Categorii
Sănătate Sănătate fizică

Cum să prevenim infecțiile respiratorii: igiena nazală și alte obiceiuri sănătoase

Nas înfundat mai tot timpul, iar din când în când răceli ori probleme cu sinusurile, parcă din ce în ce mai greu de tratat. De fiecare dată medicul de familie sau cel ORL îmi recomanda și apă de mare, pe care îmi spunea să o folosesc zilnic: „Așa cum ne spălăm pe mâini, pe corp, pe dinți sau în urechi, la fel are nevoie și nasul să fie spălat, mai ales că e atâta poluare în jur”, îmi spuneau.

Era logic, doar că eu nu reușeam deloc să mă împac cu acele recipiente cu apă de mare, care arătau ca un spray sau un fixativ. Simțeam că presiunea era prea mare și pur și simplu mă durea nasul în interior de fiecare dată când foloseam. Parcă aș fi rănit mucoasa nasului, asta era senzația.

Igiena nazală este recomandată de Organizația Mondială a Sănătății, pentru că noxele și poluarea urbană au ajuns pe locul doi ca factori de risc în bolile de tract respirator. (dr. Bogdan Popescu)

Acum 6-7 luni am primit să testez un produs nou pe piața din România, o apă de mare într-un recipient mic, care arată exact ca acele spray-uri nazale pe bază de cortizon, care îți desfundă nasul când ești răcit, ai rinită ori sinuzită. Se numește Nosette și recunosc că prima dată am fost sceptică, m-am documentat și pe site-urile din afară, să văd exact ce conține, să nu fie cumva un medicament, nu un produs de folosit zilnic. Am fost plăcut surprinsă când am constatat că are doar apă de mare și nimic altceva.

A fost dragoste la prima… folosire 🙂

De atunci chiar îl folosesc zilnic, și dimineața, și seara. Așa cum fac duș, așa cum mă spăl pe dinți, așa îmi „spăl” și nasul. Iar pentru că este un recipient mic, îl iau cu mine și când merg în călătorii.

Nasul meu nu mai e uscat (în special vara aveam niște cruste în interior, de la aerul condiționat), nu îl mai simt înfundat tot timpul, iar când am răcit chiar am scăpat mult mai ușor și mai repede de toate simptomele.

A! Și tot cu Nosette am reușit să o convingem pe nepoțica mea să sufle nasul. Nu îi plăcea deloc să facă asta, oricât ne-am fi rugat de ea și oricât i-am fi explicat. Și știți că e esențial să sufli nasul atunci când ești răcit, pentru că secrețiile întrețin inflamația.

S-a întâmplat să merg la Târgu-Jiu când era ea răcită și a văzut cum îmi curăț eu nasul dimineața și seara. A vrut și ea să facă la fel ca mine și de atunci folosește și singură Nosette sau îi cere surorii mele să îi dea în năsuc 🙂

Cum se face corect igiena nazală

Ca să înțelegeți mai bine de ce este importantă igiena nazală, am vorbit despre asta cu dr. Bogdan Popescu, medic primar ORL la Spitalul Clinic Colțea.

De ce este importantă igiena nazală?

Este foarte importantă pentru că împiedică dezvoltarea infecțiilor respiratorii și la copii, și la adulți, îmbunătățește somnul, la persoanele alergice elimină mare parte din simptome și previne reapariția episoadelor alergice. Și pentru că tot vorbeam de copii, alăptarea copilului este mult mai facilă în momentul în care copilul respiră corespunzător.

Igiena nazală este, de asemenea, importantă, având în vedere nivelul crescut al poluării. Sunt chiar recomandări ale Organizației Mondiale a Sănătății, pentru că noxele și poluarea urbană au ajuns pe locul doi ca factori de risc în bolile de tract respirator. Practic igiena nazală zilnică îmbunătățește calitatea vieții și previne eventualele boli ale aparatului respirator.

Deci igiena nazală previne bolile, dar poate să facă parte și din tratamentul unor boli deja existente?

Da, apa de mare se folosește și pentru pacienții care au procese inflamatorii sau infecțioase la nivelul nasului și sinusurilor paranazale, este utilizată și după chirurgia care se practică la nivelul foselor nazale și a sinusurilor.

Mai este utilă atunci când apar cruste uscate în interiorul nasului. Sunt două perioade mai importante: una iarna, începând din noiembrie până în februarie-martie, când aerul este rece și uscat și favorizează formarea acestor cruste, și vara, când aerul este de asemenea uscat sau suntem expuși la aerul condiționat, care usucă mucoasa nazală. Dacă folosim produsele pe bază de apă de mare, acestea ajută la hidratarea mucoasei, fluidificarea secrețiilor și la o eliminare mai ușoară a acestor cruste.

Dar de ce să nu folosim apă simplă sau apă cu sare, cum foloseau bunicii noștri?

Sunt mulți pacienți care ajung la camera de gardă și îmi spun că își spală nasul cu apă cu sare, dar diferența majoră între produsele standardizate de tipul spray-urilor cu apă de mare și acea apă cu sare, apă de la robinet, îmbuteliată ori ser fiziologic este că produsele standardizate sunt foarte aproape de concentrația de ioni pe care o au secrețiile din nas în mod fiziologic. În plus, un mare avantaj al acestor soluții saline este că sunt și decontaminate, și purificate. Astfel joacă rol de antiseptic și rol antiinflamator la nivelul nasului. Totul pleacă de la această compoziție, care este foarte bine studiată și este foarte aproape de ceea ce reprezintă secrețiile organismului.

Cu ce frecvență ar fi bine să folosim apa de mare?

De regulă, mai ales în cazul prevenției, sunt recomandate între 2 și 4 pufuri în fiecare nară, de două ori pe zi.

Pentru că nu există contraindicații, nu există efecte adverse, nu există supradoză sau fenomene alergice care să derive din administrarea de soluții saline, practic se poate folosi oricând, la orice interval de timp, atâta vreme cât e necesar. Adică îl folosești dimineața și seara, dar dacă în timpul zilei apare senzația de nas uscat, de exemplu, îl poți folosi din nou fără probleme.

Pentru pacienții care suferă de o boală, indicația medicului curant este cea care contează.

Cum să folosim mai exact aceste spray-uri cu apă de mare?

Este bine să ținem capul foarte ușor aplecat în spate, pentru ca apa să nu curgă din nas. În momentul declanșării trebuie să inspiri normal, iar apoi să faci câteva respirații complete inspir-expir, nu una singură, înainte să dai următorul puf. Astfel conținutul pufului va pătrunde inclusiv în sinusurile paranazale, pentru că sinusurile se aerisesc în momentul în care expirăm. Abia apoi dai al doilea puf și este important să nu se sufle nasul imediat, ci să așteptăm câteva minute, pentru ca soluția să acopere mucoasa nazală în întregime.

Dar dacă ții capul pe spate nu se duc impuritățile înapoi în nas, în gât?

Nu trebuie să îl ținem mult pe spate. Trebuie să fie doar foarte, foarte puțin pe spate. Ideea e să nu fie aplecat în față, cu bărbia în piept.

Iar dacă inspirăm în momentul în care apăsăm pe pulverizator, nu tragem și impuritățile în interior?

Nu. Impuritățile sunt dizolvate la nivelul mucusului de pe mucoasa nazală și sunt prinse în niște cili ai mucoasei, deci ele nu ajung în spatele nasului sau în gât. Mucusul are rol protector la nivelul mucoasei: el practic dizolvă particulele de o anumită dimensiune, le solubilizează și sunt îndepărtate prin mișcarea cililor din mucoasă dinspre posterior către anterior, către narine.

Dacă inspiri normal nu o să tragi mucusul în spate, ci doar particulele de apă de mare. Noi când inspirăm creăm un flux de aer care acoperă toată mucoasa nazală. Dacă ne ținem respirația, soluția salină n-o să ajungă peste tot.

Șigur că este important să nu ținem capul pe spate după administrare, pentru că astfel secrețiile se vor scurge gravitațional.

Apa de mare poate fi folosită atât de copii, cât și de femeile însărcinate

În cazul copiilor tot de două ori pe zi este recomandat?

Sau de câte ori este nevoie, cu o singură mențiune: în cazul Nosette, de exemplu, poate fi administrat din primele momente ale vieții, nu există contraindicații, dar trebuie folosită formula pentru copii, cea izotonă, dacă vorbim despre utilizarea zilnică, pentru curățarea nasului și prevenirea bolilor. Formulele hipertone, care au o concentrație mai mare de ioni dizolvați în apă, trebuie folosite pentru perioadele acute, adică pentru o patologie, nu pentru îndepărtarea impurităților și crustelor.

Pot fi folosite și de femeile însărcinate?

Da, mai ales că femeile însărcinate pot să aibă rinita de sarcină, adică o inflamație a mucoasei nazale de cauză hormonală, iar la ele administrarea decongestionantelor nazale este contraindicată. Apa de mare este o soluție optimă, pentru că nu are contraidnicații sau efecte adverse. Dar este un tratament simptomatic, nu tratează cauza. Femeile însărcinate trebuie să știe că această rinită pe care o au este cauzată de sarcină, nu de o afecțiune a nasului.

Când este cazul să mergem la medic și să nu ne bazăm doar pe igiena nazală?

Igiena nazală nu este panaceu. Trebuie mers la medic când ai obstrucție nazală cronică mai bine de 3 luni de zile, adică îți simți mereu nasul înfundat. Trebuie mers cât mai repede în fazele acute, când obstrucția este însoțită de secreții purulente. De asemenea ar fi indicat să ceri părerea unui medic dacă există sângerări nazale frecvente, miros neplăcut în nas sau fenomene care țin de alergie: strănuturi repetate, secreții abundente și mâncărimi la nivelul nasului.

Obiceiuri sănătoase pentru a preveni infecțiile respiratorii

Ce alte obiceiuri ar fi bine să avem pentru a preveni afecțiunile la nivel ORL?

În primul rând fumătorii să renunțe la fumat sau să reducă numărul țigărilor și aici intră și fumătorii pasivi, deci să nu stăm într-un mediu în care este fum de țigară.

Un alt principiu sănătos: să avem un nivel de umiditate al aerului între 30 și 50%. Sunt foarte puțini oamenii care au un nivel controlat al umidității și trebuie avut mare grijă. Dacă la serviciu nu există, măcar acasă și în special noaptea, în camera în care se doarme să verificăm nivelul umidității și dacă este prea scăzut sau prea mare, să folosim un umidificator.

Foarte important este și să aerisim spațiul în care stăm, inclusiv dormitorul, să avem cât mai puțin praf și aici atrag atenția asupra covoarelor pufoase, a jucăriilor de pluș, care rețin praf și alergeni.

Și neapărat trebuie să renunțăm la obiceiul de a ne curăța nasul cu degetul, cu rama de la ochelari sau alte obiecte. Pot apărea fenomente inflamatorii ori infecțioase la nivelul nasului, din cauza mâinilor nespălate sau a altor obiecte care au microbi. Dacă folosim apa de mare ajutăm mecanismele naturale de eliminare a impurităților din nas, nu forțăm cu nimic, așa cum facem cu degetul, de exemplu.

 

***

Acest text este scris la invitația Dr. Reddy’s, care a lansat pe piața din România Nosette Classic, un spray nazal ce conține 100% apă de mare izotonică extrasă din Marea Adriatică. Beneficiile Mării Adriatice sunt cunoscute în toată lumea, datorită cantității mare de săruri minerale și oligoelemente.

Astfel, Nosette Classic ajută la curățarea și hidratarea căilor nazale iritate și regenerează mucoasa nazală, ceea ce ajută la prevenirea răcelii și gripei. Este recomandat pentru igiena zilnică a nasului și poate fi folosit de oricine, inclusiv de femeile însărcinate, mamele care alăptează și copiii de peste 1 an.

 

Această pagină web folosește cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe