Frici, nesiguranță, neîncredere în cei care ar trebui să ne apere. După Colectiv și 10 august a urmat Caracal, încă un eveniment care ne-a făcut să ne dăm seama că “rănile” nu ni se vindecaseră. Sângerau din nou. Și nu vorbesc despre unele fizice, ci de ale sufletului.
Chiar dacă nu au fost atâtea victime precum la Colectiv și astfel nu vorbim de o traumă colectivă, descoperirile de la Caracal ne-au afectat pe mulți dintre noi. Astfel de evenimente pot să apese niște “butoane” vechi și chiar să aducă mai mult la suprafață o traumă complexă.
Mi-au scris multe persoane că le e teamă să meargă pe stradă, să stea singure în casă, că nu știu cum să-și protejeze copiii… Altele au zis că au ales să nu se mai uite la televizor, să nu mai citească nimic despre asta și astfel să se protejeze. Este oare o atitudine mai sănătoasă? Cum ne dăm seama dacă am fost afectați prea mult și avem nevoie de ajutorul unui specialist? Am aflat răspunsurile de la psihoterapeutul Diana Vasile, președintele Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei, care la începutul lunii octombrie organizează Conferința Internațională de Psihotraumatologie, cu specialiști din străinătate care au chiar și treizeci de ani de experiență în domeniul sănătății mintale și care vor vorbi despre trauma complexă și tulburările disociative.
Impactul mass-media asupra sănătății emoționale
Ce se întâmplă la nivel emoțional când suntem implicați într-un eveniment tragic nu direct, ci din fața televizorului, monitorului sau telefonului?
Când vorbim de impactul mass-media vorbim de faptul că tot ce auzi, tot ce vezi, tot ce vine în contact cu tine ca informație reprezintă un stimul trigger pentru ceea ce există în interiorul tău, adică acest stimul activează fricile, experiențele, suferințele pe care noi le avem în interiorul nostru de mult timp, poate chiar din perioada intrauterină.
Da, eu confirm că așa este: odată cu evenimentele de la Caracal mi s-au declanșat niște frici pe care nu știam că le am și multe persoane mi-au spus același lucru, femei în special – că le e frică să meargă singure undeva, că le e frică să stea singure în casă, ca le e teamă pentru copiii lor – ce e de făcut dacă te simți așa?
Primul lucru este să conștientizăm necesitatea noastră de a fi protejați în diverse feluri, în primul rând de către părinți, iar aici militez din nou pentru educația care să excludă bătaia. Bătaia și neglijența sunt cele două aspecte implicate în fenomenul acesta de a nu te mai simți protejat exact de persoana care ar trebui să te protejeze atunci când ești în pericol. Acea persoană fie te agresează mai tare, fie nu apare. Acestea sunt cele două tipuri mari de traumatizare relațională, adică agresiunea directă și cea pasivă, prin non-acțiune.
E important să înțelegem asta cu toții și să promovăm fiecare dintre noi o educație în acest sens. Și să știi că nu e de ajuns să citești o carte. Trebuie să capeți cumva aceste abilități, mai ales când ești într-o poziție profesională care îți solicită acest lucru. Și aici vorbim de toate profesiile de ajutor: poliție, jandarmerie, medici, asistente, profesori, educatori, preoți. Până la urmă și prestanța lor profesională depinde de o acțiune concretă de ajutorare a celui aflat în situație de risc.
Deci avem nevoie de educație, abilitare și evident, pentru cei care au efecte mai consistente, psihoterapia este un mod de restructurare a funcționării psihice.
Care sunt semnele că o persoană ar fi bine să ceară ajutorul unui psiholog?
Când sesizează că gradul de disconfort a crescut și mai ales când persistă. Dacă afli ceva tulburător evident că o perioadă vei fi perturbat, dar dacă nu te liniștești în două săptămâni, o lună, ar trebui să faci ceva. De asemenea când starea aceasta îți afectează relațiile, când este afectată funcționarea de zi cu zi și starea de bine: ești mereu cu gândul acolo și nu te poți ocupa la fel ca înainte de treburile pe care le ai de făcut în viața ta de zi cu zi.
„Pentru însănătoșirea noastră, a tuturor, este importantă găsirea vinovaților”
Este destul de greu să nu poți face ceva concret, să asiști neputincios la o tragedie. Ajută să ne exprimăm furia pe rețelele de socializare, să protestăm, să căutăm vinovați?
Vorbim despre două lucruri diferite: exprimarea furiei și găsirea vinovaților.
Sigur că ne putem exprima furia în diverse moduri, dar trebuie să fim atenți, pentru că depășirea limitei către agresivitate este foarte la îndemână, adică încă mai avem nevoie de șlefuire a exprimării furiei într-o manieră sănătoasă neagresivă.
Cât despre căutarea vinovaților, pentru multe situații de traumatizare este o strategie bună, care ajută victima, pentru că dacă nici asta nu se face, ea nu rămâne practic cu nimic. Pentru însănătoșirea noastră este nevoie să devenim responsabili și căutarea vinovatului nu este pentru că suntem noi supărați și furioși pe el, ci face parte dintr-o acțiune responsabilă de stabilire a unei realități. Cineva a făcut ceva rău, a produs suferință, pagube, pierderi unei alte persoane și acest lucru trebuie recunoscut. E important să înțelegem că a funcționa sănătos înseamnă a funcționa în realitate și a recunoaște realitatea înseamnă a recunoaște că cineva a făcut un rău consistent unei alte persoane și trebuie acționat ca atare. Este important ca acest proces să fie dus până la capăt, să se termine într-un fel. Găsirea vinovaților ajută la vindecarea tuturor!
În loc să facem schimbări la noi, tot timpul așteptăm ca ceilalți să se schimbe pentru a ne fi nouă bine
Dar după cum vedem nu prea se întâmplă asta. De exemplu de la Colectiv a trecut atâta timp și nu s-a întâmplat nimic, așa că oamenii în continuare se simt furioși, în nesiguranță, vor să plece din țară…
Da, este adevărat. Procesul acesta de însănătoșire durează mult mai mult decât ne așteptăm pentru că suntem încă obișnuiți să negăm agresiunea și tot timpul așteptăm ca celălalt să facă ceva, celălalt să se schimbe ca să îmi fie mie bine. Sigur că într-o țară depinzi de sistem să se schimbe, dar când țara întreagă încă consideră că bătaia e o manieră de educare și de dezvoltare ce putem să facem? De asta vorbesc de educație și de transformarea fiecăruia dintre noi în locul în care este, adică la serviciul lui, la școala lui, la casa lui. Să nu mai închidă ochii și să spună „nu mă interesează ce se întâmplă la doi pași mai departe, că nu mă influențează pe mine”. Este doar o chestiune de timp până când îl va influența și pe el.
Concret, ce putem schimba la noi?
Avem nevoie de educație în primul rând, pur și simplu cum s-a întâmplat în Galați: oamenii s-au ajutat unii pe alții. Să învățăm să anunțăm când se întâmplă ceva, să oprim un agresor dacă îl vedem.
Dar îți e teamă, te gândești că te ia și pe tine la bătaie, mai ales dacă ești femeie.
Da, sigur, nu te bagi acolo între ei, dar pui mâna pe 112 și când 112 va fi bombardat cu telefoane va fi la un moment dat obligat să reacționeze. Și cei care lucrează acolo este necesar să se instruiască. Au nevoie de o instruire corespunzătoare poziției în care se află. Poate sună ciudat că îmi promovez domeniul, dar este exact ce le spun și studenților mei: informațiile acestea sunt de sănătate publică, nu e nimic de nișă, așa cum a fost mult timp tratată psihotraumatologia.
Toate profesiile de ajutor ar trebui să aibă instruire pe plan psihologic (poliție, jandarmerie, medici, asistente, profesori, educatori, preoți)
Mai exact, personalul de la 112 ar fi bine să aibă o instruire pe plan psihologic?
Evident! Cât îi ia unui polițist să învețe tehnici de autoapărare și cum să tragă cu arma? Cât investesc ei în aceste abilități? La fel de mult ar trebui investit și în abilitarea manifestărilor emoționale, comportamentale, în dialogul cu victimele, cu agresorii, tocmai ca să poată fi cât mai de ajutor.
Ajută să nu ne mai expunem deloc la informație, să nu mai citim, să nu mai deschidem televizorul, ca să ne protejăm, să nu ne afecteze?
A te proteja de ce anume? De lume, de informații? Am închis televizorul, foarte bine, m-am protejat de informațiile transmise, dar ce se schimbă într-adevăr în viața mea? Sunt de acord că o expunere excesivă nu are cum să îți priască, dar există și cealaltă extremă și nici una nu este bună.
Agresiuni de toate tipurile o să existe mereu. Trebuie să ne gândim ce face fiecare dintre noi și cum ne însănătoșim noi pe noi, locul în care funcționăm și relațiile în care suntem. Asta trebuie să fie principala preocupare, nu cât de mult stai la televizor sau cât de mult nu stai. Dacă ești într-o funcționare sănătoasă îți dai seama câtă informație poți să tolerezi.
Trauma complexă: experiențe traumatice multe, apărute timpuriu
În octombrie veți avea o conferință internațională, iar tema principală este „trauma complexă și tulburările disociative”. Este posibil ca o astfel de traumă să iasă la iveală odată cu un eveniment tulburător, dramatic?
Da, dacă mediul oferă informații agresive, atunci da, ele se accentuează în interiorul persoanei, îți apasă pe niște butoane – fie te nimerești acolo să fii agresat, fie intri într-un conflict pentru că ai o structură irascibilă, fie generezi tu la rândul tău traumatizare altora.
Ce este mai exact trauma complexă?
Trauma complexă este o denumire care se folosește pentru a puncta faptul că o persoană a suferit experiențe traumatice multiple de devreme în viața ei, cam de la momentul concepției și în primii ani de viață, adică atunci când se formează și se dezvoltă cel mai mult structurile psihice. Apare o traumatizare complexă atunci când multe dintre procesele psihice nu se mai pot dezvolta firesc și persoana nu poate să mai aibă o funcționare naturală sau autoreglatorie. Astfel apar multe complicații în dezvoltarea ei ca identitate, adică cine este ea, cum se manifestă și asta duce mai departe la o mulțime de dificultăți de adaptare.
Ticurile, obsesiile, dacă te pierzi repede, dacă nu mai ești eficient în ceea ce faci, sunt câteva dintre semnele traumei complexe. Ce alte simptome ar trebui să ne pună pe gânduri, dar și cum se tratează trauma complexă și tulburările disociative aflați din articolul Trauma complexă, posibilă cauză dacă te pierzi repede, ai tulburări alimentare sau dependențe.
Vorbim acolo și despre Conferința Internațională de Psihotraumatologie, la care pot merge psihologi, psihiatri, asistenți sociali și orice persoană care contribuie la politicile de sănătate sau care lucrează în instituții ce vizează ajutorarea oamenilor. Găsiți mai multe informații aici.
Surse fotografii: sts.ro, politiaromana.ro, jandarmeriaromana.ro, adevarul.ro, pexels.com, istt.ro
