Categorii
Copii

Sfaturi pentru părinți: comunicarea cu bebelușul în primele luni de viață

 

Primii ani din viață sunt esențiali pentru dezvoltarea creierului copiilor, iar comunicarea cu bebelușul este foarte importantă din primele secunde după naștere. Știu că pare ciudat și că mulți oameni se gândesc că un copil atât de mic nu are cum să înțeleagă ce i se transmite, dar nu e deloc așa. Smaranda Nay, medic specialist în medicină de familie și consultant de lactație, explică foarte frumos de ce într-un interviu pe care l-am făcut pentru emisiune.

Am transcris tot interviul gândindu-mă la mamele care mai citesc în timp ce veghează somnul bebelușului și nu pot asculta cu sonor, dar chiar și așa vă recomand ca mai degrabă să vă puneți niște căști și să o ascultați pe Smaranda. Are o voce atât de frumoasă, este un om cald și bun și transmite atâta emoție și iubire încât sunt sigură că dacă o ascultați veți înțelege mult mai bine ce vrea să spună.

Contactul vizual și vorbitul cu bebelușul îl ajută să își dezvolte neocortexul

Ce presupune comunicarea cu bebelușul în primele luni de viață?

În primul rând părinții trebuie să înțeleagă că bebelușul e un om și are nevoie să fie tratat ca un om: cu respect și cu înțelegerea faptului că are preferințe, particularități, dorințe ale lui personale, diferite de ale copilului vecinilor.

Chiar dacă e atât de mic? Mulți părinți consideră că e prea mic ca să înțeleagă.

Nu, de fapt bebelușii chiar înțeleg! Și fac contact vizual din momentul în care se nasc. E foarte important ca părinții să se uite ochi în ochi și să vorbească cu ei. Sigur că nu văd ca noi adulții și au nevoie să aibă contactul vizual la o distanță la care ei percep, adică de la sânul mamei, pentru că acolo e locul lui și de acolo se uită el în sus. E foarte important ca încă din primele zile părinții să vorbească și astfel să îi arate că de la față pornește comunicarea. Ei învață încet-încet să citească fețele și învață astfel comunicarea oamenilor. Contactul vizual și vorbitul cu copilul încă din prima zi îl ajută să își dezvolte creierul uman, neocortexul.

Contactul fizic, piele pe piele, este la fel de important? 

Da, este esențial! Bebelușul a stat 24 de ore din 24 în burtica mamei, în contact direct cu ea. Nevoia bebelușului este ca din burtă să se mute la sânul mamei, lipit de mama, pentru că în realitate el își reglează respirația, ritmul cardiac, hormonii și temperatura în funcție de corpul mamei și imediat după și de corpul tatălui. Recomandarea este să fie piele pe piele, să fie cât mai repede la sânul mamei, pentru că sânul miroase ca lichidul amniotic și e singurul lucru pe care bebelușul îl cunoaște. Asta înseamnă că alăptarea ar fi bine să fie făcută când bebelușul e doar în pampers și mama dezbrăcată până la brâu, ca purtatul în brațe ar fi bine să fie făcut când bebelușul e doar în pampers și tatăl eventual îl bagă într-un tricou cât să îi scoată capul, se poate sta pe spate și așeza bebelușul pe pieptul mamei sau al tatălui, e foarte important.

Dacă îl las tot timpul să stea în pătuț, el nu se relaxează complet aproape niciodată. El rămâne un bebeluș ușor tensionat, care pe termen lung poate să ducă la un adult ușor tensionat, care nu reușește să se relaxeze deplin nici măcar în somn.

Cum să aveți un copil independent

Care sunt cele mai frecvente greșeli care se fac în această perioadă? Sau poate e prea mult spus greșeli – ce ar putea face părinții mai bine?

Primul lucru de care au nevoie părinții este să aibă grijă de ei înșiși, au nevoie să fie stabili emoțional pentru că ei sunt stabilitatea bebelușului. Prima eroare pe care o fac mamele este că se sacrifică pentru bebelușul lor și pierd din vedere faptul că bebelușul e prelungirea lor și dacă ele nu se îngrijesc, bebelușul nu primește stabilitatea emoțională de care are nevoie. Cea de-a doua eroare este aceea că părinții își închipuie că pot să facă bebelușul independent. Nu devine independent. Cu cât îl împing mai tare cu atât el trage mai mult la mine ca mamă, pentru că el are nevoie de mamă și cu cât nevoia lui e mai mare cu atât el devine mai disperat.

Te referi la părinții care nu îl țin prea mult în brațe pentru că se răsfață sau îl lasă să plângă în pătuț?

Da, la asta mă refer. În realitate bebelușul care doarme singur în pătuț – sigur, va dormi și singur în pătuț, dar dacă îl las tot timpul să stea în pătuț el nu se relaxează complet aproape niciodată. El rămâne un bebeluș ușor tensionat, care pe termen lung poate să ducă la un adult ușor tensionat, care nu reușește niciodată să se relaxeze deplin nici măcar în somn.

Dacă vorbim de un bebeluș care a fost crescut pe principiul ”trebuie să îl învățăm să stea și singurel”, ăsta e un bebeluș care va avea ca prioritate să prindă mama și atunci în loc să exploreze se duce pe prioritatea anterioară, să o aibă pe mama lângă el.

Care sunt efectele pe termen scurt, în primele luni, primii ani?

Pe termen scurt o să descoperim că bebelușul care a fost mai îngrijit și căruia i s-au îndeplinit nevoile fără să se gândească părinții la răsfăț, acela este copilul care devine independent, pentru că este un bebeluș care nu are niciun dubiu că în spatele lui sunt părinții. Dacă vorbim de un bebeluș care a fost crescut pe principiul ”trebuie să îl învățăm să stea și singurel”, ăsta e un bebeluș care va avea ca prioritate să prindă mama. Când a prins-o nu îi mai dă drumul, pentru că uneori o prinde, alteori nu, și atunci în loc să exploreze se duce pe prioritatea anterioară, să o aibă pe mama lângă el. Am vrut să obținem un bebeluș independent și am obținut exact contrariul, un bebeluș dependent.

Dar este o regulă, așa se întâmplă la toți copiii?

Depinde, sunt foarte mulți parametri de luat în calcul, dar în principiu toți psihologii sunt de acord că bebelușii au nevoie de susținere și că răsfățul nu are legătură cu această independență din primele luni de viață. Răsfățul are legatură cu faptul că părinții găsesc foarte dificil faptul de a-i spune „nu” copilului și atunci apare răsfățul, care e într-o etapă ușor mai târziu.

Se poate ca bebelușul să fie și suprastimulat?

Da, mai ales imediat după naștere, faptul că e luat de lângă mamă de multe ori, faptul că după ce s-a obișnuit cu maternitatea ajunge acasă într-un mediu absolut nou și atunci lucrul asta îl stresează pentru că singurul lucru pe care îl cunoaște este mama și brațele mamei. Apoi vin rudele, vin prietenii în vizită și cumva este și o nevoie a mamei de a socializa și de a sărbători bucuria extraordinară a copilului, dar toate lucrurile astea îl stresează pe copil și părinții cumva știu lucrurile astea. Ce nu își dau seama părinții este că pe stradă trece camionul pe care ei nu îl mai aud, că sunt obișnuiți, trece tramvaiul, bate vântul, se mișcă perdeaua, toate zgomotele astea pentru copil sunt absolut noi, sunt posibile amenințări. El nu știe cum să le gestioneze și locul lui în momentul în care aude ceva este la sânul mamei. Aici vine eroarea numărul 3: îi dau mâncare la program. De fapt înseamnă că îl las pe copil neîngrijit emoțional și fizic, pentru că el are și senzație de foame și de sete, până când consider eu că a venit momentul să îi dau de mâncare.

Cât de importante sunt primele șase luni pentru dezvoltarea lui?

În primele șase luni copilul experimentează bucuria pură, etapa de îndrăgostire în care copilul este în armonie cu mama. În mintea copilului, în subconștientul lui se imprimă imaginea  faptului că este una cu tot universul, că lumea îl iubește și este în siguranță. El când integrează bucuria asta, va avea ocazia să se întoarcă toată viața la această bucurie, este comoara pe care o are de-o parte, oricând are nevoie, să se întoarcă la liniștea aia, relaxarea aia, la sentimentul de cuib.

Ce se întâmplă după 6 luni?

După șase luni, copilul începe să crească, se desprinde din brațele mamei, începe să meargă în patru labe, apoi în picioare. Până la un an și jumătate copilul trăiește și experiența fricii, pentru că mai cade, se mai lovește, se sperie. În acestă perioadă părinții trebuie să fie mai grijulii, dar în același timp este foarte important să-i lase spațiu copilului de explorare. Una din erori ar fi ”nu pune mâna acolo”, ”nu pune mâna nici acolo”. Primul lucru pe care îl am de făcut când îi spun ”nu”, este să îi spun cu iubire, pentru că sunt mulți părinți care își pierd răbdarea. Părinții spun ”nu” o data, de două ori, la un moment dat își pierd răbdarea, așa că recomandat este să respire, să se relaxeze puțin și să-i spună ”nu” în continuare, la fel de ferm, dar cu multă drăgălășenie. La vârsta asta distragerea atenției e o metodă foarte bună.

Ce schimbări apar după un an și jumătate?

După un an și jumătate când a integrat frica, apar crizele de tantrum. Foarte important, la vârsta asta copilul are dreptul să integreze faptul că el are dreptul să-și spună părerea lui are valoare, e luată în calcul. Până și adulții, dar mai ales copiii, pentru că nu au inhibiții, au exprimarea emoțiilor foarte corporal: dacă te iubesc vin și te iau în brațe cu totul, dacă se înfurie vin și dau cu toată forța. Totul la ei este emoție – corp, mintea vine încet încet mai târziu. Părinții trebuie să modeleze aceste lucruri și să spună ”așa da”, ”așa mai puțin”. Important e să fie lângă ei tot timpul.

 

Credit foto: https://www.pexels.com/

Această pagină web folosește cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe

Această pagină web folosește cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe