Categorii
Sănătate Sănătate emoțională

Petrec Paștele așa cum simt, nu cum „trebuie”

Văd peste tot pe Internet preparate de sărbătoare, decorațiuni de Paște, poze cu mese îmbelșugate, oameni care gătesc de zor, înghesuială în piețe și cozi la supermarketuri. Toată lumea pare că sărbătorește Paștele prin gătit, la fel ca în ceilalți ani. Cu bucurie, fericire, belșug. Oare noi suntem singurii care nu fac asta? Noi, adică eu și Ionuț, soțul meu.

Noi nu am ieșit la cumpărături special pentru masa de Paște. A fost Ionuț la începutul săptămânii și a luat ce luăm de obicei: apă, fructe, legume. Singurul lucru în plus a fost vopseaua de ouă. Avem și ceapă roșie și sfeclă, dar am zis să avem backup în caz că nu ne ies așa. E adevărat că avem niște sarmale la congelator pe care ni le-a dat mama mea pentru revelion și nu le-am fiert atunci, așa că o să le facem acum. Și am comandat un cozonac micuț și o pască. Dar în rest, nu facem mare lucru, adică nu ceva special de Paște. 

Știu că unii oameni au nevoie să simtă că e sărbătoare și pentru asta vor să facă mâncare așa cum făceau de obicei, să fie ceva normal în toată anormalitatea asta. Dar știu că sunt și persoane care fac pentru că TREBUIE, pentru că AȘA SE FACE. Știu, pentru că am fost și eu așa. 

Acum nu mai vreau să fac doar pentru că trebuie. Sincer, nici nu prea am chef să gătesc. Nu am avut mai deloc în perioada asta de izolare și m-am întrebat de multe ori dacă sunt “defectă”. Oi fi în depresie, mă gândeam. Mie îmi plăcea să gătesc, dar acum am gătit mai mult de nevoie, că trebuia să mâncăm. Doar de două, trei ori am făcut ceva pur și simplu pentru că am vrut. Și vedeam pe Facebook sau Instagram oameni care găteau de zor și mă gândeam: uite, ei pot, eu de ce nu pot?

Dar nu, nu sunt defectă. Și nici în depresie. Pur și simplu m-a afectat tot ce se întâmplă, iar eu nu pot să gătesc dacă nu sunt happy. Adică aș putea, dar nu vreau. Sigur că uneori nu am încotro, dar de câte ori pot, fac ce simt, nu ce trebuie. A nu se înțelege nici că sunt mereu nefericită:) Sunt ups and downs și e normal să fie așa. Învăț să mă liniștesc, să mă și deconectez de la ce se întâmplă, să nu mă mai compar cu alți oameni, să accept că e ok așa cum e. Și nu e valabil doar la partea de gătit, ci la mai multe aspecte din viața mea.

În această perioadă am avut așteptări exagerate de la mine

Îmi făcusem la începutul perioadei de izolare o mulțime de planuri: o să scriu o grămadă de articole pe care le am pe listă și nu le-am scris în ultimul timp, o să citesc toate cărțile de pe noptieră, o să fac sport în fiecare zi, la fel meditație, o să fac curățenie generală, iau fiecare sertar la rând, o să pictez, o să mă uit la o mulțime de filme, o să fac voluntariat. Dar surpriză, nu am făcut mare lucru din ce mi-am propus. 

Așa că au apărut frustrările, vinovăția, comparațiile: că nu sunt în stare să fac nici acum când stau acasă mai tot timpul, de ce alți oameni pot, iar eu nu pot. Apoi mi-am dat seama că așteptările mele erau exagerate, că eu îmi propusesem să fac ce n-am făcut în luni sau ani de zile. Și am mai realizat că eu văd mai degrabă ce NU am făcut, decât ce am făcut. Văd partea goală a paharului, în loc să o văd pe cea plină. Sunt tipare care se repetă, dar acum au fost mai vizibile ca oricând.

Evident că am și făcut destule: am scris articole, dar despre situația din spitale, am făcut strângerea de fonduri pentru Spitalul Târgu Cărbunești (ar ajuta mult să donați, dacă nu ați făcut-o încă – AICI), am făcut emisiunile în perioada asta, am mai citit puțin, am făcut sport de câteva ori, dar nicidecum în fiecare zi. Asta e, știu că sportul e sănătate, dar sincer nu am reușit… M-am consumat mult din cauza situației din spitale, m-a afectat și mi-a fost greu să fac și altceva.  

Despre ce fac eu cu aceste stări am povestit în video-ul de mai jos. Dana Gonț m-a provocat să împărtășesc ce lecții am de învățat în această perioadă și deși aș fi putut vorbi despre altceva, am ales să spun prin ce trec, pentru că sunt sigură că sunt și alte persoane care simt la fel ca mine. Nu mi-a fost ușor, vin tot felul de gânduri, dar am ales să fiu sinceră și să spun și partea asta mai puțin roz. Pentru că mereu avem tendința să postăm doar când ne e bine, dar realitatea este că sunt și destule momente ca acesta, în care suntem și jos. Cel puțin în cazul meu. Iar dacă urmăriți pagina de Facebook a Danei, veți asculta și alte persoane care împărtășesc ce au învățat în această perioadă, precum Alexandra Ușurelu, Berti Barbera, Vlad Eftenie, Diana Bădică.

Despre acest subiect, despre presiunea pe care o punem pe noi, am vorbit în emisiunea “Tinerețe fără bătrânețe” cu Otilia Mantelers, psiholog. Vă las o parte din ce ce mi-a spus:

„În capul nostru era ideea că vom avea mult timp și în sfârșit vom putea face tot ce n-am reușit până acum, doar că este un mecanism al supraviețuirii acesta al productivității excesive și al pozitivismului și optimismului într-o perioadă în care noi de fapt suntem stresați. 

Într-o astfel de situație de alertă, de panică, de necunoscut, sistemul nostru nervos a făcut shut down, s-a blocat. Nu în totalitate, desigur, dar aceasta este tendința atunci când inamicul nostru nu este vizibil, cum e cazul acestui virus. Rațional noi ne dorim să facem foarte multe lucruri, dar emoțional și biologic nu prea putem, pentru că achizițiile noi se pot face atunci când suntem bine cu noi. 

Asta nu înseamnă că nu trebuie să facem nimic. N-o să ne fie bine așa, o să avem mereu activate mecanismele fricii. Ar fi bine în primă fază să ne observăm aceste mecanisme, să observăm ce simțim. E foarte important să facem exerciții de centrare pe corpul nostru. Ne vor ajuta să ne simțim mai în siguranță și să fim mai prezenți. Eu nu mi-aș pune în cap acum să fiu super productivă, ci să văd ce pot să fac fără să trag de mine foarte rău. Altfel, e posibil să se adune și mai mult stres, pe care de multe ori îl aruncăm în relațiile cu cei dragi.”

Otilia ne-a dat exemple de exerciții care să ne ajute. Le vedeți în interviul din emisiune (de la minutul 4:30-5:00)

Ce o să avem pe masă de Paște

Revenind la mâncarea de Paște, sigur că o să gătim câte ceva, dar nu exagerăm și gătim în funcție de ce avem deja în casă. Astăzi fierbem sarmalele, facem o mâncare de spanac și poate o ciorbă de fasole boabe, pentru că ținem post, deci clar o să mai rămână și pentru zilele următoare. Iar mâine vedem, ori punen niște carne de porc la cuptor, ori niște păstrăv la grătar, tot pentru că le avem în congelator. Sau poate facem luni. Vedem dacă avem chef și poftă duminică. Sau poate comandăm ceva. Plus că mai avem verdețuri comandate la producători locali, plus brânză și niște crenvurști cu ingrediente ok. Avem șunculiță tot la congelator, ouă roșii, deci deja e cam multă mâncare. 

De altfel nu înțeleg de ce sa gătim cât pentru o săptămână sau pentru 10 oameni când noi suntem doi. Plus că putem găti și luni, marți sau miercuri. Nu am avea cum să mâncăm 10 feluri în câteva zile. Sigur s-ar strica și nu vrem să aruncăm mâncare. Sau dacă nu se strică, sigur se învechește și nu mai e la fel de bună, deci tot am arunca sau nu am mai mânca așa cu poftă, ca atunci când sunt proaspăt făcute. 

Dacă o să am chef să gătesc și altceva, am o grămadă de variante. Mi-am făcut și o listă, tot pornind de la ce avem deja în congelator și în cămară. Am prune congelate, deci pot face un crumble cu prune. Am vișine congelate, deci pot face un pandișpan sau un brownie cu vișine. Am făină, deci putem face pizza sau niște plăcinte cu brânză și mărar. Avem paste integrale de tot felul, pe care le putem face cu ton, cu sos pesto sau pur și simplu cu sos de roșii. Avem linte, orez, mei, legume congelate și proaspete. O grămadă de variante. Dar dacă nu voi avea chef să gătesc, e la fel de ok.

Este perfect în regulă să nu avem chef să gătim de Paște, mai ales având în vedere situația prin care trecem. Oricât am nega, ne afectează, deci e ok să nu facem mesele îmbelșugate din alți ani sau mesele pe care le fac mamele noastre. Știu, probabil o să spună: cum, nu faci drob? Nu faci sarmale? Măcar puțină salată boeuf! E ok să nu facem tot ce fac mamele noastre. E ok și dacă nu avem casa lună. Eu îmi propusesem să fac curățenie generală, să iau toate sertarele la rând, dar n-am reușit. Am făcut doar câteva, dar sunt suuuper happy că le-am făcut! Și ce dacă n-am spălat geamurile. O să le spălăm noi și pe astea. 

Pentru mine e mai important să fac ceva ce îmi aduce bucurie. Dacă în momentul ăsta gătitul nu îmi aduce bucurie, dar am chef să pictez, să citesc, să mă uit la un film sau pur și simplu să lenevesc, e ok. Pentru mine, bucuria Învierii nu e în masa îmbelșugată, ci în felul în care mă simt, iar în perioada asta am nevoie de liniște, introspecție și relaxare.

Vă doresc un Paște cu sănătate, pace, zâmbete sau orice altceva aveți nevoie!

 

 

Credit foto featured image: Raluca Bădescu (Fotografii parfumate)

 

Categorii
Low Toxic Life Sustenabilitate & Reciclare

7 motive să ceri la pachet mâncarea rămasă

 

Sunt sigură că vi s-a întâmplat cel puțin o dată să mâncați la restaurant și să nu puteți termina tot din farfurie. Nu vorbesc despre situațiile în care mâncarea nu era bună, ci despre acelea în care fie ați comandat mai mult decât aveați nevoie, fie porția era mai mare decât vă așteptați. Și tot sigură sunt că ați avut o dilemă: “Să mă străduiesc totuși să termin dacă tot dau banii pe ea sau să o las în farfurie? Dar e păcat de ea! Dar dacă… nu, nu, cum să o cer la pachet? Ah, dar ce bine mi-ar prinde mâine! Și totuși nu, mi-e rușine să întreb… Ce o să spună chelnerul, ce o să spună prietenii mei, ce o să spună ceilalți oameni din restaurant?“

Mi-e tare cunoscut acest monolog interior, pentru că și eu l-am avut de multe ori, până când mi-am dat seama că nu e nicio rușine să ceri mâncarea rămasă la pachet! Paradoxal, nu știu dacă ați observat, dar în restaurantele mai pretențioase te întreabă chelnerul dacă îți dorești să iei acasă ce a rămas! Ce dovadă mai bună că nu e nicio rușine să ceri asta? Stăteam eu acum pe gânduri și mi-am dat seama că există chiar multe motive să treci peste rușine și să îl rogi pe chelner să îți pună într-o caserolă ce nu ai putut mânca:

1. Ai prânzul (sau măcar jumătate din el) asigurat a doua zi ori ajuți un om sărman, căruia îi poți da pachetul. E mai bine decât ca acea mâncare să ajungă la gunoi!

2. Contribui la reducerea risipei alimentare. Știai că românii aruncă la gunoi peste 2,5 milioane de tone de alimente bune de consum în fiecare an? Asta în condițiile în care alți oameni nu au ce mânca.

mancarea 2

3. Eviți problemele de digestie, durerile de fiere și îngrășarea. E simplu: dacă te străduiești să termini tot din farfurie, adică mănânci mai mult decât ai nevoie, riscul de a avea probleme cu digestia crește, iar dacă acesta devine un obicei cu siguranță se vor acumula și kilograme în plus.

4. Bucătarul se simte apreciat când vede că cineva își dorește să savureze preparatul gătit de el până la ultima înghițitură, spre deosebire de o persoană care preferă să lase o parte din mâncare în farfurie, ca și cum nu i-a plăcut.

mancarea 3

5. E dreptul tău, ai plătit pentru acea mâncare! Chiar dacă unii chelneri strâmbă din nas sau spun că nu au această posibilitate, insistă! Dar sincer mie nu mi s-a întâmplat până acum. Iar dacă vine iar sentimentul de rușine, amintește-ți cât muncești pentru a-ți putea permite să mergi din când în când la restaurant.

mancarea 4

6. Faci economie. Nu la acea masă, pentru că oricum o plătești, dar nu mai cheltui atâția bani pe masa de a doua zi, dacă o să o mănânci pe aceasta. În plus, înveți ușor, ușor să nu mai comanzi mai mult decât ai nevoie.

7. Oferi un exemplu bun prietenilor și celorlalți oameni din restaurant. Pun pariu că și ei s-au gândit la asta, dar le-a fost rușine să ceară. Datorită ție, o vor face data viitoare! Ar trebui să fii mândru de asta 🙂

 

Credit foto 1: Rawpixelimages | Dreamstime.com

Credit foto 2: Feng Yu | Dreamstime.com

Credit foto 3: Thelittleprince3 | Dreamstime.com

Credit foto 4: Win Nondakowit | Dreamstime.com

 

Această pagină web folosește cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe