Categorii
De post / Vegane Deserturi Fără gluten Fără lactate Rețete

Chec dulce și aromat fără zahăr (rețetă VIDEO)

Multe persoane nu vor să facă prăjituri fără zahăr. Se tem că nu vor ieși bine sau că nu sunt destul de dulci și nu vor plăcea familiei (in special copiilor). Eu știu din proprie experiență că gusturile se educă, dar uneori nici măcar nu e nevoie de asta. Chiar se pot face prăjituri fără zahăr și în același timp foarte dulci. Vă garantez că nu va bănui nimeni că nu ați pus pic de zahăr. Mai jos aveți o demonstrație video în care pregătesc banana bread sau pe românește un chec foarte bun cu banane, deși poate o să spuneți că nu arată prea bine. Știu că nu este crescut (a se citi „umflat”) și nici prea pufos. Asta pentru că am folosit făină integrală și nu am pus praf de copt (am pus doar puțin bicarbonat). Nu îmi place să le combin, am eu un fix:) Plus că sincer nu îmi pasă cum arată sau că este mai consistent în loc să fie pufos. Important este să fie gustos și chiar este!

Chec sănătos fără zahăr

Eu am luat mare parte dintre ingrediente de la vegis.ro. Mai exact făina integrală de grâu, bicarbonatul de sodiu, uleiul de cocos (presat la rece și extravirgin), pudra de roșcove, semințele de chia, curmale fără sâmburi, stafide. Dacă nu aveți semințe de chia puteți folosi ouă. Ori de câte ori fac varianta cu ouă sau oricând mi se face poftă de ouă, le prefer pe cele de țară, de la legumedetara.ro

Ingrediente:

-4 banane medii bine coapte

-1 cană cu făină integrală de grâu/orez (120-150 gr)

-1 linguriță bicarbonat de sodiu

-2 ouă de țară sau 2 linguri semințe de chia amestecate cu 8 linguri apă

– 2 linguri ulei de cocos

-apă/lapte dacă mai e nevoie

– 5-6 curmale tăiate mărunt

– opțional nuci, scorțișoară, vanilie

-pentru decor: stafide, nuci

Mod de preparare:

Primul pas este să amestecați semințele de chia cu apa, pentru că trebuie lăsate 5-10 minute să absoarbă apa și să se transforme într-o compoziție gelatinoasă, asemănătoare cu ouăle bătute.

Cât timp sunt lăsate semințele să se „hidrateze” puneți bananele în robot și mixați până se transformă în pastă (sau le puteți zdrobi cu furculița), adăugați treptat făina în care ați amestecat bicarbonatul de sodiu, apoi uleiul de cocos și semințele de chia sau ouăle de țară. La final se adaugă curmalele, dar și orice altceva mai doriți. Eu am mai pus nuci și scorțișoară. Dacă vreți să faceți un chec în două culori, păstrați cam o treime din compoziție, puneți în ea aproximativ o lingură de pudră de roșcove și puțină apă și gata! Compoziția se pune într-o tavă cu hârtie de copt, se decorează cu nuci și stafide, de exemplu, și se lasă la cuptor 40-45 de minute, la 200 de grade.

Dacă aveți intoleranță la gluten puteți folosi fără probleme făină integrală de orez. Am testat și cu aceasta și checul iese chiar mai bine așa – ceva mai pufos. Și dacă folosiți ouă iese puțin mai pufos decât cu semințele de chia, dar diferența nu este foarte mare. Atenție doar să mai puneți puțină făină dacă alegeți varianta cu ouă, mai ales dacă sunt unele mai mari. Ideea este să iasă o compoziție normală de chec, să nu fie prea moale.

 

Le mulțumesc partenerilor mei legumedetara.ro, vegis.ro si restaurantului Gelsomino, care ne-a permis să filmăm în spațiul său.

Vegis.ro este un magazin tip plafar, numai că este online. Găsiţi pe site de toate, de la ingrediente pentru mâncăruri, ceaiuri, remedii din plante medicinale şi produse apicole, până la cosmetice, detergenţi, electrocasnice sau cărţi.

LegumeDeȚară.ro este un site de pe care puteți comanda legume și fructe fără pesticide sau îngrășăminte chimice, dar și tot felul de bunătăți tradiționale: păsări de curte, ouă, lactate, miere, uleiuri presate la rece.

Restaurantul Gelsomino este o afacere de familie. Dacă ați fost în Italia sau Grecia știți la ce mă refer. Cât despre mâncare, bucătarul alege mereu cele mai bune ingrediente, așa cum face fiecare atunci când gătește acasă.

 

Această pagină web folosește cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe