Știți deja că noi căutăm mereu variante cât mai sănătoase când comandăm sau ieșim să mâncăm în oraș, așa că veți găsi în lista de mai jos locuri care au pizza cu blat din făină integrală, intermediară sau cu maia, dar și restaurante care au pizza vegană în meniu, deci perfectă pentru vegani, pentru zilele de post sau pentru persoanele care nu consumă lactate din diverse motive. La unele se poate comanda direct pe site la ei, altele sunt pe aplicații precum Tazz, Food Panda, Take Away.
La final am pus și câteva care nu îndeplinesc aceste condiții, dar care merită testate, pentru că sunt delicioase, plus că eu nu sunt exagerată, nu se întâmplă nimic dacă din când în când mâncăm făină albă, atâta vreme cât este excepția, nu regula. Plus că se pot alege variantele cu legume, iar dacă nu mâncați lactate, le spuneți să nu pună mozzarella. Eu așa fac, deși pizza fără mozzarella nu e la fel de gustoasă. Tot cele create din start ca variante vegane au un gust mai bun, dar să sperăm că din ce în ce mai multe restaurante o să aibă în meniu și variante vegane sau cu blat integral.
Aștept în comentarii și propunerile voastre de pizza cu blat integral sau vegană, nu doar din București, ci din toată țara! Chiar sunt curioasă în ce alte locuri se găsește!
Fabio Pizza
Încep cu Fabio Pizza, pentru că de la ei comand de ani buni. Mai exact de când lucram la ProTV, deci sunt vreo 10 ani de când mănânc pizza, paste și salate de la ei. Și cel mai mult îmi place că poți opta pentru blat din făină integrală. Mi-aș dori să existe opțiunea asta la orice pizzerie, pentru că făina integrală este cea mai sănătoasă. Și sper să facă același lucru și în cazul pastelor, să existe și opțiunea de paste integrale.
Preferata mea: e greu să aleg una singură… O să spun Campagnola, pentru că o comand cel mai des fără mozzarella, adică de post. E drept că neavând mozzarella nu e așa gustoasă, pentru că practic este un blat cu sos de roșii, plus legume, dar e ok. Îmi mai plac Belvedere, Con verdure, Nova Siri, Reggiana
Fibrio
La Fibrio toate pizzele sunt cu blat din făină integrală. Au și variante cu pui, și vegetariene (deci cu brânzeturi), dar și vegane (si aici sunt mai multe variante, iar în loc de mozarella se folosește fie cremă de tofu, fie cremă de caju).
Preferata mea: Orange Sun vegană – are cremă de caju în loc de mozarella, ciuperci, ardei, conopidă și un ingrediente mai puțin obișnuit pe pizza: dovleac copt
Unison
Aici toată mâncarea este vegană, deci nu există carne sau lactate. Blatul nu este din făină integrală, dar nici din albă. Este din făină intermediară, însă foarte important este că nu e aditivată. O să scriu curând un articol despre tipurile de făină, ca să înțelegeți mai bine diferența (cu tot cu locuri din care poate fi cumpărată).
Preferata mea: Pizza Unison – este una dintre cele mai gustoase pizza vegane testate de mine! Are muuulte legume, multe semințe, iar în loc de mozzarella este o variantă vegană din caju, făcută de ei
Pizza Mania
Este cea mai recent descoperită, dar este delicioasă! Blatul este din făină albă, nu există varianta integrală. În schimb ei folosesc maia, nu drojdie. Și încă o bilă albă este că în meniu au o variantă de pizza vegană, deci nu trebuie tu să spui să excludă mozarella. Așadar, aceasta este și preferata mea 🙂
Preferata mea: Pizza Vegan – în loc de mozzarella are o emulsie de roșii cu usturoi și busuioc, iar combinația de legume este și ea interesantă: ciuperci, dovlecel, sparanghel, roșii uscate
Pâine și Vin
Aici pentru blat se foloseste o rețetă tradițională italiană din făină, apă, drojdie, sare, ulei de măsline. Nu este din făină integrală, dar așa cum spuneam mai sus, o dată la nu știu cât e ok și făina albă. Pentru că pizza lor chiar merită încercată!
Preferata mea: Vatra Romană 1 – are ciuperci, ardei gras, dovlecei, vinete, semințe de dovleac, roșii cherry proaspete și ceapă verde
Animaletto Pizza Bar
Nici Animaletto nu are varianta cu blat integral, dar dacă ați ști ce bună este pizza lor! Chiar e wow! E adevărat că nu am mai luat de ceva timp, dar este în topul preferințelor noastre! Am fost cu mai mulți prieteni acolo și tuturor le-a plăcut.
Bocca Lupo
Nu au nici variantă vegană, nici blat cu făină integrală, dar pe cuvânt că merită! 🙂 Totul e super gustos la ei!
Preferata mea: pizza cu prosciutto crudo, roșii cherry, ruccola și parmezan
Restaurant Capricciosa
Dacă stați în Băneasa ori când veniți de pe DN1 și vă e foame, încercați pizza de aici. Au foarte multe variante, am încercat multe dintre ele și toate ne-au plăcut.
Preferata mea: pizza vegetariană, deci cu legume multe 🙂