Noi nu am ieșit la cumpărături special pentru masa de Paște. A fost Ionuț la începutul săptămânii și a luat ce luăm de obicei: apă, fructe, legume. Singurul lucru în plus a fost vopseaua de ouă. Avem și ceapă roșie și sfeclă, dar am zis să avem backup în caz că nu ne ies așa. E adevărat că avem niște sarmale la congelator pe care ni le-a dat mama mea pentru revelion și nu le-am fiert atunci, așa că o să le facem acum. Și am comandat un cozonac micuț și o pască. Dar în rest, nu facem mare lucru, adică nu ceva special de Paște. 

Știu că unii oameni au nevoie să simtă că e sărbătoare și pentru asta vor să facă mâncare așa cum făceau de obicei, să fie ceva normal în toată anormalitatea asta. Dar știu că sunt și persoane care fac pentru că TREBUIE, pentru că AȘA SE FACE. Știu, pentru că am fost și eu așa. 

Acum nu mai vreau să fac doar pentru că trebuie. Sincer, nici nu prea am chef să gătesc. Nu am avut mai deloc în perioada asta de izolare și m-am întrebat de multe ori dacă sunt “defectă”. Oi fi în depresie, mă gândeam. Mie îmi plăcea să gătesc, dar acum am gătit mai mult de nevoie, că trebuia să mâncăm. Doar de două, trei ori am făcut ceva pur și simplu pentru că am vrut. Și vedeam pe Facebook sau Instagram oameni care găteau de zor și mă gândeam: uite, ei pot, eu de ce nu pot?

Dar nu, nu sunt defectă. Și nici în depresie. Pur și simplu m-a afectat tot ce se întâmplă, iar eu nu pot să gătesc dacă nu sunt happy. Adică aș putea, dar nu vreau. Sigur că uneori nu am încotro, dar de câte ori pot, fac ce simt, nu ce trebuie. A nu se înțelege nici că sunt mereu nefericită:) Sunt ups and downs și e normal să fie așa. Învăț să mă liniștesc, să mă și deconectez de la ce se întâmplă, să nu mă mai compar cu alți oameni, să accept că e ok așa cum e. Și nu e valabil doar la partea de gătit, ci la mai multe aspecte din viața mea.

În această perioadă am avut așteptări exagerate de la mine

Îmi făcusem la începutul perioadei de izolare o mulțime de planuri: o să scriu o grămadă de articole pe care le am pe listă și nu le-am scris în ultimul timp, o să citesc toate cărțile de pe noptieră, o să fac sport în fiecare zi, la fel meditație, o să fac curățenie generală, iau fiecare sertar la rând, o să pictez, o să mă uit la o mulțime de filme, o să fac voluntariat. Dar surpriză, nu am făcut mare lucru din ce mi-am propus. 

Așa că au apărut frustrările, vinovăția, comparațiile: că nu sunt în stare să fac nici acum când stau acasă mai tot timpul, de ce alți oameni pot, iar eu nu pot. Apoi mi-am dat seama că așteptările mele erau exagerate, că eu îmi propusesem să fac ce n-am făcut în luni sau ani de zile. Și am mai realizat că eu văd mai degrabă ce NU am făcut, decât ce am făcut. Văd partea goală a paharului, în loc să o văd pe cea plină. Sunt tipare care se repetă, dar acum au fost mai vizibile ca oricând.

Evident că am și făcut destule: am scris articole, dar despre situația din spitale, am făcut strângerea de fonduri pentru Spitalul Târgu Cărbunești (ar ajuta mult să donați, dacă nu ați făcut-o încă – AICI), am făcut emisiunile în perioada asta, am mai citit puțin, am făcut sport de câteva ori, dar nicidecum în fiecare zi. Asta e, știu că sportul e sănătate, dar sincer nu am reușit… M-am consumat mult din cauza situației din spitale, m-a afectat și mi-a fost greu să fac și altceva.  

Despre ce fac eu cu aceste stări am povestit în video-ul de mai jos. Dana Gonț m-a provocat să împărtășesc ce lecții am de învățat în această perioadă și deși aș fi putut vorbi despre altceva, am ales să spun prin ce trec, pentru că sunt sigură că sunt și alte persoane care simt la fel ca mine. Nu mi-a fost ușor, vin tot felul de gânduri, dar am ales să fiu sinceră și să spun și partea asta mai puțin roz. Pentru că mereu avem tendința să postăm doar când ne e bine, dar realitatea este că sunt și destule momente ca acesta, în care suntem și jos. Cel puțin în cazul meu. Iar dacă urmăriți pagina de Facebook a Danei, veți asculta și alte persoane care împărtășesc ce au învățat în această perioadă, precum Alexandra Ușurelu, Berti Barbera, Vlad Eftenie, Diana Bădică.

Despre acest subiect, despre presiunea pe care o punem pe noi, am vorbit în emisiunea “Tinerețe fără bătrânețe” cu Otilia Mantelers, psiholog. Vă las o parte din ce ce mi-a spus:

„În capul nostru era ideea că vom avea mult timp și în sfârșit vom putea face tot ce n-am reușit până acum, doar că este un mecanism al supraviețuirii acesta al productivității excesive și al pozitivismului și optimismului într-o perioadă în care noi de fapt suntem stresați. 

Într-o astfel de situație de alertă, de panică, de necunoscut, sistemul nostru nervos a făcut shut down, s-a blocat. Nu în totalitate, desigur, dar aceasta este tendința atunci când inamicul nostru nu este vizibil, cum e cazul acestui virus. Rațional noi ne dorim să facem foarte multe lucruri, dar emoțional și biologic nu prea putem, pentru că achizițiile noi se pot face atunci când suntem bine cu noi. 

Asta nu înseamnă că nu trebuie să facem nimic. N-o să ne fie bine așa, o să avem mereu activate mecanismele fricii. Ar fi bine în primă fază să ne observăm aceste mecanisme, să observăm ce simțim. E foarte important să facem exerciții de centrare pe corpul nostru. Ne vor ajuta să ne simțim mai în siguranță și să fim mai prezenți. Eu nu mi-aș pune în cap acum să fiu super productivă, ci să văd ce pot să fac fără să trag de mine foarte rău. Altfel, e posibil să se adune și mai mult stres, pe care de multe ori îl aruncăm în relațiile cu cei dragi.”

Otilia ne-a dat exemple de exerciții care să ne ajute. Le vedeți în interviul din emisiune (de la minutul 4:30-5:00)

Ce o să avem pe masă de Paște

Revenind la mâncarea de Paște, sigur că o să gătim câte ceva, dar nu exagerăm și gătim în funcție de ce avem deja în casă. Astăzi fierbem sarmalele, facem o mâncare de spanac și poate o ciorbă de fasole boabe, pentru că ținem post, deci clar o să mai rămână și pentru zilele următoare. Iar mâine vedem, ori punen niște carne de porc la cuptor, ori niște păstrăv la grătar, tot pentru că le avem în congelator. Sau poate facem luni. Vedem dacă avem chef și poftă duminică. Sau poate comandăm ceva. Plus că mai avem verdețuri comandate la producători locali, plus brânză și niște crenvurști cu ingrediente ok. Avem șunculiță tot la congelator, ouă roșii, deci deja e cam multă mâncare. 

De altfel nu înțeleg de ce sa gătim cât pentru o săptămână sau pentru 10 oameni când noi suntem doi. Plus că putem găti și luni, marți sau miercuri. Nu am avea cum să mâncăm 10 feluri în câteva zile. Sigur s-ar strica și nu vrem să aruncăm mâncare. Sau dacă nu se strică, sigur se învechește și nu mai e la fel de bună, deci tot am arunca sau nu am mai mânca așa cu poftă, ca atunci când sunt proaspăt făcute. 

Dacă o să am chef să gătesc și altceva, am o grămadă de variante. Mi-am făcut și o listă, tot pornind de la ce avem deja în congelator și în cămară. Am prune congelate, deci pot face un crumble cu prune. Am vișine congelate, deci pot face un pandișpan sau un brownie cu vișine. Am făină, deci putem face pizza sau niște plăcinte cu brânză și mărar. Avem paste integrale de tot felul, pe care le putem face cu ton, cu sos pesto sau pur și simplu cu sos de roșii. Avem linte, orez, mei, legume congelate și proaspete. O grămadă de variante. Dar dacă nu voi avea chef să gătesc, e la fel de ok.

Este perfect în regulă să nu avem chef să gătim de Paște, mai ales având în vedere situația prin care trecem. Oricât am nega, ne afectează, deci e ok să nu facem mesele îmbelșugate din alți ani sau mesele pe care le fac mamele noastre. Știu, probabil o să spună: cum, nu faci drob? Nu faci sarmale? Măcar puțină salată boeuf! E ok să nu facem tot ce fac mamele noastre. E ok și dacă nu avem casa lună. Eu îmi propusesem să fac curățenie generală, să iau toate sertarele la rând, dar n-am reușit. Am făcut doar câteva, dar sunt suuuper happy că le-am făcut! Și ce dacă n-am spălat geamurile. O să le spălăm noi și pe astea. 

Pentru mine e mai important să fac ceva ce îmi aduce bucurie. Dacă în momentul ăsta gătitul nu îmi aduce bucurie, dar am chef să pictez, să citesc, să mă uit la un film sau pur și simplu să lenevesc, e ok. Pentru mine, bucuria Învierii nu e în masa îmbelșugată, ci în felul în care mă simt, iar în perioada asta am nevoie de liniște, introspecție și relaxare.

Vă doresc un Paște cu sănătate, pace, zâmbete sau orice altceva aveți nevoie!

Credit foto featured image: Raluca Bădescu (Fotografii parfumate)

Articolul Petrec Paștele așa cum simt, nu cum „trebuie” apare prima dată în Izabela Pănescu.

Știți cum se întâmplă în țările civilizate? Așa cum pacientul e trimis la analize de sânge, radiografii, RMN sau CT, așa e trimis și la psiholog. Este o regulă, nu o excepție. La noi în cele mai multe cazuri trebuie să îți cauți singur un psiholog. E lesne de înțeles că prea puțini dintre pacienți fac asta. Plus că și dacă vrei să fii evaluat, e greu să găsești un psiho-oncolog, pentru că sunt foarte puțini. Ce îți rămâne de făcut? Să te descurci singur. Cu toate întrebările, cu toate sentimentele și groaza. 

50% dintre bolnavii de cancer au nevoie de terapie psihologică 

Mai mult de 70% dintre aceste sentimente sunt normale, arată studiile. E normal să te simți așa după ce primești un astfel de diagnostic. Cu toate acestea, jumătate dintre bolnavii de cancer au nevoie de terapie psihologică pentru a reuși să treacă prin această perioadă. Riscul să intre în depresie este foarte mare, dacă nu primesc ajutor. Ceilalți pacienți, restul de 50% care nu au nevoie de psiholog, tot au nevoie să facă niște schimbări în stilul lor de viață, astfel încât să nu fie copleșiți de provocările bolii, tratamentul să fie eficient, iar durerile cât mai mici.

“Un stres, o stare de depresie și de anxietate care nu este controlată, nu este îmblânzită, poate să crească riscul de suicid, poate să scadă aderența la tratament, poate să facă comunicarea cu sistemul medical teribil de grea și foarte important, pe partea de durere: sentimentele noastre influențează foarte mult percepția durerii, fiindcă jumătate din durere este psiho-emotivă, adică reacționează la tot ce înseamnă stimuli psihologici.” (dr. Dégi Csaba)

Când am aflat că se lucrează la o platformă care îi va ajuta pe bolnavii de cancer pulmonar și melanom să învețe să își gestioneze stările emoționale prin care trec, dar și să comunice mai bine cu medicul, cu familia sau prietenii ori să aibă o dietă sănătoasă, m-am bucurat enorm! Este mare nevoie de astfel de informații, mai ales dacă nu sunt doar niște idei generale, aruncate pe un site, ci unele chiar foarte utile și concrete. Platforma este www.onco-plan.ro, este realizată la inițiativa MSD Romania, iar toate informațiile sunt scrise cu ajutorul specialiștilor în nutriție, al psiho-oncologilor și în colaborare cu Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.

Eu am fost invitată să fac cunoscută importanța sănătății emoționale și am avut astfel plăcerea să îl cunosc pe dr. Dégi Csaba, directorul Societății Internaționale de Psiho-oncologie, un psiholog foarte bine informat, dar în același timp un om cald și empatic. Când spun foarte bine informat, mă refer la 19 ani de cercetare a stresului specific bolilor oncologice. Nu s-a apucat întâmplător să studieze acest domeniu, ci după moartea tatălui său, care la 49 de ani a fost diagnosticat cu cancer pulmonar.

De altfel cancerul pulmonar este pe primul loc în România, atât ca număr de cazuri, cât și ca număr de decese în rândul bărbaților. În fiecare an, în țara noastră, aproximativ 11.000 de români sunt diagnosticați cu această boală, care este responsabilă pentru aproximativ 20% dintre decesele cauzate de cancer. Este enorm de mult și de aceea este nevoie pe de o parte de prevenție, pentru a scădea aceste cifre uriașe, iar pe de altă parte să îi ajutăm pe cei care au fost deja diagnosticați să aibă o calitate a vieții mai bună pe parcursul tratamentului. Sigur că informațiile de pe platformă sunt valabile pentru persoanele diagnosticate și cu alte tipuri de cancere, dar se pune accent pe cel pulmonar și pe melanom, pentru că sunt frecvente și agresive.

Ce puteți face dacă ați primit diagnosticul cancer și vreți să vă îngrijiți și psihicul? Iată ce recomandă dr. Dégi Csaba:

Validarea sentimentelor: scrisul este terapeutic

“Este foarte important să lăsăm aceste sentimente să vină către noi. Trebuie să le îmbrățișăm puțin, fiindcă sunt sentimentele noastre și trebuie să avem o atitudine de acceptare și de sortare a acestor sentimente. Primul element în tot acest proces de “îmblânzire” a sentimentelor tale de distres este identificarea acestor sentimente: să te oprești, să pui pe hârtie ce simți”, recomandă dr. Csaba. 

Așadar, un jurnal poate fi un instrument de mare ajutor pentru persoanele care au primit acest diagnostic. Cum ajută, concret, scrisul și de ce este terapeutic? “Creierul structurează altfel informațiile în momentul în care scriem. Structura propozițiilor impune o altă reglare cognitivă și tot ce scriem este mult mai concentrat decât tot ce vorbim. De exemplu un psiholog celebru, Pennebaker, a inventat o metodă cât se poate de simplă: să scrii în fiecare zi ceva de care ai fost mulțumit, recunoscător. Dacă faci asta 3-4 săptămâni în fiecare zi, iar asta nu înseamnă mai mult de 5 minute, de fapt înveți un lucru pe care în momentele de maximă tensiune poți să îl scoți și să spui: a fost o zi groaznică, dar astăzi am avut 5 minute ale mele. În plus, acele 5 minute să știți că la un moment dat se coagulează și devin o capacitate psihologică, o deprindere pe care o poți folosi în viața de zi cu zi”, spune dr. Csaba.

Tehnici de relaxare: respirație, meditație, vizualizare

„Se spune că omul se poate relaxa cu o bere la televizor, ceea ce e adevărat, dar e foarte important să înveți că de fapt tu singur, fără nimic din exterior, poți să ai această deprindere!” (dr. Dégi Csaba)

Dégi Csaba recomandă ca exercițiile de respirație sau meditație să fie învățate împreună cu un psiholog și abia apoi făcute acasă ori la spital, singuri. Iar dacă simțiți totuși nevoia de ghidaj, cereți permisiunea psihologului să înregistrați o ședință și astfel o să o aveți mereu la îndemână.

“După 2-3 săptămâni, dacă începi să îți aduci aminte ce ai auzit acolo, fără să mai asculți acest ghidaj audio, tensiunea în mușchi se dizolvă automat. Creierul efectiv învață această capacitate de a-ți relaxa progresiv mușchii. Este o bucurie să descoperi că tu cu gândurile tale poți face asta! Și te ajută foarte mult în gestionarea emoțiilor”, spune dr. Csaba. 

Iată o tehnică de relaxare pe care o puteți încerca: Repetă timp de 30 de secunde: “respirația mea este calmă și regulată”. Fă acest lucru de mai multe ori și poți deveni mai calm și mai relaxat. (sursa: www.onco-plan.ro) 

ATENȚIE! Tehnicile de relaxare prin respirație sunt contraindicate bolnavilor de cancer pulmonar!

Vă invit să urmăriți interviul pe care l-am făcut cu dr. Dégi Csaba, directorul Societății Internaționale de Psiho-oncologie, pentru că a povestit pe larg și a dat mai multe exemple pentru toate aceste tehnici:

Planificarea, soluție pentru perioadele fără speranță

Dacă vor fi zile în care aveți o stare depresivă, vă simțiți fără speranță, nu vreți să ieșiți din casă ori să vorbiți cu cineva, ajută să planificați ce veți face mâine sau poimâine. Ideal ar fi ca această activare a comportamentului să fie făcută cu ajutorul unui psiholog sau măcar cu un membru al familiei, mai ales dacă bolnavul nu dă semne că vrea să meargă mai departe.

“Nu trebuie să faci mult a doua zi, poate doar un singur lucru, dar e important să îl planifici. Prin activarea comportamentului, prin faptul că planificăm și îl susținem pe bolnav să facă altceva decât să stea încremenit și izolat în propria experiență, creăm condițiile pentru a avea experiențe care vor schimba sentimentele, cognițiile”, adaugă dr. Csaba.

Și dacă tot l-am prins la București pe dr. Dégi Csaba, am zis să profit:), așa că am mai făcut un video în care am abordat subiecte precum stigmatizarea bolnavilor de cancer pulmonar, comunicarea medic-pacient, dar și comunicarea familiei ori a prietenilor cu bolnavul.

V-ați întrebat vreodată ce să îi spuneți unui prieten, coleg sau membru al familiei când vă dezvăluie că are cancer? În interviu o să aflați răspunsul. Înainte să dați play, vă las un ultim citat, în care dr. Csaba spune cât de mare nevoie au acești oameni să fie ascultați și cât de mare nevoie este ca noi să învățăm să ascultăm:

“Dacă aș recomanda ceva, e asta: să înveți să asculți mai mult și să începi să tolerezi suferința pe care o simte cealaltă persoană, fiindcă faptul că stăm împreună și trecem împreună prin aceeași durere ne face puțin mai puternici. Pare ciudat ce vă spun, dar să știți că în aceste momente contează mai puțin conținutul vorbelor și mai mult atitudinea și relaționarea cu persoana respectivă.”

Credit foto: Green Chameleon (Unsplash), www.onco-plan.ro

Articolul Tehnici de gestionare a emoțiilor pentru bolnavii de cancer apare prima dată în Izabela Pănescu.