Categorii
Băuturi De post / Vegane Fără gluten Fără lactate Mic dejun Raw vegan Rețete

Cea mai simplă rețetă de lapte vegetal

 

Nu mai beau lapte de câțiva ani. Niciodată nu m-am simțit foarte bine după ce consumam lapte, dar am continuat să beau, pentru că “așa trebuie”. Nu am intoleranță la lactoză, dar e clar că organismului meu nu îi priește, așa că de când mi-am dat seama cât de important este să-mi ascult organismul, am învățat să fac lapte vegetal. Și mai am trei motive pentru care nu mai beau lapte de origine animală decât foarte rar:

Nu îmi place ideea de lapte pasteurizat, care are termen de valabilitate chiar și de 6 luni la temperatura camerei. Ce lapte pe care îl mulgem de la vacă rezistă atât? Nici unul! Știu că metodele folosite sunt unele de ultimă generație, dar tocmai de asta nu vreau să cumpăr. Prefer produsele integrale, așa cum ne sunt ele date de natură sau de animale, fără intervenții din partea noastră. Atât cât se poate. Din fericire mai sunt încă destui oameni la țară care au vaci sau capre. Prefer acel lapte, cu condiția să îl cunoști pe om și să te asiguri că respectă normele de igienă. 

Poluarea: aproximativ 70% din poluarea produsă în agricultură vine de la creșterea animalelor și în special de la creșterea intensivă, în ferme. Rumegătoarele elimină o cantitate mare de metan în atmosferă. Unii specialiști spun că metanul produs de bovine este într-o cantitate mai mare decât dioxidul de carbon produs de industrie și transport. Și asta pentru că în ultimii ani a crescut foarte mult cantitatea de carne și lactate pe care oamenii le consumă.

Un alt motiv este energia pe care o conține acel lapte. Am început să cred că există o anumită energie în orice și mă gândesc cu ce încărcătură energetică vine laptele de la un animal crescut în niște condiții greu de imaginat și mai ales de la un animal căruia i se ia puiul de lângă el, pentru ca laptele să fie muls și vândut. Și ele sunt ființe, și ele suferă când puii le sunt luați, iar toată acea energie negativă ajunge în lapte.

Nu vă faceți griji, stau foarte bine cu nivelul de calciu din organism, pentru că îl iau din alte produse. Mai mănânc din când în când lactate fermentate, brânză, cașcaval, plus multe vegetale care conțin și ele calciu. De exemplu, de fiecare dată când fac lapte vegetal pun și semințe de susan, recunoscute pentru cantitatea mare de calciu.

Ingrediente pentru 1 litru de lapte vegetal:

-100 de grame de nuci (pot fi nuci românești, migdale, caju, macadamia, alune de pădure)

-1 litru apă

-puțină miere

-opțional puteți adăuga vanilie, scorțișoară sau orice condiment preferați

-opțional semințe de susan

Ustensile necesare:

-blender

-săculeț de strecurat / sită / tifon

Mod de preparare:

În primul rând trebuie să hidratați nucile folosite, adică să le puneți “la înmuiat” în apă. Cât timp? Părerile sunt împărțite. Cel mai puțin pot fi ținute nucile de caju: 2-4 ore. Cel mai mult migdalele: 10-12 ore. Eu de obicei le las peste noapte sau peste zi. Dacă aveți nevoie de lapte vegetal urgent, vă recomand să faceți de cocos sau de cânepă. O să revin cu aceste rețete în curând. Sau alegeți caju, care poate să stea mai puțin la hidratat. Sigur că nu se întâmplă nimic grav dacă folosiți nuci nehidratate. Important este să nu faceți din asta un obicei. Hidratarea ajută enzimele să se “trezească la viață” și face nucile mai ușor de digerat.

Odată ce aveți nucile hidratate este simplu: le puneți în blender, adăugați apa, mierea și condimente, dacă doriți. Tot acum se pot pune și semințele de susan. Apoi blenduiți până când se mărunțesc bine toate ingredientele. Timpul diferă de la un blender la altul, dar cu siguranță o să observați când este de ajuns.

La final este nevoie să strecurați laptele de pulpă. Puteți face asta cu ajutorul unui tifon, cu o strecurătoare de ceai sau și mai de ajutor este un săculeț special pe care îl găsiți la târgurile de alimentație sănătoasă ori la unele restaurante și cofetării raw. Odată ce ați strecurat laptele nu vă rămâne decât să îl savurați! Cum? Puteți fie să îl beți simplu, fie cu pudră de roșcove ori cacao, puteți să îl folosiți la budinci sau prăjituri, la clătite sau să faceți un preparat delicios cu mei si fructe. Noi suntem înnebuniți după el! Găsiți rețeta aici.

A! Să nu uit de pulpa rămasă după ce se strecoară laptele: o puteți folosi pentru a face bombonele raw, blaturi pentru prăjituri, gustări sau chiar pe post de mic dejun. O să revin cât de curând și cu astfel de rețete 🙂

lapte vegetal 4

 

Credit foto 1: Petr Goskov | Dreamstime.com

Credit foto 2: Edith Frincu | Dreamstime.com

Această pagină web folosește cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe