#CălătoreșteSănătos în Malaga: restaurante cu mâncare sănătoasă

 

Stiti deja ca noi avem un stil de viata sanatos tot timpul, deci si in vacante. Asta inseamna ca mereu suntem in cautare de restaurante healthy. Pe unele le gasim pe internet, iar pe altele total intamplator, cand cutreieram stradutele. Sigur ca incercam mereu si localurile cu mancare traditionala, chiar daca nu este intotdeauna sanatoasa. Suntem curiosi care sunt obiceiurile din locul in care mergem. In plus, nu suntem obsedati de mancarea sanatoasa. Nu se intampla nimic daca mancam o prajitura cu zahar sau un sendvis care are doar chifla si jamon (ca tot vorbim de Spania). Atata vreme cat sunt exceptii, nu reguli, este perfect in ordine.

Am descoperit multe restaurante cu mancare sanatoasa in Malaga. Chiar am fost foarte placut surprinsa. Si toate foarte aproape de hotel (am povestit ce hotel am ales aici). In articolul urmator voi face o lista cu restaurante cu mancare traditionala, dar si cu un loc minunat in care se pot degusta vinuri locale.

RAW ATTITUDE (vegan)

La Raw Attitude am mancat cel mai bun burger vegan ever! Si n-o zic doar asa. Mie de obicei nu prea imi plac burgerii vegani, pentru ca acea chiftea e de regula facuta din tot felul de seminte, are un gust specific care nici macar mie nu prea imi place, cu atat mai putin celor care prefera carnea. Plus ca e foarte consistenta si chifla chiar e in plus. Eu tot timpul o dau de tot la o parte si mananc doar chifteaua si legumele din interior. Cu burgerul asta de la Raw Attitude e alta poveste. Chifteaua era mai moale, nu avea acel gust de seminte. Plus ca restul ingredientelor faceau gustul foarte asemanator cu cel al unui burger de la fast food: avea castraveti murati, rosii, ceapa, un fel de branza vegana, o maioneza din mustar, sos de rosii picant (noi am ales burger mexican, dar au si alte variante). In plus, avea si avocado, frunze verzi, vlastari, iar chifla era din grau spelta.

Pretul: 7 euro. Desi burgerul pare mic, sa stiti ca e foarte satios si cred ca e o varianta buna si pentru pranz. Nu o spun doar eu (de obicei oamenii cred ca mananc foarte putin, chiar daca nu e asa), o spune si Praslea 🙂

Sigur, nu e o varianta care sa corespunda alimentatiei pe care o recomand eu, cat mai simpla, cu cat mai putine ingrediente, dar atata vreme cat mancam asa rar, nu se intampla nimic.

Tot la Raw Attitude am mai mancat Al Andalu Toasty, Green Toasty si Veggie Toasty. Fiecare portie are 2 felii de paine din spelta (putin crocanta) pe care sunt diverse legume, in functie de sortimentul ales. Sunt variante foarte bune de mic dejun.

Si tot aici am baut de fiecare data ciocolata calda sanatoasa: lapte vegetal, cacao si scortisoara sau vanilie, dupa preferinte. Foooarte buna, mai ales cand afara e frig. Am inteles ca si cafeaua este foarte apreciata aici si e una organica (noi nu bem cafea).

Sigur ca au si multe smoothie-uri, dar si diverse boluri pentru mic dejun, cu seminte, fructe, muesli. Plus prajituri raw vegane. A! Si exista si magazin cu produse vegane, organice, cum ar fi paste integrale, faina, cereale, cosmetice, fructe.

Atentie, au program pana la 17 (sau cel putin asa aveau cand am fost noi).

BIOKO (are si carne, oua, lactate)

Bioko este chiar in centru, pe una dintre stradutele perpendiculare pe Calle Larios, imediat dupa Tezenis si Oisho. Multe dintre ingredientele folosite sunt organice, exista variante gluten free si muuulte optiuni pentru mic dejun. Noi am fost la pranz si din pacate nu am mai ajuns a doua oara, dar ne bucuram ca l-am descoperit. Este cu bucatarie open space, vezi tot ce fac bucatarii, plus ca se pot cumpara si diverse produse, dar si fructe si legume.

Eu am luat o clatita fara gluten umpluta cu branza de capra, ceapa caramelizata, ardei rosu si salata verde. Ionut a luat o crema de ciuperci si unul dintre preparatele zilei, un piure de cartofi cu vita.

Mi s-au parut totusi cam micute si light portiile, deci nu recomand daca va e foarte foame. De exemplu burgerul de la Raw Attitude chiar era satios, dar preparatele de aici nu. Cel putin cele pe care le-am comandat noi.

Aici se poate lua si cina, dar au o perioada dupa-amiaza cand nu prea mai au mancare. Doar ce pot face pe loc.

NOVIEMBRE (are si carne, oua organice, lactate)

Noviembre este un pic mai departe de hotelul la care am stat noi. Se ajunge mai usor din centru, de pe Larios, dar merita! Arata foarte frumos (poate pentru ca imi place mie mult turcoazul), iar meniul e generos. Noi am luat micul dejun acolo, dar este potrivit si pentru brunch, pranz sau cina. Au si sendvisuri, si paste, salate, carne, burgeri, chiar sunt multe preparate! Plus clatite, sucuri, salata de fructe.

Ionut a ales „Clin Clan”, adica 2 felii de paine integrala, fiecare cu cate un ou organic, avocado si rosie. Eu am comandat „bagel vegetariano”, adica un sendvis cu avocado, rosie si verdeturi. La mine au gresit si mi-au adus cu paine alba. Desi nu mi-a placut ca nu au fost atenti, l-am mancat si asa. Pana la urma nu e o tragedie daca mananc o data la nu stiu cat paine alba. Plus ca am mancat doar o parte din chifla, pentru ca in general este prea multa paine la un sendvis, asa cum am povestit si in articolul Cinci reguli pentru a pregati un sendvis sanatos. Am mai luat cate un ceai de musetel fiecare (tot organic), iar nota de plata a fost 13.40 euro.

Mi-a mai placut faptul ca aveau servetele din hartie reciclata. Nu am vazut asta la prea multe restaurante. Oare la noi exista?

SIETE SEMILLAS (vegan)

La Siette Semillas toate ingredientele sunt ecologice, iar meniul este diferit de la zi la zi. Nu au proteine de origine animala, deci preparatele sunt vegane. Au sendvisuri, supe (4.5 euro), feluri principale (9 euro), prajituri (4.5 euro) si sucuri (3.9 euro). Meniul zilei este 14 euro.

Eu mi-am luat un suc verde si o prajitura brownie din naut (da, da, ati citit bine, din naut). Ea a fost foarte buna (nu se simte absolut deloc nautul), doar ca am putut manca mai putin de jumatate, pentru ca eu nu sunt fan ciocolata sau cacao. Plus ca era foarte consistenta. Ionut a mancat un fel principal foarte bun cu naut, orez si conopida.

Ce nu mi-a placut a fost ca te puteai conecta la internetul lor doar daca dadeai check in pe Facebook, dar in rest e atmosfera foarte placuta si a fost gustos ce am incercat noi. La fel ca la Raw Attitude, Siette Semillas inchide dupa-amiaza, deci nu poti lua cina aici, dar e de verificat, poate cand citesti articolul au schimbat ceva in program.

Atentie la programele restaurantelor! Unele inchid de tot dupa-amiaza, altele isi inchid doar bucatariile. Cert este ca daca vrei sa iei cina mai devreme, nu prea ai unde. Majoritatea deschid dupa 20.30 (noi am gasit unul care deschidea la 19.30, cu mancare traditionala foarte buna – va povestesc despre el in urmatorul articol)

PIATA CENTRALA DIN MALAGA (ATARAZANAS)

Chiar daca articolul este despre restaurante, nu pot sa nu va povestesc despre piata de fructe si legume din Malaga. Noi de obicei mergem in piata cand suntem in vacanta, ca sa luam fructe pentru micul dejun sau ca sa le avem in rucsac pentru o gustare.

Desi nu se poate compara cu La Boqueria din Barcelona, piata din Malaga arata destul de bine, cu tarabe aranjate ca de expozitie, dar din pacate tot ca de expozitie aratau si cele mai multe fructe si legume. Cel putin ardeii, vinetele, dovleceii aratau ca si cum ar fi fost de plastic. In plus, bananele erau toate foarte crude, abia am gasit unele ceva mai coapte. Merita mers in schimb pentru acele pahare cu fructe de tot felul. Eu am luat unul cu fructul dragonului, papaya si capsune. Au fost foarte bune! Chiar si capsunele aveau gust. Un astfel de pahar era 2 euro, iar sucurile proaspat stoarse 2.50, dar din cate am vazut nu aveau storcatoare cu presare la rece si nici nu i-am vazut cand le faceau, deci nu bag mana in foc ca erau ce spuneau. Mi s-au parut niste culori prea puternice, cam nenaturale, dar poate ma insel.

Baza mea de date cu restaurante

Va recomand sa cautati restaurantele pe Google Maps si sa le salvati in contul vostru. Eu asa fac de fiecare data, in fiecare oras in care mergem. Astfel am o lista intreaga cu optiuni, iar la majoritatea scrie si programul, deci nu exista riscul sa mergem si sa fie inchis. Practic cand ni se face foame intru pe Maps si vad care dintre restaurantele din lista sunt in apropiere. Alteori planuim dinainte unde sa mergem – depinde ce ne propunem sa facem in ziua respectiva.

Astept si propunerile voastre, daca ati fost in Malaga si ati mai descoperit locuri cu mancare sanatoasa. Si nu uitati sa calatoriti sanatos 🙂

CELE MAI RECENTE ARTICOLE


albire dentara
Experiența mea cu albirea dinților și de ce am ales până la urmă un tratament profesional de albire dentară
Experiența mea cu albirea dinților Tratamentul de albire dentară afectează smalțul dinților – mit sau adevăr? Am auzit asta de […]
Ce beneficii are vitamina C lipozomală și cum o alegem pe cea mai bună
Sunt convinsă că ați auzit de suplimente lipozomale. Vitamina C lipozomală este cea mai cunoscută, dar există și vitamina B, […]
Cum poți afla dacă ai alergii alimentare întârziate
Deși mănânc cât pot de echilibrat, în ultimii ani am tot avut probleme digestive. În special balonare, dar am avut […]
Dr. Cătălina Crețu: Suplimentele sub formă de spray se asimilează mai bine decât comprimatele
Am descoperit aceste suplimente sub formă de spray acum mai bine de 6 luni și m-au cucerit, pentru că dai […]
Pandișpan cu fructe (rețetă cu făină integrală, fără lactate și fără zahăr)
Este o rețetă foarte ușor de făcut, din doar 3 ingrediente, plus fructe. Poate fi pandișpan cu vișine, cireșe, piersici, […]
Unde puteți mânca pizza cu blat integral și pizza vegană în București
Știți deja că noi căutăm mereu variante cât mai sănătoase când comandăm sau ieșim să mâncăm în oraș, așa că […]

Această pagină web folosește cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe