Categorii
De post / Vegane Deserturi Fără gluten Fără lactate Rețete

Desert rapid pe bază de căpșuni (un fel de crumble)

Am zis în titlu „un fel de crumble”, pentru că în definiția unui crumble este amestecul de făină și unt. Eu nu îl fac cu făină, ci cu un amestec de fulgi de ovăz și migdale, dar sigur că poate fi făcut și cu făină.

Prima dată l-am descoperit acum 2-3 ani, într-o toamnă când aveam multe prune și nu știam ce să mai fac cu ele. Cred că l-am făcut de vreo 3 ori în două săptămâni, așa mult ne-a placut. Și bineînțeles că am simplificat cât am putut de mult rețetele găsite pe internet. Toate erau cu multe ingrediente, cu mult zahăr (pus și în blat, și în fructe), cu amidon. Eu, așa cum știți, gătesc cu cât de puține ingrediente pot, cât mai simplu și sănătos.

În primăvara asta am văzut pe Instagram la Andreea de la Taste Bazaar că a făcut un crumble cu căpșuni. Nu m-aș fi gândit! Eu credeam că se face doar cu fructe mai tari. Plus că de obicei „devorez” căpșunile proaspete, nu îmi place să le prepar termic, dar acum două săptămâni mi s-a întâmplat să cumpăr unele nu prea bune la gust, erau cam crude, cam acre, deși miroseau foarte bine, așa că am hotărât să fac crumble. Sau, mă rog, un desert asemănător cu un crumble.

Noroc că îmi scrisesem în Notes rețeta folosită acum 2 ani. Am mai adaptat-o puțin și a ieșit un desert delicios! Nu am pus deloc zahăr, deși știam că nu sunt dulci căpșunile, dar am vrut să văd cum iese. A ieșit acru :)) Am rezolvat rapid problema cu miere pusă deasupra: de fiecare dată când mâncam o porție, puneam și mere peste crumble.

A doua oară când l-am făcut tot așa s-a întâmplat: aveam niște căpșuni care nu prea ne-au plăcut, le-am tot ținut în frigider și începuseră să se strice. Atunci am zis să fac rapid desertul, ca să nu le arunc. De data asta am pus zahăr, dar numai două linguri și a ieșit perfect! Deci merge ori cu zahăr, ori fără și pusă apoi miere deasupra.

Ingrediente pentru stratul de fructe:

-500 gr căpșuni

-opțional 2 linguri de zahăr (eu am folosit de cocos)

-opțional vanilie naturală

Ingrediente pentru stratul de deasupra:

-100 gr migdale crude

-120 gr fulgi de ovăz

-3 linguri unt de cocos

-o mână de arahide/alune de pădure/migdale crude

Mod de preparare:

Căpșunile se pun într-un vas termorezistent fie întregi, fie tăiate pe jumătate, dacă sunt foarte mari. Puteți să le lăsați doar pe ele sau să le amestecați cu puțin zahăr și/sau vanilie (atenție, nu zahăr vanilinat! căutați vanilie naturală, să fie din păstăi de vanilie, fără alte adaosuri)

Puneți migdalele în robotul cu lamă S și mărunțiți-le puțin. Adăugați apoi fulgii de ovăz și untul de cocos și mai mixați puțin. O să vedeți că untul de cocos va lega puțin migdalele și ovăzul. Va fi ca un aluat foarte fărâmicios.

Puneți acest amestec peste căpșuni, iar deasupra presărați niște arahide crude. Dacă nu aveți, puteți folosi tot migdale. Cel mai bine ar fi să le puneți și pe acestea în robot prima dată, cu cele pentru blat, pentru a se mărunți puțin. Nu uitați ca apoi să le scoateți, înainte de a adăuga ovazul și untul de cocos 🙂 Eu am făcut mereu cu arahide, iar acestea nu trebuie mărunțite. Plus că îmi place mult combinația dintre fructe, blatul acesta cu ovăz și arahide coapte.

desert cu căpșuni

Puneți în cuptorul preîncălzit pentru 20 de minute, la 200 de grade. Dacă nu aveți cuptor cu temperatură, opriți când observați că stratul de deasupra începe să se rumenească.

Este un desert cu căpșuni care se face foooarte repede și e atât, dar atât de bun! Noi suntem fani! Și merge cu orice fructe. Plus că e potrivit și pentru cei care au intoleranță la gluten sau lactate.

Aștept părerile voastre în comentarii. Dacă postați preparatul pe Facebook ori Instagram, dați-mi de veste cu un tag <3

Alte rețete rapide și informații sănătoase găsiți și pe canalele mele de social media:

 

Tot la capitolul dulciuri, vă invit să încercați și Biscuiții cu unt de arahide sau Ciocolata fără zahăr.

 

Categorii
De post / Vegane Deserturi Fără gluten Fără lactate Rețete

Biscuiți cu unt de arahide

De la unt de arahide am pornit cu ideea acestor biscuiți. Aveam un borcan cam de mult timp, mai avea puțin și expira, așa că m-am gândit să inventez ceva:) Au ieșit niște biscuiți cu unt de arahide care se fac foarte ușor și care sunt potriviți inclusiv pentru persoanele care au intoleranță la gluten, lactate, ouă. Am testat variante și pentru ei și funcționează. Plus că sunt numai buni și dacă țineți post.

În perioada asta de izolare mi-am dat seama de un lucru: cele mai bune idei vin când nu ai acces la orice și trebuie să te descurci cu ce ai prin casă. Eu am fost super inspirată și creativă de câteva ori. Pur și simplu am amestecat ce mi-a venit, ce am găsit prin cămară/frigider și de fiecare dată a ieșit ceva foarte bun!

Vreau să vă spun și de ce durează mai mult până și public rețetele, în cazul în care vedeți pe Stories pe Instagram că am făcut ceva bun, dar rețeta o pun după ceva timp: pentru că mereu le fac de mai multe ori înainte de a le publica. Fie pentru că vreau să mă asigur că iese la fel de bine și a doua oară, fie pentru că nu am fost pe deplin mulțumită și vreau să mai schimb ceva la rețetă, fie pentru că vreau să încerc și cu alt tip de făină sau cu alți înlocuitori, ca să vă dau mai multe variante. Sau uneori pur și simplu pentru că le fac după ochi și trebuie să mai fac o dată, ca să măsor cantitățile:) Și da, uneori durează mult până mai fac o dată, pentru că eu gătesc doar dacă simt, dacă sunt ok eu cu mine. Cred mult în energia pe care o pui în mâncare.

De exemplu, rețeta aceasta am făcut-o de trei ori, plus sora mea o dată, ca să mă asigur că este ok să o împărtășesc cu toată lumea. Dar gata cu vorbăria, hai cu rețeta 🙂

Ingrediente (pentru aproximativ 20 de biscuiți)

-10 linguri făină (eu am testat cu făină de orez și cu făină integrală)

-2 linguri zahăr de cocos 

-1 linguriță praf de copt

-5 linguri unt de arahide

-1 ou SAU 1 lingură semințe de chia cu 4 linguri apă

-2 linguri coacăze deshidratate (puteți pune și stafide sau alte fructe deshidratate, dar să fie micuțe sau să le tăiați în bucăți cât mai mici)

PONT: Dacă vreți să faceți o tavă de cuptor, dublați cantitățile. Altfel, o să umpleți jumătate din acea tavă mare a cuptorului.

Mod de preparare:

Primul pas este să amestecați semințele de chia cu apă, ca să aibă timp să absoarbă apa. Au nevoie de 10-15 minute, să devină o compoziție gelatinoasă. Asta dacă nu aveți ouă sau vreți să faceți biscuiți de post. 

Dacă folosiți ou, primul pas este să amestecați făina cu zahărul și cu praful de copt.

Știți că de obicei încerc să nu folosesc zahăr deloc în rețete, dar la asta nu prea mergea fără. Oricum l-am redus de la 5 la 2 linguri. De asta am adăugat coacăzele, ca să suplinesc cele 3 linguri scăzute. Și am folosit zahăr de cocos pentru că este mai fin. Dacă aveți zahăr cu granule mai mari, s-ar putea să rămână în compoziție, să nu se topească.

După ce ați amestecat ingredientele uscate într-un castron, adăugați untul de arahide și oul / semințele de chia. Acum e nevoie să amestecați cu mâna, nu mai merge cu lingura:) Ultima dată încorporați fructele uscate. Puteți pune chiar și curmale, dar tot tăiate mărunt.

Compoziția este mai sfărâmicioasă la varianta cu semințe de chia, dar când luați în mână și modelați, va lua forma dorită.

Așadar, vă mai rămâne să modelați biscuiții. Eu fac o mingiuță cu mâinile, apoi o presez cu un deget și gata, am format biscuitul.

Nu uitați să dați drumul la cuptor, ca să se încălzească până modelați biscuiții.

La final, puneți-i 15 minute la 180 de grade.

Biscuiții obținuți sunt mai crocanți și puțin sfărâmicioși. Mie așa îmi plac. Dacă vreți să fie mai moi, puneți în aluat încă 1-2 linguri unt de arahide.

Aștept părerile voastre în comentarii. Dacă postați preparatul pe Facebook ori Instagram, dați-mi de veste cu un tag <3

Iată canalele mele de social media, unde vă aștept și cu alte rețete și informații:

 

Această pagină web folosește cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe

Această pagină web folosește cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe