Am făcut mâncarea asta pentru prima dată acum doi ani, când Ionica, o mătușă a mea, mi-a trimis o plasă uriașă cu spanac, de la ei din grădină. Am sunat-o să îi mulțumesc, i-am zis că mi-a trimis prea mult și mi-a spus: îți zic eu ce să faci cu el – mâncare de spanac cu zeamă de varză.
Am deschis gura să zic că nu îmi place absolut deloc mâncarea de spanac, dar ceva m-a oprit. Am ascultat cum se face și m-am pus pe treabă. Nu știu ce-a fost cu mine, pentru că, repet, mie nu îmi plăcea până atunci nicio mâncare de spanac. Îl foloseam în salată sau dacă aveam prea mult mai făceam acest pate de spanac, care e delicios, dar când îmi spui mâncare de spanac, no way, nu vreau așa ceva. Nu îmi place și punct.
Dar mâncarea asta…. Doamne… e demențială! Cel puțin pentru mine:) Suntem diferiți, așa că poate vouă nu vă va plăcea, dar măcar încercați. S-ar putea să aveți o surpriză, la fel ca mine.
Ingrediente:
-1 kg spanac
-2 cepe
-2 rădăcini de păstârnac
-o jumătate de țelină
-200 gr roșii (pot fi roșii decojite sau pulpă de roșii)
-250-300 ml zeamă de varză sau borș
Mod de preparare:
Se taie cepele, păstârnacul, țelina (puteți pune și alte rădăcinoase – ce aveți prin casă). Eu de data asta am pus și ceapă roșie și se vede frumos în preparatul final. Toate acestea se pun într-o oală, cu foarte puțină apă. Puteți pune și puțin ulei, dar amestecat cu apă. Eu, cel puțin, așa fac. Nu călesc niciodată doar în ulei. Ori combinate, ori numai apă.
După ce s-au înmuiat, adaug roșiile, apoi spanacul tăiat și pun peste el zeama de varză/borșul. Am spus 250-300 ml la ingrediente, pentru că depinde cât de acru este. Dacă e acru bine, e de ajuns să puneți 250 ml. Dacă nu, puneți mai mult.
Completați cu aprox 150 ml apă. Depinde cât de acru e borșul. Ideea e să nu iasă mâncarea prea acră. Puteți gusta să vedeți cum vi se pare. Important este să nu puneți prea multă apă, nu trebuie să fie cât spanacul pe care tocmai l-ați adăugat, pentru că el va scădea mult și atunci va rămâne prea mult lichid.
Mai lăsați să fiarbă cât să mai scadă puțin lichidul și gata mâncarea! De obicei sare nu mai trebuie adăugată, pentru că e de ajuns borșul/zeama de varză, dar gustați și vedeți.
Aștept să îmi scrieți dacă vă place în comentarii, mai jos. Dacă postați preparatul pe Facebook ori Instagram, dați-mi de veste cu un tag <3
Iată canalele mele de social media:
- Facebook: https://www.facebook.com/IzabelaPanescu.ro/
- Instagram: https://www.instagram.com/izabela.panescu/
- YouTube: https://www.youtube.com/c/IzabelaPanescu