Acesta este interviul meu de suflet. Nu mă înțelegeți greșit, absolut toate îmi plac și pe toate le-am tratat cu seriozitate și în același timp cu bucurie, însă e ceva ce mă face să simt asta. Poate faptul că am crescut cu Formula As, pentru că mama mea avea abonament și primeam în fiecare săptămână revista acasă 🙂 Și cu siguranță și datorită minunatei Ines Hristea, care m-a cucerit!
Întrebarea cea mai dragă mie a fost cea despre vitaminele sufletești: „Ai reţete de măşti şi pentru problemele sufleteşti? Fără suflet nu există stil de viaţă.”
Reiau aici răspunsul meu: Primul pas pe care l-am făcut a fost acela de a-mi propune să zâmbesc mai mult. Ba chiar am mers şi mai departe şi mi-am impus să zâmbesc, măcar puţin, chiar şi atunci când eram tristă sau supărată. Dacă zâmbeşti, e ca şi cum ai lua o doză de optimism, iar optimismul nu poate să-ţi aducă în viaţă decât lucruri pozitive. După care m-am înhămat la exerciţiul recunoştinţei. Care e foarte dificil. Mulţi dintre noi spunem „sunt recunoscător că sunt sănătos, că am o familie frumoasă, că am un soţ, că am un copil etc”, iar asta e minunat, trebuie să fim recunoscători pentru toate aceste daruri, dar exerciţiul recunoştinţei se referă şi la un plan mult mai profund al fiinţei. Finalmente, trebuie să ajungi să fii recunoscător pentru ceea ce eşti, nu pentru ceea ce ai. Iar o altă „vitamină de suflet”, cel puţin pentru mine, este relaţia cu soţul meu, Ionuţ, din care, de-a lungul anilor (suntem împreună de şase ani, dar ne cunoaştem din liceu, din clasa a XI-a) am învăţat enorm! Dincolo de lucrurile fireşti – ce înseamnă să iubeşti şi să fii iubit, apreciat şi protejat, ce înseamnă să fii şi să ai un partener de viaţă – am învăţat, de exemplu, ce înseamnă răbdarea şi toleranţa. Când eu am început să-mi schimb alimentaţia, am vrut să-l atrag şi pe el în „joc” – „Hai să gătim mai mult acasă”, „Nu, nu vreau să mergem la restaurantul ăsta, fiindcă nu se găteşte sănătos” etc – dar m-am izbit de un zid de rezistenţă. Şi-o vreme, m-am tot încăpăţânat să dărâm zidul. Ceea ce n-am reuşit. Când m-am potolit şi l-am lăsat în pace, s-a dat singur pe brazdă. (râde) Sau am învăţat cum este să te simţi respins, cum este să simţi indiferenţa celuilalt, cum este să fii pus la coada listei de priorităţi. Am avut o perioadă în care m-am axat foarte mult pe muncă. Emisiunea devenise cea mai importantă pentru mine şi astfel, fără să-mi dau seama, relaţia cu Ionuţ căzuse cam pe ultimul loc. Eu, însă, aveam impresia că totul era în regulă. De fapt, ştiam că nu era, doar că intrasem într-un „vârtej” al obişnuinţei, munceam enorm, când ajungeam acasă eram foarte obosită, mă enervam din orice… Era mai simplu să-mi vărs nervii, decât să înfrunt problema. Şi-am dus-o aşa, până când problema s-a decis să mă înfrunte ea pe mine. Practic, până când nu am simţit eu însămi cum este să fii respins, cum este ca omul alături de care trăieşti să te trateze cu indiferenţă, cum este să fii la coada listei, până atunci nu mi-am dat seama că exact aşa îl făcusem eu pe soţul meu să se simtă. A fost un moment dificil, dar mă bucur că am trecut şi prin această experienţă! Pare ciudat, dar mă bucur enorm, pentru că astfel relaţia noastră a evoluat foarte mult. Ştii cum se spune: ce nu te doboară te face mai puternic. Doar că eu aş mai adauga ceva: te face mai puternic, dacă realizezi ce era să te doboare şi dacă înveţi ceva din acea situaţie, nu dacă bagi totul sub preş. În fond, mi-am dat seama mai limpede ca oricând că noi, oamenii, în general, suntem teribil de superficiali. Trecem prin viaţă fără să fim cu-adevărat prezenţi, în majoritatea timpului, fără să conştientizăm cât de mult gândurile ne influenţează existenţa şi fără să ne cunoaştem pe noi înşine. Îmi amintesc ce mi-a spus actorul Dorel Vişan, când am fost la căsuţa dumnealui de la marginea Clujului, pentru un interviu: „Trebuie să spun unde este greşeala noastră fundamentală şi de unde ne vin toate necazurile: nu înţelegem ordinea lumii, ordinea Universului. Noi vedem numai la suprafaţă, vedem numai materia, dar în spatele materiei este energie şi în spatele energiei este conştiinţa, conceptul, sunt gândurile. Energia asta, care se împrăştie în corpurile noastre, îşi are rădăcina în gândurile noastre, în subconştientul nostru, nu în conştient.” De la astfel de oameni, precum maestrul Dorel Vişan, din cărţile pe care le-am citit şi de la seminariile la care am participat, am învăţat să fiu conştientă, atentă, prezentă în ceea ce fac. Sigur că mai am mult de exersat, dar important e că acum sunt deschisă către schimbare şi că, în fiecare zi, mai fac câte un pas… către mine, cea adevărată.
Vă invit să citiți interviul integral aici.
