Categorii
Sănătate Sănătate emoțională

Maria Holtzhauser, viață în slujba oamenilor

Am cunoscut-o pe Maria Holtzhauser acum 2 ani. O remarcasem pe Facebook, pentru că spre deosebire de majoritatea oamenilor care postau din vacanțe, de la serviciu, evenimente sau școală, ea posta mereu anunțuri umanitare. Erau tot felul de cazuri, de la copii amărâți cărora voia să le ducă niște conserve sau să le facă o surpriză de ziua lor și să le ducă un tort, până la școli din sate îndepărtate unde voia să trimită cărți, pentru a utila bibliotecile. Am sunat-o, așadar, pentru a filma un material. Mă ocupam pe atunci și de campania „A doua viață”, iar ea chiar trăia a doua viață! Tocmai trecuse printr-o perioadă cruntă, cu un diagnostic crunt: cancer rinofaringian. Cu toate că medicii nu prea îi dăduseră șanse de supraviețuire, a reușit. „Iubirea soțului meu m-a salvat„, mi-a spus atunci. O să țin minte toată viața fraza asta. Și nu sunt deloc cuvinte mari. Am înțeles asta când am văzut și am simțit legătura dintre acești oameni minunați.

maria holtzhauser IMG_1543

În urmă cu două săptămâni am filmat din nou, de data aceasta despre programul „Oferă unui nevoiaș o porție de mâncare”, pe care l-a inițiat de curând. Este vorba despre bătrâni care nu au niciun ajutor, oameni săraci care nu au nici ce mânca, așa că Maria s-a gândit că va fi foarte simplu să îi ajute: se duce la niște restaurante și le roagă să doneze mâncarea rămasă, în loc să o arunce. Zis și făcut, numai că n-a fost deloc ușor. Prea puține restaurante au răspuns pozitiv.

Restaurantele pe care ne bazam că o să ne fie alături și o să ne dea mâncarea pe care o aruncă probabil își închipuie că e prea puțin, dar nu-i deloc așa! Uneori poate doar chiflele sau supa care le rămâne pentru bătrâni poate fi singura masă. Oamenii se bucură de lucruri simple, deloc sofisticate!

Deocamdată 10 bătrâni dintre cei 19 de care are grijă Maria primesc o masă caldă în fiecare zi. Opt meniuri vin de la grădinițele Kids Club, ale căror directoare m-au impresionat… Au atâtea proiecte umanitare și îi învață pe copii de mici cât de important este să dăruiască… Maria Onofrei și Diana Apostoiu, jos pălăria! La fel și pentru proprietarii restaurantului Xanadu, care donează două meniuri zilnic!

8 plus 2 egal 10. 10 au mâncarea asigurată! Mai sunt 9. E, hai că nu e chiar așa de mult, reușesc eu în noaptea asta să găsesc. Și mai apar oameni înger când nu te aștepți. Iar dacă nu reușim cu mâncarea, atunci o conservă, un iaurt, un fruct tot reușim!

Maria și Sorin, soțul său, asta fac zi de zi. Ajută oamenii. Repet: zi de zi. Nu vă imaginați că sunt bogați. Nicidecum. Sunt doi pensionari cu destule probleme medicale, ajutați mult de copiii lor.

Nu sunt un om cu bani, dar bogăția unui om nu sunt niciodată banii. Pe mine asta m-a învățat viața, că bogățiile sunt în suflet, nu în portofel. Eu reușesc să construiesc cu oameni, nu de fiecare dată cu bani, ci cu voință, cu lucruri care ne prisosesc, nu totul se rezumă la bani.

Sunt multe, foarte multe de spus despre Maria și Sorin. De-am face fiecare dintre noi măcar un strop din ce fac ei, lumea asta ar fi cu totul altfel. Vă invit să vedeți materialul pe care l-am realizat pentru emisiunea noastră aniversară. Am sărbătorit 5 ani de emisiune cu poveștile unor oameni frumoși. O să aflați acolo și de ce fac toate astea, ce îi motivează. Iar dacă vreți să contribuiți cu ceva în tot ce face Maria, o găsiți pe Facebook AICI și pe site AICI.

Această pagină web folosește cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe