Categorii
De post / Vegane Fără gluten Fără lactate Raw vegan Rețete Salate

Salată de ridichi negre – simplu și gustos

 

Salut! Sunt Prâslea cel gospodin!

Vin într-o seară acasă cu o poftă super mare de carne din garniță. Încălzesc cărnița și masa era aproape gata. Dar nu înainte de a face o salată de legume. Mă uit  în frigider. Gol. Deschid sertarul cu legume și… surpriză! O ridiche neagră. Degeaba. Ce salată e aia doar cu ridiche? Mai făcusem salată de crudități, cu morcovi, țelină, ridichi, măr, dar acum chiar nu știam ce pot face doar cu ridichea.

Am zis să încerc totuși. Oricum altă soluție n-aveam. Am dat-o pe răzătoare, am pus niște ulei de măsline, zeamă de lămâie, sare și piper. Am gustat fără prea mari așteptări. De fapt, fără nicio așteptare! Mă gândeam că o să o mâncăm așa, că n-aveam altă opțiune și trebuia să avem și ceva crud la masă, nu doar carne. Când am gustat-o, am avut un șoc! N-aș fi crezut că poate fi atât de bună! Chiar nu aș fi crezut în veci! Și acum îmi pare rău că nu am încercat rețeta asta mai demult.

Acum e clar! Salata de ridichi negre a devenit una dintre salatele mele preferate, mai ales în sezonul rece. Plus că este cea mai rapidă salată facută vreodată de mine. V-o recomand cu încredere!

Ingrediente:

– 1 ridiche neagră mare;

– zeama de la o lămâie;

– ulei de măsline;

– sare, piper.

Mod de preparare:

Am dat ridichea pe răzătoare, apoi am adăugat celelalte ingrediente și am amestecat. Nici nu am apucat să mă ”încălzesc” bine că salata a fost gata! Poftă bună să aveți!

 

Credit foto: Milovan Radmanovac | Dreamstime.com

Categorii
De post / Vegane Fără gluten Fără lactate Gustări Mic dejun Rețete Salate

Salată de vinete – o rețetă specială

Dragii mei, aceasta este o reteta speciala pentru mine din doua motive: in primul rand este absolut delicioasa! Este cea mai buna salata de vinete pe care am mancat-o eu pana acum! Ma refer la salatele fara maioneza, caci eu nu mai mananc salata de vinete cu maioneza de ani buni. Pana acum o faceam cu pasta de susan, dar de data asta n-am mai facut-o eu, a facut-o sotul meu 🙂 Acesta este al doilea motiv pentru care este speciala, mai ales ca in afara de aceasta introducere, el a scris reteta si m-a ajutat cu pozele. Multumesc, iubitul meu! Poate, cine stie, o sa ai sectiunea ta pe blogul meu, ce zici? 🙂 Voi ce spuneti? Ma ajutati sa il convingem? Gateste foarte bine, sa stiti! In ultima vreme m-a intrecut! Si face retete din ce in ce mai sanatoase, deci chiar mi-ar placea sa aiba sectiunea lui aici pe site, dar toate la timpul lor, nu il grabim, macar din cand in cand sa ne mai impartaseasca ce mai gateste in micuta noastra bucatarie 🙂 Gata, va las cu reteta. Dati-ne de veste dupa ce o incercati, da?

Ingrediente:

-4 vinete coapte

-4 ardei copti (puteti pune doar capia sau combinat cu ardei gras)

-o ceapa

-2-3 catei de usturoi

-50 ml ulei de masline (6 linguri)

-o lingura de mustar

-sare

-piper

Preparare:

Am tocat marunt vinetele si ardeii, le-am pus intr-un bol mare, am adaugat mustarul si am amestecat. Uleiul l-am adaugat putin cate putin si am amestecat cu o lingura de lemn, exact ca la maioneza. La final am pus ceapa tocata marunt, usturoiul zdrobit, sarea si piperul dupa gust. Inainte sa o savurati, tineti salata la frigider macar o jumatate de ora. Pofta mare!

Această pagină web folosește cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe

Această pagină web folosește cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe