Arhive învățare - Izabela Pănescu

Primii ani din viață sunt esențiali pentru dezvoltarea creierului copiilor, iar comunicarea cu bebelușul este foarte importantă din primele secunde după naștere. Știu că pare ciudat și că mulți oameni se gândesc că un copil atât de mic nu are cum să înțeleagă ce i se transmite, dar nu e deloc așa. Smaranda Nay, medic specialist în medicină de familie și consultant de lactație, explică foarte frumos de ce într-un interviu pe care l-am făcut pentru emisiune.

Am transcris tot interviul gândindu-mă la mamele care mai citesc în timp ce veghează somnul bebelușului și nu pot asculta cu sonor, dar chiar și așa vă recomand ca mai degrabă să vă puneți niște căști și să o ascultați pe Smaranda. Are o voce atât de frumoasă, este un om cald și bun și transmite atâta emoție și iubire încât sunt sigură că dacă o ascultați veți înțelege mult mai bine ce vrea să spună.

Contactul vizual și vorbitul cu bebelușul îl ajută să își dezvolte neocortexul

Ce presupune comunicarea cu bebelușul în primele luni de viață?

În primul rând părinții trebuie să înțeleagă că bebelușul e un om și are nevoie să fie tratat ca un om: cu respect și cu înțelegerea faptului că are preferințe, particularități, dorințe ale lui personale, diferite de ale copilului vecinilor.

Chiar dacă e atât de mic? Mulți părinți consideră că e prea mic ca să înțeleagă.

Nu, de fapt bebelușii chiar înțeleg! Și fac contact vizual din momentul în care se nasc. E foarte important ca părinții să se uite ochi în ochi și să vorbească cu ei. Sigur că nu văd ca noi adulții și au nevoie să aibă contactul vizual la o distanță la care ei percep, adică de la sânul mamei, pentru că acolo e locul lui și de acolo se uită el în sus. E foarte important ca încă din primele zile părinții să vorbească și astfel să îi arate că de la față pornește comunicarea. Ei învață încet-încet să citească fețele și învață astfel comunicarea oamenilor. Contactul vizual și vorbitul cu copilul încă din prima zi îl ajută să își dezvolte creierul uman, neocortexul.

Contactul fizic, piele pe piele, este la fel de important?

Da, este esențial! Bebelușul a stat 24 de ore din 24 în burtica mamei, în contact direct cu ea. Nevoia bebelușului este ca din burtă să se mute la sânul mamei, lipit de mama, pentru că în realitate el își reglează respirația, ritmul cardiac, hormonii și temperatura în funcție de corpul mamei și imediat după și de corpul tatălui. Recomandarea este să fie piele pe piele, să fie cât mai repede la sânul mamei, pentru că sânul miroase ca lichidul amniotic și e singurul lucru pe care bebelușul îl cunoaște. Asta înseamnă că alăptarea ar fi bine să fie făcută când bebelușul e doar în pampers și mama dezbrăcată până la brâu, ca purtatul în brațe ar fi bine să fie făcut când bebelușul e doar în pampers și tatăl eventual îl bagă într-un tricou cât să îi scoată capul, se poate sta pe spate și așeza bebelușul pe pieptul mamei sau al tatălui, e foarte important.

Dacă îl las tot timpul să stea în pătuț, el nu se relaxează complet aproape niciodată. El rămâne un bebeluș ușor tensionat, care pe termen lung poate să ducă la un adult ușor tensionat, care nu reușește să se relaxeze deplin nici măcar în somn.

Cum să aveți un copil independent

Care sunt cele mai frecvente greșeli care se fac în această perioadă? Sau poate e prea mult spus greșeli – ce ar putea face părinții mai bine?

Primul lucru de care au nevoie părinții este să aibă grijă de ei înșiși, au nevoie să fie stabili emoțional pentru că ei sunt stabilitatea bebelușului. Prima eroare pe care o fac mamele este că se sacrifică pentru bebelușul lor și pierd din vedere faptul că bebelușul e prelungirea lor și dacă ele nu se îngrijesc, bebelușul nu primește stabilitatea emoțională de care are nevoie. Cea de-a doua eroare este aceea că părinții își închipuie că pot să facă bebelușul independent. Nu devine independent. Cu cât îl împing mai tare cu atât el trage mai mult la mine ca mamă, pentru că el are nevoie de mamă și cu cât nevoia lui e mai mare cu atât el devine mai disperat.

Te referi la părinții care nu îl țin prea mult în brațe pentru că se răsfață sau îl lasă să plângă în pătuț?

Da, la asta mă refer. În realitate bebelușul care doarme singur în pătuț – sigur, va dormi și singur în pătuț, dar dacă îl las tot timpul să stea în pătuț el nu se relaxează complet aproape niciodată. El rămâne un bebeluș ușor tensionat, care pe termen lung poate să ducă la un adult ușor tensionat, care nu reușește niciodată să se relaxeze deplin nici măcar în somn.

Dacă vorbim de un bebeluș care a fost crescut pe principiul ”trebuie să îl învățăm să stea și singurel”, ăsta e un bebeluș care va avea ca prioritate să prindă mama și atunci în loc să exploreze se duce pe prioritatea anterioară, să o aibă pe mama lângă el.

Care sunt efectele pe termen scurt, în primele luni, primii ani?

Pe termen scurt o să descoperim că bebelușul care a fost mai îngrijit și căruia i s-au îndeplinit nevoile fără să se gândească părinții la răsfăț, acela este copilul care devine independent, pentru că este un bebeluș care nu are niciun dubiu că în spatele lui sunt părinții. Dacă vorbim de un bebeluș care a fost crescut pe principiul ”trebuie să îl învățăm să stea și singurel”, ăsta e un bebeluș care va avea ca prioritate să prindă mama. Când a prins-o nu îi mai dă drumul, pentru că uneori o prinde, alteori nu, și atunci în loc să exploreze se duce pe prioritatea anterioară, să o aibă pe mama lângă el. Am vrut să obținem un bebeluș independent și am obținut exact contrariul, un bebeluș dependent.

Dar este o regulă, așa se întâmplă la toți copiii?

Depinde, sunt foarte mulți parametri de luat în calcul, dar în principiu toți psihologii sunt de acord că bebelușii au nevoie de susținere și că răsfățul nu are legătură cu această independență din primele luni de viață. Răsfățul are legatură cu faptul că părinții găsesc foarte dificil faptul de a-i spune „nu” copilului și atunci apare răsfățul, care e într-o etapă ușor mai târziu.

Se poate ca bebelușul să fie și suprastimulat?

Da, mai ales imediat după naștere, faptul că e luat de lângă mamă de multe ori, faptul că după ce s-a obișnuit cu maternitatea ajunge acasă într-un mediu absolut nou și atunci lucrul asta îl stresează pentru că singurul lucru pe care îl cunoaște este mama și brațele mamei. Apoi vin rudele, vin prietenii în vizită și cumva este și o nevoie a mamei de a socializa și de a sărbători bucuria extraordinară a copilului, dar toate lucrurile astea îl stresează pe copil și părinții cumva știu lucrurile astea. Ce nu își dau seama părinții este că pe stradă trece camionul pe care ei nu îl mai aud, că sunt obișnuiți, trece tramvaiul, bate vântul, se mișcă perdeaua, toate zgomotele astea pentru copil sunt absolut noi, sunt posibile amenințări. El nu știe cum să le gestioneze și locul lui în momentul în care aude ceva este la sânul mamei. Aici vine eroarea numărul 3: îi dau mâncare la program. De fapt înseamnă că îl las pe copil neîngrijit emoțional și fizic, pentru că el are și senzație de foame și de sete, până când consider eu că a venit momentul să îi dau de mâncare.

Cât de importante sunt primele șase luni pentru dezvoltarea lui?

În primele șase luni copilul experimentează bucuria pură, etapa de îndrăgostire în care copilul este în armonie cu mama. În mintea copilului, în subconștientul lui se imprimă imaginea faptului că este una cu tot universul, că lumea îl iubește și este în siguranță. El când integrează bucuria asta, va avea ocazia să se întoarcă toată viața la această bucurie, este comoara pe care o are de-o parte, oricând are nevoie, să se întoarcă la liniștea aia, relaxarea aia, la sentimentul de cuib.

Ce se întâmplă după 6 luni?

După șase luni, copilul începe să crească, se desprinde din brațele mamei, începe să meargă în patru labe, apoi în picioare. Până la un an și jumătate copilul trăiește și experiența fricii, pentru că mai cade, se mai lovește, se sperie. În acestă perioadă părinții trebuie să fie mai grijulii, dar în același timp este foarte important să-i lase spațiu copilului de explorare. Una din erori ar fi ”nu pune mâna acolo”, ”nu pune mâna nici acolo”. Primul lucru pe care îl am de făcut când îi spun ”nu”, este să îi spun cu iubire, pentru că sunt mulți părinți care își pierd răbdarea. Părinții spun ”nu” o data, de două ori, la un moment dat își pierd răbdarea, așa că recomandat este să respire, să se relaxeze puțin și să-i spună ”nu” în continuare, la fel de ferm, dar cu multă drăgălășenie. La vârsta asta distragerea atenției e o metodă foarte bună.

Ce schimbări apar după un an și jumătate?

După un an și jumătate când a integrat frica, apar crizele de tantrum. Foarte important, la vârsta asta copilul are dreptul să integreze faptul că el are dreptul să-și spună părerea lui are valoare, e luată în calcul. Până și adulții, dar mai ales copiii, pentru că nu au inhibiții, au exprimarea emoțiilor foarte corporal: dacă te iubesc vin și te iau în brațe cu totul, dacă se înfurie vin și dau cu toată forța. Totul la ei este emoție – corp, mintea vine încet încet mai târziu. Părinții trebuie să modeleze aceste lucruri și să spună ”așa da”, ”așa mai puțin”. Important e să fie lângă ei tot timpul.

Credit foto: https://www.pexels.com/

Dependența copiilor de tehnologie îi sperie pe mulți părinți, mai ales pentru că cei mici sunt foarte atrași de telefon, calculator, tabletă sau televizor. Eu am observat asta și la nepoțica mea, și la copii mult mai mici, de câteva luni. Copiii la ecrane parcă se transformă. Cum văd un gadget, cum îl vor cu orice preț. Și dacă nu-l primesc, atunci să vezi! Într-un cuvânt: dependență. Mie mi se pare că este chiar mai rău decât cu dulciurile.

Studiile, medicii, psihologii – toată lumea avertizează că utilizarea lor în exces poate avea efecte grave asupra dezvoltării copiilor, dar nici nu le putem interzice să țină pasul cu evoluția tehnologică. Plus că folosite conștient îi pot ajuta, dar ce înseamnă mai exact „conștient”? Cum să îi determinăm pe cei mici să aibă o relație sănătoasă cu tehnologia? Cum procedăm în vacanță? Lăsăm copiii la ecrane mai mult decât de obicei sau rămânem pe poziții la fel ca în restul anului? Am aflat multe sfaturi utile de la Otilia Mantelers, expert în parenting și sănătate relațională.

Dependența copiilor de tehnologie

Ce le recomanzi părinților să facă atunci când copilul plânge că vrea la desene?

Părinții pot face două lucruri: fie să aleagă să se uite încă 10 minute la televizor împreună cu copilul sau să se joace împreună pe telefon sau tabletă, fie să pună o limită, să spună „nu”: „uite acum nu ne uităm la televizor, nu este ziua noastră de electronice. Mami îți spune nu, dar stau cu tine”. Deci dacă nu îi dau acel remediu care pe el îl ajută să se simtă mai bine atunci mă ofer pe mine. Copilul va continua să țipe și să plângă, dar e important să ținem minte că nu plânge din cauză că e un copil rău sau dependent de tehnologie.

Dar în privința copiilor mai mari, care sunt fani jocuri video, vloguri și realitate virtuală?

Întâi i-aș întreba pe ei ce își doresc să vadă, negociem programul pe care și-l doresc, dar un program cu care sunt și eu confortabil. Mulți părinți au încredere în copiii lor, cred că știu să discearnă din ceea ce văd online, dar creierul copilului nu e pregătit să discearnă și acum mediul online e plin de agresivitate, de bulling, de sexism și noi părinții trebuie să le spunem că dacă vor un joc violent îi lăsăm la jocul acela o dată pe săptămână și în rest să se uite la alte vloguri, la ceva cu care suntem și noi de acord.

Am observat la copii că atunci când se uită la desene sau pe telefon parcă nu mai aud, nu mai simt, noi ceilalți nu mai existăm. Ce îi atrage atât de mult acolo?

Îi atrage satisfacția imediată pentru care nu trebuie să depună un mare efort. Când sunt acolo apasă pe niște butoane, devin din ce în ce mai competenți să câștige niște puncte și îi atrage că nu trebuie să facă mai nimic, nu trebuie să lucreze cu cineva sau să comunice, să negocieze și asta atrage, pentru că ce e ușor atrage.

Ce spun studiile despre efectul nociv al tehnologiei în viața copiilor?

Efectele nocive ar fi acelea că la o vârstă destul de fragedă, cam 4 ani, copiii încep să își piardă interesul în joaca liberă și nedirijată. La școlari studiile arată că își pierd atenția, își fac temele mult mai greu, atenția le zboară în altă parte, din cauza faptului că ei se uită în ecran unde nu e nevoie de o atenție profundă pentru activitatea pe care o au, nu au această atenție și răbdare exersate și atunci scade concentrarea la școală.

Mediul online, o atracție pentru copii

Cât timp este recomandat să-i lăsăm pe copii în fața ecranelor?

Până la vârsta de trei ani nu este indicat să-i expunem pe copii la ecrane. Creierul bebelușului se formează sănătos prin interacțiunea cu persoanele lui de atașament și atunci e bine să nu-i expunem deloc sau măcar să încercăm să le dăm programe TV cât mai puțin până la vârsta de 3 ani.

De la vârsta de 3 ani până la 6 ani, specialiștii spun că este permisă jumătate de oră pe zi, iar ce este mai mult de jumătate de oră pe zi să se uite împreună cu părintele. Eu aș recomanda într-o săptămână să existe câteva zile în care nu avem deloc acces la ecrane, pentru că în ziua aia copilul știind că nu va face nimic cu ecranele, el se va putea concentra pe joacă mai mult, așa el știind că are o oră sau o jumătate de oră în fiecare zi, el va căuta să negocieze permanent cu părintele să primească acea jumătate de oră.

De la 6 la 10 ani, se poate merge la o oră pe zi și ce este peste o oră, împreună cu părinții. De la 10 ani în sus e ok să stea în fața ecranelor o oră pe zi în timpul săptămânii și două ore pe zi în weekend.

Cât de important este să ne uităm împreună cu ei, să nu îi lăsăm în fața ecranelor doar ca să „scăpăm” de ei?

Este ideal să privim împreună cu copiii sau dacă avem o oră o împărțim în două: jumătate de oră să privească el, dar jumătate de oră să fim și noi acolo. Mai ales că toți copiii vor să ne arate câte ceva. Trebuie să știm exact ce face, la ce vloguri se uită, ce filme caută, pe cât posibil. De asta eu recomand ca televizorul și calculatorul să fie în camera de zi, să nu fie în camera copiilor.

În momentul în care copilul vrea desene, dar s-a uitat deja și tu nu vrei să îl mai lași, este bine să îi atragi atenția cu altceva sau să îi explici cu riscul de a plânge?

Este corect să-i spunem că s-a uitat destul la televizor sau că un film nu este potrivit pentru vârsta lui. Putem să-i oferim alternative, numai că de multe ori nu o să le vrea pentru că este prea captivant ecranul și atunci trebuie să oprim noi ecranul în momentul acela.

Toate aceste sfaturi sunt valabile și în perioada următoare, când copiii vor fi în vacanță? Părinții trebuie să fie în continuare fermi sau pot să mai lase de la ei?

În vacanța de sărbători aș relaxa toate regulile existente în casă, inclusiv pe cea legată de ecrane. Aș încerca să avem mai multe momente de filme în familie în locul acelor momente în care copiii sunt singuri cu ecranele. De exemplu aș vedea filmele clasice de Crăciun „Singur acasă”, „The Polar Express”, „The Grinch”. Însă aș pune accent și pe a ieși mult împreună. Sărbătorile de iarnă reprezintă momente de conectare profundă și mereu ne amintim de ele ca fiind despre a fi împreună!

Copiii la ecrane: avantaje

Pe de altă parte trăim alte vremuri, nu putem să excludem tehnologia din viața noastră. Care sunt avantajele?

Avantajele sunt multe, de asta îi și lăsăm să se uite, să se joace. Pot comunica cu bunicii în alte orașe, pot comunica cu noi când nu suntem împreună cu ei, își pot găsi multe informații despre hobby-urile sănătoase pe care le au. De exemplu dacă unui copil îi place să exerseze cu trotineta pe rampe se poate uita la video-uri să învețe scheme noi sau pot învăța despre sistemul solar uitându-se la un model 3D pe calculator. Dar noi părinții trebuie să fim gardieni, nu trebuie să îi lăsăm pe copii să își aleagă ce cred ei că e bun pentru ei.

Cum putem folosi tehnologia ca un instrument de învățare pentru copii?

Putem folosi tehnologia în scopul de a învăța tabla înmulțirii, adunării, scăderii, pot învăța despre animalele care le plac. Putem face jocuri logice cum erau programele acelea pentru copii mai mici de baby Einstein pe care nu le recomand neapărat, dar acelea erau folosite în scopul învățării.

Mai sunt niște studii pe tehnologie pentru copiii cu grupa de vârstă 3-8 ani, care arată că atunci când tehnologia este integrată ca instrument de predare în școli și grădinițe, copiii îl folosesc ca pe un alt instrument pe care îl au la îndemână, așa că nu se concentrează doar pe tehnologie. Iată că putem integra tehnologia în școli și grădinițe și copiii nu-și pierd capacitatea de a relaționa unii cu alții sau de a se juca.

Foto credit: www.pixabay.com