Bună! Eu sunt Izabela, un om simplu, ca și voi. Până la 22 de ani am avut un stil de viață total dezechilibrat, dar ușor, ușor am făcut schimbări, iar acum, la 36 de ani, am un corp sănătos.
Lucrez în televiziune de 16 ani: am început la ProTV și am continuat la Digi24, unde realizez emisiunea de sănătate “Tinerețe fără bătrânețe” de aproape 11 ani. Tot despre sănătate comunic aici, pe site, dar și pe Instagram, Facebook, YouTube.
Pe scurt, inspir oamenii să se întoarcă la sănătate, simplitate, la natural și natură, fie că vorbim despre mâncare, produse de îngrijire, haine, amenajare casă, gânduri, emoții sau postări pe social media.
Ne așezăm într-o seară la masă, cam obosiți după o zi lungă de muncă. Dintr-o dată o văd pe Izabela că-i sclipesc ochii și zice: ”Mamăăă!”
Mama soacră era la vreo 300 de km depărtare, deci nu avea de ce să o strige :))))
„Sunt cele mai bune bruschete pe care le-am mâncat vreodată!!!”, continuă. „Cum le-ai făcut?!”
„Cred că ți-e foame rău”, răspund eu :)) „N-am făcut nimic special”. Și gust. Mamăăă! Chiar sunt foarte bune!!!
Îmi dau seama atunci că făcusem aceste bruschete cu avocado fără să mă gândesc dinainte cum. Pur și simplu așa mi-a venit să fac acele combinații. Până la urmă nu era nimic special, sigur au mai făcut și alții la fel, dar vă împărtășesc totuși rețeta, pentru că e super delicioasă!
Ingrediente:
– pâine integrală/fără gluten
– 2 avocado copți
– 200-300 g roșii
– 5-6 căței de usturoi
– ulei de măsline
– 1 lingură de semințe de cânepă (opțional)
– zeama de la ½ lămâie
– sare, piper
Mod de preparare:
Mai întâi am pus feliile de pâine la cuptor într-o tavă și le-am lăsat la rumenit aproximativ 5-10 minute. Între timp, am tăiat roșiile cubulețe și le-am amestecat cu uleiul de măsline și 2 căței de usturoi pisați mărunt.
Apoi am mărunțit avocado cu o furculiță, am pus peste el zeama de lămaie, sare, piper și am amestecat până s-a format o pastă.
Am scos feliile de pâine din cuptor și le-am frecat puțin cu usturoi. Pur și simplu frecați fiecare felie (care este puțin tare, fiind rumenită la cuptor) cu un cățel de usturoi.
Apoi am întins pasta de avocado pe pâine și am pus deasupra roșiile amestecate cu celelalte ingrediente. Pe câteva bruschete am pus și semințe de cânepă.
Nouă ne plac atât de mult aceste bruschete cu avocado și roșii încât am mânca aproape în fiecare zi! Nu facem însă asta, pentru că am mânca prea multă pâine. Puteți servi pasta de avocado și roșiile pe ardei gras, pe felii de andivă ori cu bețișoare de legume, dar parcă tot cu pâine sunt mai bune 🙂 În plus, în această perioadă chiar le facem foarte, foarte rar, pentru că nu este sezonul roșiilor. La vară poate o să facem o dată pe lună 🙂 Poftă bună să aveți!
Nu s-a întâmplat nicio tragedie, doar s-a umplut paharul și a dat peste. Mi se întâmplă asta din când în când, pentru că nu e totul roz, sunt și destule greutăți care apar și uneori simt că nu mai pot să fac față. Și uite-așa, când trag de mine mai mult decât ar trebui, vine o zi în care clachez. Și e normal, mai ales când ai o viață agitată.
Când eram mică, plângeam foarte rar și atunci pe ascuns
Dar chiar dacă știu că e normal, tot îmi e greu să plâng și mai ales în prezența cuiva. M-am tot gândit la asta în ultima vreme și mi-am dat seama că așa am fost crescută. Nu am fost lăsată să plâng.
Și mi-am mai dat seama de ceva: și eu procedez la fel când stau cu nepoțica mea, cu finuții mei sau cu alți copii. Când încep să plângă nu știu ce să fac mai repede ca să îi liniștesc, nu suport să îi văd suferind. Cred că majoritatea dintre noi am fost crescuți astfel și chiar mi-am amintit că atunci când eram mici și ne mai certa mama mea, eu nu plângeam aproape niciodată! Îmi amintesc, în schimb, că mai plângeam pe ascuns. Tot așa, când dădea paharul pe dinafară răbufneam, dar nu îmi plăcea să mă vadă cineva că plâng. Dacă era cineva de față îmi înghițeam lacrimile cumva.
În ultimii ani am reușit, ușor, ușor, să plâng. Și asta datorită soțului meu, pentru că există o legătură foarte puternică între noi, care m-a ajutat să îmi pot permite să fiu vulnerabilă în fața lui. Nu e simplu nici acum, chiar dacă știu că el e mereu lângă mine și că e ok să plâng. Uneori mă abțin, iar asta pentru că nu e atât de simplu să schimbi ceva ce ai învățat de mic.
Vedeam plânsul ca pe o dovadă de slăbiciune
Și mai e ceva: până acum dacă simțeam nevoia să plâng mă abțineam și pentru că o vedeam ca pe o dovadă de slăbiciune: „Eu sunt puternică, trebuie să fiu puternică, nu să plâng. Nu mă doboară pe mine orice”, așa îmi spuneam. Acum cred exact opusul. Este în regulă să plâng, asta nu înseamnă că sunt mai puțin puternică, ba dimpotrivă: îți trebuie putere și curaj să plângi, mai ales în prezența cuiva. Îți trebuie putere și curaj să accepți că este ok să fii și jos uneori. Important este să te poți ridica și să înveți ceva din acea căzătură.
Plânsul vindecă. Plânsul eliberează. Plânsul e sănătos.
Cert este că după ce plâng simt așa o eliberare… Simt că sunt mai vie, simt că nu mai sunt încleștată, simt că sunt mai fericită. Îmi amintesc că Otilia Mantelers spunea la un curs al ei că plânsul este vindecător. Evident că vorbea despre copii, dar și în cazul nostru, al adulților, este la fel! Cel puțin din experiența mea.
De fapt, cred că și noi suntem tot niște copii în aceste momente. Avem nevoie de înțelegere și de cineva care să ne țină în brațe, să ne asculte, să ne spună că totul va fi bine. Exact ca în copilărie.
Am mai observat la mine că pe lângă eliberarea prin plâns mă ajută să și vorbesc despre ce am pe suflet, să verbalizez. Printre suspine, ce-i drept, dar pentru mine e important să povestesc cuiva ce e acolo în pahar, ce s-a adunat acolo astfel încât a dat peste.
Mă bucur atât de mult că acum îmi dau voie să plâng! Este sănătos, este vindecător, este eliberator.
Chiar dacă nu este un preparat tradițional românesc, shaorma a ajuns unul dintre preferatele românilor. Poate și pentru că este mult mai comod să mergi la un fast-food și să ai prânzul sau cina gata în doar câteva minute. Dar vă pot spune că există o modalitate mult mai sănătoasă, dar și mai ieftină să mănânci shaorma: să o preparați chiar voi. Iese cel puțin la fel de bună ca cea cumpărată! În plus o puteți prepara cu ce ingrediente doriți sau cu ce aveți prin bucătarie. Iată cum puteți prepara o shaorma cu legume și maioneză din avocado, ideală pentru perioada de post sau dacă vreți să mai micșorați cantitatea de carne pe care o consumați. Să știți că această combinație de legume chiar are un gust asemănător cu cel al unei shaorma care conține carne!
Pentru a face shaorma trebuie să aveți pregătite ingredientele.
Am înăbușit ciupercile tăiate felii împreună cu usturoiul, pentru câteva minute.
Dovleceii tăiați feliuțe i-am pus puțin la grill.
Morcovul l-am feliat foarte, foarte subțire cu un peeler de curățat cartofi.
Ceapa am tăiat-o solzișori.
„Maioneza” am făcut-o din avocado pisat cu o furculiță și amestecat cu zeama de lămâie și puțină sare.
Am pus lipia pe o farfurie, am întins “maioneza”, am adăugat ciupercile, câteva felii de dovlecei, morcov, roșii, ceapă. Dacă vreți, puteți adăuga și carne. Noi am făcut o dată cu niște carne de pui rămasă de la supa cu găluști, pe care am pus-o puțin la grill și a ieșit super! Dacă vă place picantă, puteți pune și ardei iute sau orice alte ingrediente vă plac. Poftă bună să aveți!
Vin într-o seară acasă cu o poftă super mare de carne din garniță. Încălzesc cărnița și masa era aproape gata. Dar nu înainte de a face o salată de legume. Mă uit în frigider. Gol. Deschid sertarul cu legume și… surpriză! O ridiche neagră. Degeaba. Ce salată e aia doar cu ridiche? Mai făcusem salată de crudități, cu morcovi, țelină, ridichi, măr, dar acum chiar nu știam ce pot face doar cu ridichea.
Am zis să încerc totuși. Oricum altă soluție n-aveam. Am dat-o pe răzătoare, am pus niște ulei de măsline, zeamă de lămâie, sare și piper. Am gustat fără prea mari așteptări. De fapt, fără nicio așteptare! Mă gândeam că o să o mâncăm așa, că n-aveam altă opțiune și trebuia să avem și ceva crud la masă, nu doar carne. Când am gustat-o, am avut un șoc! N-aș fi crezut că poate fi atât de bună! Chiar nu aș fi crezut în veci! Și acum îmi pare rău că nu am încercat rețeta asta mai demult.
Acum e clar! Salata de ridichi negre a devenit una dintre salatele mele preferate, mai ales în sezonul rece. Plus că este cea mai rapidă salată facută vreodată de mine. V-o recomand cu încredere!
Ingrediente:
– 1 ridiche neagră mare;
– zeama de la o lămâie;
– ulei de măsline;
– sare, piper.
Mod de preparare:
Am dat ridichea pe răzătoare, apoi am adăugat celelalte ingrediente și am amestecat. Nici nu am apucat să mă ”încălzesc” bine că salata a fost gata! Poftă bună să aveți!
Pare sofisticat, dar nu e. Modul de preparare e chiar simplu şi nu e nevoie de multe ingrediente. Iar dacă vreţi să impresionaţi, aceasta tartă e perfectă! Eu am fost uimită câte persoane au lăudat-o. Am găsit reţeta acum câțiva ani pe blogul Inei Todoran și am adaptat-o în timp.
Ingrediente blat:
-2 căni cu sâmburi de nucă (lăsate peste noapte într-un bol cu apă, pentru a scăpa de amăreală)
-o jumătate de cană de curmale fără sâmburi (lăsate și ele în apă o oră sau măcar 30 de minute)
-o lingură de ghimbir dat pe răzătoare
Mod de preparare blat:
Ingredientele se pun în robotul cu lama S şi se mixează. Curmalele au rolul să „lege” compoziţia şi în acelaşi timp să o îndulcească. Practic sunt un excelent înlocuitor al zahărului. Odata compoziţia „închegată”, o puteţi pune într-o formă de tort sau într-o tavă, o presați bine cu degetele și apoi o puneți în frigider, cât timp pregătiți crema.
Ingrediente cremă:
-2 căni şi jumătate cu felii de mandarine
-o cană şi jumătate de caju (înmuiat câteva ore sau peste noapte şi apoi scursă apa)
-3-4 linguri de miere
-3-4 linguri cu ulei de cocos sau de cacao
-ghimbir ras (opțional)
-tărâţe de psyllium dacă e nevoie
Mod de preparare cremă:
După ce am îndepărtat pieliţele fiecărei feliuţe de mandarină (mi-a luat ceva, dar merită!), am pus toate ingredientele în robot. Sincer, am mai ras nişte ghimbir şi în cremă, pentru că mie îmi place la nebunie și mi s-a părut că în blat nu prea se simţea 🙂 Important este să gustați și să faceți totul în funcție de gusturile voastre.
După ce am mixat ingredientele mi-am dat seama că mandarinele mele au fost atât de zemoase încât crema era prea moale. Ca să „dreg” situaţia am adăugat tărâţe de psyllium, plus că avea deja ulei de cocos. Am pus crema peste blat și înainte să dăm iama în prăjitură am lăsat-o cam o oră la frigider, pentru a se întări crema. După ce am tăiat-o n-a rezistat prea mult :))
Nu-mi vine să cred că acum câțiva ani nu voiam nici în ruptul capului să încerc avocado! Mi se părea chiar scârbos (scuze pentru cuvânt, dar n-am găsit altul mai delicat) cu acea culoare verde și cu textura aia moale. Chiar nu-mi dădeam seama cum poate soția mea să mănânce așa ceva! Nu știu cum de am încercat la un moment dat și de-atunci… nu m-aș mai opri! Mi-am dat seama că de multe ori nici nu încerc ceva din cauza unor concepții greșite. Atunci asociam avocado cu alimentația vegetariană sau raw-vegană și probabil de asta îl respingeam din start, pentru că nu voiam să fiu văzut ca un „sectant”. Apoi mi-am dat seama că e o mare prostie! Poți să mănânci și carne, și avocado uneori!
Nouă ne place chiar și simplu, fără absolut nimic, pur și simplu îl tăiem în două și mâncăm cu lingurița. Alteori mai face Izabela guacamole sau pur și simplu îl mărunțim cu o furculiță și îl folosim pe post de maioneză când facem shaorma în casă. De data aceasta vă prezint o pastă picantă foarte bună de întins pe pâine.
Ingrediente:
– 2 avocado copți
– 1-2 ardei iuți
– 2-3 fire de ceapă verde
– zeama de la o lămâie
– sare, piper
Mod de preparare:
Pentru a prepara pasta de avocado aveți nevoie de avocado bine copți. Putem recunoaște un avocado copt atunci când îl apăsăm cu degetul și îl simțim puțin moale. Îl puteți cumpăra și crud, dar trebuie să-l țineți câteva zile în bucătărie, la temperatura camerei, pentru a se coace.
Am tăiat avocado pe jumătate, am scos miezul cu o linguriță și l-am pus în robotul cu lamă S. Am adăugat ardeii, ceapa, zeama de lămâie și am mixat până am obținut o pastă la care am pus sare și piper după gust.
Dacă nu aveți robot nu-i nimic, puteți obține pasta și cu furculița. Ceapa și ardeii îi tocați foarte mărunt și amestecați totul. Nu va ieși o pastă la fel de fină ca la robot, dar nu cred că e asta o probemă 🙂
Pasta de avocado și ardei iute se poate servi pe pâine, crackerși, bucăți de legume, mai e foarte bună cu tortilla de porumb, pe post de dressing la salate sau chiar ca o maioneză picantă. Vă urez poftă bună!
Am cunoscut-o pe Maria Holtzhauser acum 2 ani. O remarcasem pe Facebook, pentru că spre deosebire de majoritatea oamenilor care postau din vacanțe, de la serviciu, evenimente sau școală, ea posta mereu anunțuri umanitare. Erau tot felul de cazuri, de la copii amărâți cărora voia să le ducă niște conserve sau să le facă o surpriză de ziua lor și să le ducă un tort, până la școli din sate îndepărtate unde voia să trimită cărți, pentru a utila bibliotecile. Am sunat-o, așadar, pentru a filma un material. Mă ocupam pe atunci și de campania „A doua viață”, iar ea chiar trăia a doua viață! Tocmai trecuse printr-o perioadă cruntă, cu un diagnostic crunt: cancer rinofaringian. Cu toate că medicii nu prea îi dăduseră șanse de supraviețuire, a reușit. „Iubirea soțului meu m-a salvat„, mi-a spus atunci. O să țin minte toată viața fraza asta. Și nu sunt deloc cuvinte mari. Am înțeles asta când am văzut și am simțit legătura dintre acești oameni minunați.
În urmă cu două săptămâni am filmat din nou, de data aceasta despre programul „Oferă unui nevoiaș o porție de mâncare”, pe care l-a inițiat de curând. Este vorba despre bătrâni care nu au niciun ajutor, oameni săraci care nu au nici ce mânca, așa că Maria s-a gândit că va fi foarte simplu să îi ajute: se duce la niște restaurante și le roagă să doneze mâncarea rămasă, în loc să o arunce. Zis și făcut, numai că n-a fost deloc ușor. Prea puține restaurante au răspuns pozitiv.
Restaurantele pe care ne bazam că o să ne fie alături și o să ne dea mâncarea pe care o aruncă probabil își închipuie că e prea puțin, dar nu-i deloc așa! Uneori poate doar chiflele sau supa care le rămâne pentru bătrâni poate fi singura masă. Oamenii se bucură de lucruri simple, deloc sofisticate!
Deocamdată 10 bătrâni dintre cei 19 de care are grijă Maria primesc o masă caldă în fiecare zi. Opt meniuri vin de la grădinițele Kids Club, ale căror directoare m-au impresionat… Au atâtea proiecte umanitare și îi învață pe copii de mici cât de important este să dăruiască… Maria Onofrei și Diana Apostoiu, jos pălăria! La fel și pentru proprietarii restaurantului Xanadu, care donează două meniuri zilnic!
8 plus 2 egal 10. 10 au mâncarea asigurată! Mai sunt 9. E, hai că nu e chiar așa de mult, reușesc eu în noaptea asta să găsesc. Și mai apar oameni înger când nu te aștepți. Iar dacă nu reușim cu mâncarea, atunci o conservă, un iaurt, un fruct tot reușim!
Maria și Sorin, soțul său, asta fac zi de zi. Ajută oamenii. Repet: zi de zi. Nu vă imaginați că sunt bogați. Nicidecum. Sunt doi pensionari cu destule probleme medicale, ajutați mult de copiii lor.
Nu sunt un om cu bani, dar bogăția unui om nu sunt niciodată banii. Pe mine asta m-a învățat viața, că bogățiile sunt în suflet, nu în portofel. Eu reușesc să construiesc cu oameni, nu de fiecare dată cu bani, ci cu voință, cu lucruri care ne prisosesc, nu totul se rezumă la bani.
Sunt multe, foarte multe de spus despre Maria și Sorin. De-am face fiecare dintre noi măcar un strop din ce fac ei, lumea asta ar fi cu totul altfel. Vă invit să vedeți materialul pe care l-am realizat pentru emisiunea noastră aniversară. Am sărbătorit 5 ani de emisiune cu poveștile unor oameni frumoși. O să aflați acolo și de ce fac toate astea, ce îi motivează. Iar dacă vreți să contribuiți cu ceva în tot ce face Maria, o găsiți pe Facebook AICI și pe site AICI.
Vă invit mai întâi să urmăriți acest video absolut fabulos: sunt imagini din timpul unei operații de cezariană, dar nu o cezariană obișnuită, ci una în care copilul este lăsat să iasă în ritmul lui prin acea tăietură, nu este scos imediat de medic. Practic este o operație cezariană care încearcă să reproducă avantajele și condițiile unei nașteri naturale.
Am descoperit acest video acum câteva luni, pe Facebook. Într-un timp foarte scurt a avut aproape 10 milioane de vizualizări doar pe Facebook și peste 100.000 de share-uri, semn că din ce în ce mai multe femei își doresc nașteri cât mai aproape de natural. Din comentarii am aflat că nașterea a avut loc în Nottingham (Anglia), iar medicul se numește dr. Andy Simm. Persoana care postase filmulețul este o prietenă a femeii care a născut. Am luat legătura cu ea și după ce a cerut acordul prietenei ei, a postat video-ul și pe youtube, pentru ca eu să îl pot pune în corpul articolului și voi să îl vedeți direct aici.
O naștere specială
Și povestea acestei nașteri este una specială: mama își dorea foarte mult ca nașterea să fie una blândă, în ritmul ei și al copilului, să i se pună copilul pe piept imediat după naștere (dacă permitea și cordonul ombilical), să nu i se taie cordonul ombilical imediat, să aibă muzica ei preferată în sală, lumina să nu fie atât de puternică etc. Când a ajuns la spitalul unde trebuia să nască, cei de acolo nu au acceptat dorințele ei. Nu știu dacă le spusese dinainte sau nu, cert este că a plecat la alt spital, unde a avut norocul să găsească medici care au ajutat-o să aibă o cezariană blândă și care chiar au filmat nașterea, pentru a arăta că se poate și altfel.
Eu am văzut prima dată imaginile pe pagina de Facebook a medicului ginecolog Iosif Niculescu, care de altfel a profesat în Anglia, Africa de Sud și Germania. Am vrut să aflu mai multe despre această metodă, așa că mai jos puteți citi un interviu cu domnul doctor.
În video vedem că bebelușul este lăsat să iasă singur, în ritmul lui. De ce? Care sunt avantajele?
Operațiile cezariene minim invazive au avantajul că oferă o evoluție post-operatorie mult ușurată, cu posibilitatea mobilizării după 12 ore, cu nevoie de terapie antialgică mult redusă, precum și avantajele unei treceri care mimează “naturalul” în mediul extra-uterin pentru făt.
Care sunt avantajele pentru copil ale acestei treceri care mimează naturalul?
Principalul avantaj este adaptarea şi trecerea blândă de la un mediu la celălalt. Încercarea de a mima naşterea naturală ajută la presarea plămânilor şi eliminarea secreţiilor, favorizând în acest fel prima respiraţie în mediul extrauterin.
Există și dezavantaje sau riscuri?
Nu există, dar cu o condiţie: să fie exclusă suferinţa fetală. Dacă este exclusă, atunci sunt doar avantaje.
Există un număr imens de cezariene la limita indicaţiei, cezariene la cerere. Exact în aceste cazuri poate fi folosită cezariana blândă!
Ce alte diferențe mai există față de cezariana clasică?
Tehnicile noi folosite în operațiile cezariene presupun o serie de diferențe față de cele clasice: folosirea minimă a obiectelor tăietoare (foarfece, bisturiu), disecție prin lacerație, de regulă efectuată digital și nu cu ajutorul unui instrument de tăiere, cu avantajul că acestea se fac pe liniile de minimă rezistență. În acest fel se evită secționarea mușchilor, durează doar 1-3 minute până la extragerea copilului, iar cantitatea de sânge pierdut este minimă.
În altă ordine de idei, în video-ul de mai sus este vorba de o extracție cât mai lentă a copilului, încercând să imite procesul unei nașteri naturale. Desigur, este greu de conceput o asemenea abordare în cazul unei cezariene de urgență sau în cazul unei sângerări mari.
Se practică și în România?
Personal, am adoptat aceste tehnici în anii ‘90, pe care le-am preluat de la un coleg care își făcuse trainingul în clinica în care a fost inițiată, în Ierusalim. La începutul anilor 2000, când am început să lucrez în Germania, începuse să pătrundă și această tehnică pe care eu deja o practicam. Sunt puțini practicieni în acest moment, în Germania, care lucrează după metodele clasice. În România raportul este invers, dar din ce în ce mai mulți colegi, mai ales tineri, au început să le adopte.
Care sunt mai exact cazurile în care poate fi folosită această metodă? Cel puțin la nivel teoretic o femeie naște natural dacă nu are probleme cu sarcina, iar dacă sunt probleme se face o cezariană de urgență. Unde își găsește locul această cezariană blândă?
Atât în sectorul public, cât şi în cel privat există un număr imens de cezariene la limita indicaţiei, cezariene la cerere. Exact în aceste cazuri poate fi folosită! Dacă femeii îi este teamă de naşterea naturală sau are nişte indicaţii relative, aşa cum le numim noi, atunci cu atât mai mult această metodă poate să reprezinte un compromis care aduce unele dintre avantajele naşterii naturale.
Rata cezarienelor la noi în țară este foarte mare și din cauza faptului că femeile nu sunt informate corect, din cauza faptului că circulă o mulțime de mituri. Care sunt cele mai întâlnite?
Miturile cele mai importante sunt legate de durere, de afectarea vieții sexuale, legate de siguranță, pare că o cauză importantă este dorința de control si planificare. Pe de altă parte, cezariana pare să fie din ce în ce mai ușoară. În realitate, aceasta vine la pachet cu toate riscurile imediate pe care le implică orice intervenție chirurgicală: infecție, hemoragie, probleme cu anestezia, riscul de tromboză și embolie crește de 7-8 ori – și vătămare accidentală a țesuturilor învecinate. Între timp, timpul de recuperare a devenit mai scurt, iar efectele pe termen lung sunt bagatelizate. Dacă se pune problema unei sarcini ulterioare, bagatelizarea nu este justificată. Riscul de ruptură uterină crește proporțional cu numărul cicatricilor și devine de 2-3 ori mai mare după a doua operație. Multe dintre aceste mituri sunt promovate chiar de unii colegi, din conveniență sau din dorința de control excesiv. Este real însă că operația cezariană a devenit o intervenție ușoară atât tehnic, cât și anestezic, puțin consumatoare de timp.
Pe de altă parte sunt situații în care cezariana poate salva viața mamei și/sau a copilului! Dați-ne câteva exemple.
Operația cezariană se impune în cazurile de suferință fetală înaintea sau în timpul travaliului, prezentații patologice ale copilului, prematuritate (mai ales cea extremă), macrosomie extremă, travaliu oprit în evoluție, situații materne incompatibile cu nașterea naturală (boli materne asociate – preeclampsie, boli cardiace, boli pulmonare, boli infecțioase etc.) sau prezența unor obstacole mecanice în calea nașterii: fibroame, canal de naștere inadecvat, placenta praevia, tumori.
Tăierea tardivă a cordonului ombilical poate fi luată în considerare chiar și la operația cezariană.
De ce este important ca tăierea cordonului ombilical să nu fie făcută imediat?
În timpul nașterii, placenta și cordonul ombilical încep să se contracte și să pompeze sânge către nou-născut. După expulzia fătului, în momentul în care curbele volum-presiune din spațiul inter-vilozitar se egalizează, cordonul ombilical nu mai pulsează și transferul de sânge de la placentă către copil încetează. În urma unor studii relativ recente, pare că există o incidență mai mică a anemiei la nou născut dacă cordonul ombilical se clampează dincolo de un minut. Se produce un transfer de sânge de la placentă la făt care, măcar din punctul de vedere al incidenței anemiei pare să fie benefic. Acest lucru este valabil mai ales în cazul nașterilor premature, unde, de asemenea, există o reducere a incidentelor de hemoragie intraventriculare, sepsis, anemie și necesității pentru transfuzii sanguine. Detresa respiratorie, sepsisul, sunt de asemenea evidente și în cazul nașterilor la termen. Clamparea tardivă a cordonului ombilical poate fi luată în considerare chiar și la operația cezariană.
Cât este de important și ca bebelușul să fie ținut pe pieptul mamei imediat după naștere? Mă refer, bineînțeles, la „ora magică”.
Odată trecut în mediul extrauterin, copilul suferă un proces relativ dificil de adaptare a tuturor funcţiilor: respiratorie, circulatorie, schimbarea modului de circulaţie a sângelui e un proces complicat de adaptare a copilului la alt mediu. În plus, faptul că ia contact cu o lume plină de zgomote, mirosuri, lumină, poate să-i influenţeze posibilitatea de adaptare. Când trece într-un mediu total străin efortul de adaptare e cu atât mai complicat! Simplul fapt că simte căldura mamei şi eventual mirosul, dar nu în ultimul rând bătăile inimii ei, îl face să simtă că nu e neapărat într-un mediu străin, adaptarea funcţiilor vitale pretrecându-se cumva în prezenţa unui mediu cunoscut. De altfel sunt studii temeinice făcute pe acest subiect, nu e niciun dubiu că ora magică are o mulţime de beneficii!
Cum să renunți la toate sucurile din comerț?! Păi și ce mai bei?! Asta mă întreabă mulți dintre oamenii cărora le spun că nu am mai băut sucuri cumpărate din magazine sau restaurante de vreo șase ani (nu vorbesc despre cele proaspăt stoarse). Culmea, am ce să comand când ies cu prietenii în oraș 🙂 E adevărat că nu sunt foarte multe opțiuni la restaurantele clasice, dar sunt de ajuns: limonadă cu miere, fresh de portocale, ceai, apă plată. La restaurantele mai atente cu stilul de viață sănătos găsești și tot felul de smoothie-uri, limonadele sunt de mai multe tipuri, chiar s-au schimbat mult meniurile în ultimii ani.
Acasă avem și mai multe opțiuni. Una dintre ele este un delicios suc de ghimbir, pe care eu și Prâslea îl adorăm! De cele mai multe ori facem varianta simplă, doar din ghimbir și lămâie, iar alteori adăugăm cătină, mentă proaspătă, goji sau alte fructe.
Dacă nu aţi auzit până acum de ghimbir vă spun că este minunat! Gustul este o combinaţie între mentolat şi piperat, deci este și un excelent condiment, care poate fi folosit și la mâncăruri, și la deserturi. Pe lângă aroma specială, ghimbirul are o mulţime de antioxidanţi care luptă împotriva radicalilor liberi, deci împotriva îmbătrânirii, este și un bun detoxifiant, dar şi ideal în cazul răcelilor şi gripelor. Şi încă un rol important: reduce senzaţia de greaţă. Toate aceste efecte le-am simţit pe pielea mea, dar cu siguranță beneficiile ghimbirului sunt mult mai multe. Dacă acum câțiva ani se găsea mai greu, acum este la mai toate supermarketurile.
Ingrediente pentru 3-4 litri de suc:
-200 grame rădăcină de ghimbir
-200 grame cătină
-zeama de la două lămâi
-miere după gust
-apă
Ustensile necesare:
-fie blender și pungă de strecurat / o bucată de pânză / o bucată de tifon / sită pentru ceai
-fie storcător de fructe (eu folosesc unul cu presare la rece)
Mod de preparare:
Există mai multe moduri de a prepara un suc de ghimbir. Vorba aia: câte bordeie, atâtea obiceie. Eu vă împărtășesc obiceiul meu 🙂
Ghimbirul se curăță de coajă, se taie bucăți mai mici și se pune în blender alături de cătină, zeamă de lămâie, miere și aproximativ jumătate de litru de apă. Puneți blenderul în funcțiune și așteptați până se mărunțește ghimbirul. Opriți și gustați, să vedeți dacă mai este nevoie de miere. Puteți pune și mai târziu miere, dar e mai simplu la blender, pentru că se topește imediat, nu mai e nevoie să amestecați în pahar. Pentru că ghimbirul este ațos, compoziția trebuie strecurată prin ceva foarte fin. Eu am mai multe pungi de strecurat, una este cea din imagine, dar dacă nu aveți, se poate și cu o bucată de pânză sau cu sita de ceai. Eu mi-am cumpărat mereu pungi de strecurat de la Ligia Pop, care organizează chiar weekendul acesta în București Raw Generation Expo (11-12 martie 2017), unde cu siguranță o să găsiți!
La final adăugați apă astfel încât să obțineți un suc de ghimbir numai bun de băut. Gramajele nu sunt bătute în cuie la această rețetă. Puteți pune cât ghimbir aveți (nu prea mult, insă, pentru că are un gust foarte puternic). Dacă nu aveți lămâie nu e obligatoriu să puneți, cătina puneți tot câtă aveți, miere în funcție de cât de dulci preferați sucurile, iar apa la fel, în funcție de cât de picantă vreți să fie băutura. Deși poate părea complicat, să știți că nu este! În plus, sunt sigură că va crea dependență, pentru că are un gust foarte interesant! Nici nu mai spun cât de bun este un suc de ghimbir în această perioadă, când mai toată lumea este răcită, dar și vara, pentru că este răcoritor.
Mă tot gândeam ieri ce să gătesc, mai ales că voiam să fac ceva ce nu am mai gătit până acum. Așa mi-a venit ideea să pregătesc quinoa cu legume ”de iarnă”. Și tot așa am aflat de la Izabela câteva lucruri pe care nu le știam despre această cereală. Habar n-aveam că au o cantitate foarte mare de proteine, chiar mai mare decât unele tipuri de carne! Și mai era ceva cu aminoacizii esențiali, dar e ceva mai complicat și o să vă explice ea într-un articol viitor 🙂 Mie mi-a plăcut că se prepară foarte simplu și are un gust foarte bun alături de legume. Plus că nu are gluten.
Ingrediente:
– 200 g quinoa
– 300 g broccoli
– 300 g praz tăiat rondele (sau ceapă)
– 3 morcovi tăiați fâșii subțiri
– 2oo g sos de roșii sau roșii proaspete
– 3-4 căței de usturoi
– zeama de la o lămâie
– ulei de măsline
– sare, piper
Mod de preparare:
Quinoa se prepară într-un mod asemănător orezului, doar că timpul de preparare este mult mai mic.
Pentru a fierbe quinoa este nevoie de două-trei părți de apă la o parte de quinoa. Eu am pus la fiert cam jumătate de litru de apă cu puțină sare. Până a început să dea în clocot am avut timp să „spăl” quinoa. E nevoie ca această cereală să fie clătită chiar de mai multe ori, pentru că altfel are un gust amar. Când apa a început să fiarbă am adăugat quinoa și am lăsat-o 15-20 minute, până când lichidul a fost absorbit de semințe.
În acest timp am sotat foarte, foarte puțin usturoiul în puțin ulei. Am adăugat morcovii, prazul, broccoli și puțină apă. Le-am lăsat să fiarbă înăbușit timp de 4-5 minute. Am amestecat puțin din când în când. Sigur că se poate face cu orice legume aveți prin frigider. Eu pe astea le aveam 🙂
Am adăugat apoi sosul de roșii. Am povestit aici ce sos de roșii folosim noi. Am lăsat să fiarbă timp de 2-3 minute și am adăugat quinoa. Am pus și zeama de lămâie, sare, piper, am amestecat puțin toate ingredientele și preparatul a fost gata! Poftă bună!
Ingrediente pentru 3-4 litri de suc:
