăpat una cu sâmburi și se poate strica robotul. Ingredientele trebuie doar mărunțite la robot până se obține o pastă numai bună de întins pe pâine. Noi nu mai adăugăm sare și ulei, pentru că au deja măslinele. După cum vedeți se prepară foarte repede și poate fi consumată pe bucăți de castravete sau de ardei, cu bețișoare de legume sau pe pâine, dar neapărat alături de o salată de legume 🙂 Poftă bună!

 

Sursă foto 1:  Liv Friis-larsen | Dreamstime.com

Categorii
De post / Vegane Fără gluten Fără lactate Gustări Raw vegan Rețete

Pate de caju cu hrean

 

Salut! Sunt Praslea cel gospodin. Stiu ca unii dintre voi sunteti nerabdatori sa aflati care este cea dintai reteta din rubrica mea, adica „Praslea cel gospodin”. Am avut nevoie de cateva incurajari pentru a impartasi ceea ce „mesteresc” eu prin bucatarie. De asta a durat ceva pana sa va prezint reteta, nu ca ar fi greu de preparat. Ba chiar este foarte simplu si in plus contine un aliment care mie imi place foarte mult: hreanul. Pasta de caju cu hrean este delicioasa, o recomand tuturor: raw-veganilor, vegetarienilor, celor care tin post sau “carnivorilor” (merge foarte bine si alaturi de o carnita la gratar:)).

colaj (2)

Ingrediente

  • 150 g caju crud;
  • o bucatica de radacina de hrean;
  • 2 catei de usturoi;
  • 1 lingurita de turmeric (optional);
  • zeama de la o lamaie;
  • apa;
  • sare.

Mod de preparare:

Mai intai am pus alunele caju in apa  de seara pana dimineata (sau macar 4-5 ore), pentru a se hidrata. Am scurs caju-ul de apa si l-am pus in robot cu restul ingredientelor. Eu am folosit 4-5 cm dintr-o radacina de hrean, dar depinde cat de picanta vreti sa iasa pasta. Sfatul meu este sa folositi mai putin, sa gustati pe parcurs si sa mai adaugati daca este cazul. Apa se pune cat sa acopere ingredientele sau chiar mai putina si se mixeaza totul.

Daca folositi robotul cu lama S nu va iesi o pasta foarte, foarte fina. In schimb la blender veti obtine aceasta consistenta, dar daca nu aveti unul de putere mare va trebui sa puneti mai multa apa pentru a putea mixa. In acest caz pasta iese moale, dar o puteti „drege” cu tarate de psyllium.

Daca nu aveti turmeric se poate si fara, dar pasta n-o sa mai fie galbena.

DSC_0870 (2)

Pateul cu hrean se poate servi pe paine, crackersi sau legume. Daca il intindeti pe paine nu uitati de legume. Noi am testat cu salate de toate felurile sau pur si simplu alaturi de ridichi sau castraveciori murati. In poza se mai vede o pasta de masline care mie imi place la fel de mult. O sa va dau reteta in curand.

Pofta buna!

Praslea cel gospodin

Categorii
De post / Vegane Fără gluten Fără lactate Gustări Mic dejun Raw vegan Rețete

„Icre” de chia

Intr-o duminica dimineata in care nu aveam mai nimic in frigider am pregatit rapid un mic dejun delicios si satios, asa cum am povestit aici (si unde gasiti reteta senzationala de budinca de afine). Acum a venit randul celui de-al doilea preparat, „icrele” de chia, pe care eu le ador! Nu sunt de peste, asa cum probabil v-ati dat seama, dar este un preparat care seamana foarte, foarte bine cu icrele de peste. Are gustul asemanator, are consistenta de icre, practic daca inchizi ochii ai putea sa le confunzi. Daca o sa gasiti seminte de chia bej o sa semene si la aspect. Eu nu am gasit, dar nu ma deranjeaza nici cu cele negre.

DSC_0277mod

Ingrediente:

-100 grame seminte de chia

-120 ml apa (aprox 14 linguri)

-30 ml ulei de in (aprox 4 linguri)

-zeama de la jumatate de lamaie (aprox 6 linguri)

-o ceapa mica

-sare

Ustensile necesare: un castron si o lingura 🙂

Preparare:

Puneti semintele intr-un castron, adaugati restul ingredientelor si amestecati. Lasati „salata” 5-10 minute si gata! Atat e de simplu 🙂

Important este ca ingredientele lichide (apa, lamaia, uleiul) sa fie puse toate cat mai repede, adica sa nu puneti apa, sa mestecati si apoi sa nu mai stiti pe unde e uleiul sau lamaia si pana le puneti si pe acestea sa dureze cateva minute. Nu se va strica preparatul, doar ca va fi mai greu sa amestecati. Ideea este ca semintele de chia se „umfla” in prezenta lichidelor, iar pentru cele 100 de grame de seminte e nevoie de aproximativ 200 ml de lichide. Daca veti pune doar o parte din lichide, in cateva minute amestecul va fi tun. Adica extrem de tare 🙂 Daca le puneti pe toate si amestecati, atunci peste cateva minute compozitia va fi asemanatoare cu cea a icrelor de peste. Cantitatile nu sunt batute in cuie. Daca va place ca salata sa fie mai moale mai adaugati putina apa. Sau daca va place mai acrisoara mai puneti lamaie. Totul este dupa gust. O sa vedeti ca dupa ce o faceti de 2-3 ori nici n-o sa va mai uitati pe reteta, veti pune totul dupa ochi.

Puteti folosi si alt ulei, dar cel de in are o aroma speciala, asemanatoare cu cea de peste, deci va recomand sa il folositi pe acesta cel putin prima data cand faceti preparatul.

DSC_0276mod

ATENTIE! Beti multa apa atunci cand mancati produse care contin tarate de psyllium sau seminte de chia. Acestea continua sa se “umfle” si dupa ce au fost consumate, adica in sistemul digestiv, asa ca au nevoie de lichide.

Am preluat reteta de la Ligia Pop si am adaptat cantitatile in functie de gusturile noastre. Daca vreti sa aflati care sunt proprietatile semintelor de chia, le gasiti aici, impreuna cu reteta originala de la Ligia. Pofta buna!

Categorii
De post / Vegane Deserturi Fără lactate Gustări Mic dejun Raw vegan Rețete

Budincă din afine și fulgi de ovăz

Duminica dimineata. Foame mare si frigider… gol. De fapt, aproape gol. Aveam niste rosii, niste ardei, un ou si o bucatica de pepene galben. Sotul meu ar fi vrut o omleta, dar ce sa faci cu un singur ou? Eu, fericita ca nu avem destule oua si ca imi pot pune imaginatia la contributie, m-am uitat in camara sa vad ce pot „incropi” 🙂 Sanatos, cum altfel? Am vazut semintele de chia si fulgii de ovaz si mi-a venit ideea! Fac niste „icre” de chia si o budinca de afine (aveam afine in congelator). Ambele se fac la rece, fara aragaz sau cuptor, deci sunt raw 🙂 Începem cu rețeta dulce:

DSC_0292 edit (2)

Ingrediente:

-un castronel cu afine (proaspete sau congelate)

-un pahar cu apa

-fulgi de ovaz (eu am folosit fulgi de ovaz fini)

-tarate de psyllium

-miere

-optional: orice seminte si fructe aveti prin casa 🙂 Eu am mai pus o bucatica de pepene galben, putin ghimbir, putine seminte de chia si un mix de seminte (susan, in, mac, floarea soarelui)

Practic totul e optional :)) Puteti face cu zmeura in loc de afine sau cu orice alt fruct. Puteti pune doar psyllium sau doar fulgi de ovaz sau doar chia. Puteti folosi lapte vegetal in loc de apa. Eu am facut cu ce aveam prin casa.

DSC_0288 edit (2)

Mod de preparare:

Am pus in blender afinele, apa, mierea, ghimbirul, pepenele galben si mixul de seminte. Dupa ce a devenit totul un suc ceva mai gros am oprit si am adaugat fulgi de ovaz, tarate de psyllium si putine seminte de chia. Am pus totul dupa ochi, astfel incat sa se „ingroase” compozitia (mai multi fulgi de ovaz decat celelate). Nu am mai pornit blenderul, ci doar am amestecat cu o lingura. Asta pentru ca am vrut ca fulgii de ovaz sa ramana intregi, sa se simta in budinca, nu am vrut sa devina totul o pasta fina. Atentie sa nu puneti prea multe! Compozitia nu trebuie sa fie foarte, foarte groasa din prima, pentru ca aceste ingrediente se „umfla”, adica absorb apa din compozitie, deci trebuie lasat totul aproximativ 10 minute pentru a se ingrosa. La mine dupa acest timp budinca era totusi cam moale, asa ca am mai adaugat fulgi de ovaz si psyllium si am mai lasat putin sa se odihneasca 🙂 Pofta mare!

ATENTIE! Beti multa apa atunci cand mancati produse care contin tarate de psyllium sau seminte de chia. Acestea continua sa se „umfle” si dupa ce au fost consumate, adica in sistemul digestiv, asa ca au nevoie de lichide.

Reteta de icre de chia o găsiți AICI

DSC_0281 edit (2)

Credit cover foto: © Anna Denisova | Dreamstime.com

Categorii
De post / Vegane Fără gluten Fără lactate Feluri principale Gustări Mic dejun Raw vegan Rețete

Pate cu spanac

De anul trecut cumparam legume de la un producator local, despre care o sa va povestesc mai multe intr-o postare viitoare. Va spun doar ca primim un cos saptamanal cu legume de sezon. Nu ne alegem noi legumele, ci primim exact ce exista in acea perioada a anului. Primavara ce sa primim? Verdeturi: salata verde, ceapa verde, usturoi verde, leurda, patrunjel, loboda si mai ales spanac. Spun mai ales, pentru ca timp de cateva saptamani primim cate o plasa maaaare de spanac. Si ghici ce? Noi nu mai cumparasem niciodata spanac, pentru ca nu ne placea. Asta credeam noi :)) L-am tot folosit la salate, am pus in ciorba de loboda, dar tot nu se termina. Ca sa fiu sincera, in primele saptamani se cam strica in frigider 🙁 Asta pana cand am inceput sa caut retete. Altele in afara de salate. Si uite-asa am facut chiftelute cu spanac, paste cu spanac, placinta cu spanac, mancare de spanac cu usturoi etc. Tot nu eram multumita, pentru ca voiam si niste retete raw (netratate termic), ca sa beneficiem de toate proprietatile spanacului. Faceam, bineinteles, si smoothie-uri, dar tot nu consumam tot spanacul. Pana cand am gasit o reteta minunata: pate cu spanac. Nu mai tin minte unde am gasit-o, asa ca imi cer iertare celui care a conceput-o. Sau este posibil sa fi gasit mai multe retete si sa fi facut o combinatie, chiar nu mai retin. Gata cu palavrageala, sa trecem la treaba!

1 pate spanac 1mod

Ingrediente:

-100 grame caju hidratat peste noapte sau macar 4-5 ore (atentie! sa fie caju crud, nu prajit sau sarat!)

-apa

-zeama de lamaie

-busuioc, cimbru, sare

-spanac (cam o jumatate de legatura)

-ceapa verde (1-2 buc.)

-usturoi verde (aprox. o legatura)

-optional tarate de psyllium

Aparatura/ustensile necesare: blender

caju castron (2)

Metoda de preparare: 

Cele 100 de grame de caju se pun in blender si se acopera cu apa (nu puneti mai multa apa, pentru ca o sa iasa pateul prea moale). Adaugati zeama de la jumatate de lamaie, busuioc, cimbru si sare (nu exagerati cu ele; mai bine mai adaugati la final decat sa iasa prea sarat pateul).

colaj caju in blendermold

Daca aveti un blender puternic, cum sunt Vitamix si Blendtec, puteti pune toate ingredientele, mixati si gata pateul. Daca in schimb aveti un blender normal, asa cum am eu, le faceti pe rand 🙂 Deci mai intai caju, apa, lamaie, busuioc, cimbru, sare. Blenduiti pana cand totul devine o pasta fina. Incepeti apoi sa puneti frunze de spanac, dar nu pe toate o data. Repet, depinde mult ce tip de blender aveti, asa ca testati. Daca ar fi un lichid in blender, ar putea fi adaugate toate frunzele de spanac dintr-un foc, dar pentru ca noi incercam sa facem un pate cat mai gros, un blender normal nu va putea mixa multe frunze avand ca baza o pasta groasa de caju.

colaj spanac in blendermod

Asadar, puneti pe rand spanacul, mixati, iar puneti spanac, iar mixati si tot asa, pana cand simtiti ca este destul pentru blender, ca nu il mai marunteste. O sa vedeti cum culoarea o sa se schimbe intr-un verde din ce in ce mai puternic. Puneti si ceapa si usturoiul verde si gustati. Poate mai e nevoie de sare, de lamaie sau condimente. Daca totusi pateul vi se pare prea moale, nu-i nimic, il „dregeti” cu tarate de psyllium. Adaugati o lingurita sau doua, amestecati si lasati la frigider 10-15 minute sa se ingroase. Pofta buna!

 3 pate spanac painemod

 

Categorii
De post / Vegane Deserturi Fără gluten Fără lactate Gustări Raw vegan Rețete

Mousse raw de afine cu topping de ciocolată

Toamna trecuta am pus la congelator multe fructe de padure si inca mai am cateva pungute. Pentru ca am avut musafiri si nu apucasem sa fac nimic, am improvizat rapid un dulce sanatos, cu ce aveam prin casa.

1 mod1

Ingrediente mousse de afine:

-afine congelate sau proaspete (eu am folosit aprox 200 gr de afine congelate)

-4 banane

-optional miere

-optional zeama de lamaie

-optional psyllium

Ingrediente topping de ciocolata:

-2 linguri pudra de roscove (eu o folosesc ca inlocuitor pentru cacao)

-putina miere

-cateva picaturi de apa

 3mod FINAL

Pentru ca am avut afinele congelate, nu proaspete, mai intai le-am scos de la congelator si le-am lasat aproximativ jumatate de ora sa se dezghete. Am pus bananele in robotul cu lama S, le-am stropit cu zeama de lamaie, am adaugat afinele, putina miere si am mixat. Eu am vrut ca spuma sa fie ceva mai „inchegata”, asa ca am adaugat doua linguri de tarate de psyllium si am mixat inca putin. Pentru ca taratele de psyllium au nevoie de 5-10 minute sa isi faca treaba, am facut toppingul: am pus pudra de roscove intr-un castron, cateva picaturi de apa si putina miere si am amestecat cu o lingurita. In functie de consistenta pe care vreti sa o obtineti mai adaugati miere sau pudra de roscove. That’s it! Simplu si… delicios! 🙂 Am obtinut patru portii pe care le-am decorat cu afine si merisoare. Enjoy!

 2mod2

 

Categorii
De post / Vegane Fără gluten Fără lactate Gustări Mic dejun Raw vegan Rețete

Bruschete cu morcovi

Nu, nu fugiti, pentru ca nu stiti ce pierdeti! Stiu, pana si eu am fost reticenta la inceput. Mananc morcovi, dar nu pot sa spun ca ma omor dupa ei. Vreau sa zic asa, cruzi. Sucul imi place, mai ales in combinatie cu alte legume sau cu mere, dar sa mananci morcovi pe paine, cum vine asta? Pai vine excelent! Va promit! Incercati o data si o sa vedeti 🙂
1 edit bun

Ingrediente pentru 3-4 bruschete:

-2 morcovi de marime potrivita

-1 catel de usturoi

-ulei de masline

-sare (ideal neiodata, iar daca aveti o sare cu mirodenii e perfect)

-optional seminte de canepa/susan/mac

2 edit bun

Eu incep prin a pune cateva felii de paine integrala la cuptor. Fara nimic altceva. Asta ca sa se intareasca putin, sa devina crocante. In acest timp pregatesc „pasta” de morcovi.

Aveti nevoie de o razatoare pe care sa dati morcovii (atentie, dati-i pe razatoarea mica! e important sa fie cat mai marunti, ca sa lase si ceva zeama si ca sa nu cada de pe felia de paine). Usturoiul dati-l pe razatoarea de mana atat cat puteti, fara sa va raniti 🙂 Poate fi si zdrobit, dar eu cred ca iese mai marunt daca aveti o razatoare de mana, din aceea mica. Adaugati putin ulei de masline, putina sare si amestecati cu o lingura de lemn, astfel incat sa se intrepatrunda aromele si sa se formeze cat de cat o pasta. De fapt, mai potrivit ar fi cuvantul „frecati” in loc de „amestecati”. Ideea este sa nu amestecati usor, ci sa frecati morcovii cu ajutorul lingurii de lemn, astfel incat sa se inmoaie putin de la uleiul de masline. Asta-i tot!

Daca aveti, adaugati seminte de canepa in amestec sau doar ca decor. Sau orice alt tip de seminte. Si cu avocado se completeaza foarte bine. Cat despre usturoi, puteti pune mai mult, totul tine de gusturile voastre. Pofta buna! 🙂

3 edit

Reteta am gasit-o pe site-ul Cristelei Georgescu, de la care am invatat o multime de retete sanatoase si simplu de facut! De altfel chiar asa se numeste cartea pe care a lansat-o de curand: Simplu. Versuri hranitoare. Cristela a primit la randul ei reteta de bruschete de la Ditta Depner. Dragele mele, va multumesc amandurora!

 

Această pagină web folosește cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe

Această pagină web folosește cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe