Categorie: Sănătate emoțională

Categorii
Sănătate Sănătate emoțională

Faci voluntariat? Află ce beneficii îți aduce pentru sănătate

Dăruiești puțin când dai din lucrurile tale. Când dai din tine însuți, atunci dăruiești cu adevărat. (Khalil Gibran)

Dar din dar se face rai, spune o vorbă. O știm cu toții, dar cel mult 20% dintre noi o și punem în practică. Se pare că doar o cincime dintre români fac voluntariat. E important să facem asta nu doar pentru a-i ajuta pe alții, ci și pe noi înșine. Am vorbit cu Nina Sofian despre beneficiile voluntariatului în emisiunea Tinerețe fără bătrânețe. Nina este atât psiholog, cât și voluntar și chiar a fondat Asociația Prematurilor împreună cu Diana și Cezar Gămulescu. Vă invit să citiți interviul cu ea sau chiar să îl vedeți, așa cum a fost el în emisiune.

Voluntariatul: beneficii asupra sănătății

Care sunt beneficiile din punct de vedere emoțional pentru o persoană care este obișnuită să facă voluntariat?

Acele persoane care aleg să facă voluntariat sunt mult mai prezente în viața lor, mult mai conectate cu ele însele și atunci pentru că ele au o stare de bine, încearcă să îi ajute și pe ceilalți care au probleme. A dărui către ceilalți te ajută cumva să-ți crești stima de sine, te ajută să vezi cam cum ești tu și cum sunt ceilalți, să reduci stresul. În zilele astea pe care le trăim noi, suntem foarte stresați și oamenii care fac voluntariat au acces la comunități în care se întâlnesc cu alți oameni care fac același lucru. Astfel ajung să fie mult mai sociabili și mai empatici. Văzând exemplul celorlalți ți-e mult mai ușor să ajungi și tu să dăruiești din timpul tău.

Ajungi să fii recunoscător pentru ce ai?

Da, înveți să fii recunoscător. Văzând situațiile cu care se confruntă ceilalți, problemele tale devin un pic mai mici și mai ușor de trecut, pentru că de cele mai multe ori nu sunt niște probleme atât de mari, dar tindem să ne luăm cu valul vieții și să exagerăm un pic.

Există și beneficii la nivel fizic? 

Voluntariatul reduce stresul, pentru că având grijă de altcineva, implicându-te într-un proiect umanitar, îți canalizezi atenţia pe altcineva sau altceva, iar asta ajută la întreruperea procesului de creare a tensiunii. În plus, emoțiile vibrante precum optimismul, bucuria şi rezultatele pe care le obții făcând bine întăresc sistemul imunitar. De asemenea cei care fac voluntariat sunt mult mai atenți cu ei, au mai multă grijă de sănătatea lor.

Voluntar pentru copiii prematuri

Nina, tu ești voluntar de 4 ani. Cum ai început și de ce?

Am început să fac voluntariat după ce am născut prematur acum 7 ani, pentru că în spital nu am avut suportul necesar. Suportul emoțional, psihologic, mi-a lipsit în perioada aceea. Am avut o prietenă psihoterapeut care a venit și m-a sprijinit, m-a ajutat să trec peste perioada asta destul de grea.

Ce faci mai exact acum?

În acest moment continui munca pe care am început-o ca voluntar acum 4 ani, dar încerc să o duc la un alt nivel. În acești 4 ani am adunat câteva sute de ore de experiență pe care le duc mai departe în spitale. Vreau să dau mai departe un pic din experiența mea și părinților care trec prin aceeași situație. Mă bucur să pot împărtăși experiența mea de mamă, combinată cu experiența de psiholog.

Consilierea psihologică, esențială în maternități

Practic mergi în maternități săptămânal?

Da, câteva ore pe săptămână ofer consiliere psihologica părinților care au copii născuți prematur. E foarte important să implicăm și familia în consiliere, pentru că mama trece prin niște stări destul de dificile, dar și partenerul de viață sau familia extinsă trece printr-o dramă și acolo intervenim noi. În plus, acum în noua organizație în care lucrez, am început să ducem lucrurile la alt nivel și oferim consiliere psihologică pentru mamele care sunt la risc. Mergem și facem consiliere cu gravidele care urmează să nască, pentru că mi-am dat seama că fără prevenție nu avem cum să ajungem la obiectivul acela de a scădea numărul nașterilor premature.

Cum pot beneficia oamenii de ajutorul vostru?

Noi avem o organizație care se numește Asociația Prematurilor. Persoanele care au nevoie de noi ne pot găsi pe site-ul asociației: www.asociatiaprematurilor.ro, pe pagina noastră de Facebook sau la centru. Pe lângă partea asta de consiliere pe care o oferim părinților, cadrele medicale și-au dat seama că au nevoie și ele de consiliere psihologică și ne-au cerut să le ajutăm. Eu încerc să cresc o echipă cu care să intrăm în continuare în spitale și să facem acele workshopuri de comunicare pentru cadrele medicale, dar și să continuăm activitatea în centru. Aflați mai multe detalii despre asociație și serviciile gratuite pe care le oferă, în interviul pe care l-am făcut în emisiune:

Voluntariatul de la o vârstă fragedă

Cât de important este ca cei mici să fie învățați ce presupune voluntariatul?

Copiii încă din școală ar trebui să fie îndrumați înspre această zonă și părinții să-i învețe că e important să-i ajutăm pe ceilalți, e important și să dăm din timpul nostru și că tot ceea ce dăm, cumva se întoarce, adică nu este un timp pierdut.

Tu și gemenii tăi mergeți împreună la activități de voluntariat?

Da, facem împreună activități de voluntariat. Eu le spun ceea ce fac și sunt foarte interesați de zona aceasta. I-am dus și la spital, le-am arătat ce facem acolo, cum sunt bebelușii, cât sunt de mici. Pe lângă partea aceasta strict legată de bebelușii născuți prematur, încerc să-i implic cât mai mult în activități de donare, de reciclare. Încercăm să donăm lucrurile de care nu mai avem nevoie și așa îi învăț cum să aibă grijă de lucruri ca să le putem da mai departe.

Cred că pentru copii e mai simplu. Nu fac asta natural?

Ba da, la un moment dat, odată cu evoluția, ajung la o etapă în care pur și simplu nu mai au nevoie de jucării și le pun în cutiuța aceea specială pentru donații, dacă există. Este important ca pe lângă partea aceasta de economisire sau atunci când organizăm pușculițele copiiilor, să existe pușculițe în care să organizăm banii pentru diverse lucruri, banii pentru cheltuieli, dar și o pușculiță cu banii pentru donații. În acest fel îi învățăm educație financiară și îi învățăm că dăm către ceilalți pentru că și noi am primit la rândul nostru.

Vă recomand să citiți și articolul în care vorbesc despre educația financiară la copii: Banii aduc fericirea dacă avem educație financiară

 

Credit foto: https://www.pexels.com/

Categorii
Sănătate Sănătate emoțională

Postările de pe social media pot dăuna sănătății oamenilor

Săptămâna trecută am fost la Instacamp, un eveniment dedicat Instagram-ului, cu foarte multe informaţii utile pentru cei care folosesc această rețea, iar pe lângă toate sfaturile practice mi-a plăcut mult ce a spus Vali Bărbulescu la final: “Căutaţi respect, nu atenţie. Durează mai mult”. Pe mine m-a pus pe gânduri și am realizat că are dreptate. Poate că nici nu ne dăm seama, dar postările noastre de pe social media au de multe ori în spate nevoia de atenţie, la care tânjim de mici, din copilărie.

Haideţi să ne gândim la asta, să conștientizăm dacă așa este şi să învăţăm apoi să ne dorim mai degrabă respect, așa cum spunea Vali, dar în același timp să ne dorim să inspirăm oamenii și să îi educăm prin intermediul postărilor noastre.

Din punctul meu de vedere e nevoie de mai multă responsabilitate în social media: atunci când vrem să postăm ceva, fie că este pe Facebook, Instagram sau YouTube, fie că avem 10 urmăritori sau un milion, haideți să ne gândim dacă nu cumva acea postare poate face rău cuiva, pentru că da, putem face rău prin ceea ce postăm.

Eu cred că există două situații importante în care se poate întâmpla asta:

1. Putem face rău dacă postăm produse ori acţiuni care te îmbolnăvesc la propriu, din punct de vedere fizic. Mă refer la fumat, la băut alcool, la solar, la toate alimentele nesănătoase: băuturi carbogazoase, dulciuri, fast food, produse procesate în general.

Am văzut recent un cântăreţ celebru care postase un video în care cânta una dintre melodiile lui în timp ce trăgea din ţigară non stop, cântăreţ care e urmărit în special de puştime, deci toţi copiii care se uită la el ce înţeleg? Că e cool să fumezi. Nu mai spun de noile dispozitive, cu tutun încălzit, care sunt peste tot, şi în reclame outdoor, şi pe social media, promovate de bloggeri sau vedete. Chiar am vorbit despre țigările cu tutun încălzit în emisiunea Tinerețe fără bătrânețe, cu medicul pneumolog Magdalena Ciobanu. O să postez curând interviul despre efectele acestor țigări asupra sănătății și nu doar asupra celor care le folosesc, ci și a celor din preajmă, a fumătorilor pasivi, care de multe ori sunt copii!

Vă rog eu din suflet să vă gândiţi de două ori înainte să postaţi poze sau video-uri în care beți băuturi carbogazoase, mâncați hamburgeri de la fast food, aripioare picante, cartofi prăjiți, mic dejun cu cereale pline de zahăr și aditivi, mezeluri, caramele sau alte produse care ne îmbolnăvesc. Gândiţi-vă la copiii care vă urmăresc, pentru că sunt foarte, foarte mulţi şi vor dori şi ei ce văd la voi. Gândiți-vă de două ori înainte de a accepta să faceți reclamă unui produs și mai ales informați-vă, dar nu numai dintr-o sursă, adică producătorul care își laudă produsul, ci din cel puțin 3 surse. Întrebați un medic dacă e într-adevăr așa cum zice clientul.

Nu spun să nu mai posteze sau să nu mai mănânce nimeni hamburgeri sau cartofi prăjiți. Nu spun nici să ascundeţi ce mâncaţi sau să postaţi avocado în loc de hamburger, nu. Şi eu mănânc burgeri din când în când, dar în primul rând mănânc rar şi în al doilea rând aleg nişte variante mai sănătoase. Și eu mănânc cartofi prăjiți (extrem de rar, ce-i drept) și poate pun pe stories, dar una e să postezi mereu acest tip de alimentație și alta e din când în când. Nimeni nu zice să fim obsedați de alimentația sănătoasă. Important este echilibrul, dar dacă tu ai un stil de viață total nesănătos și mereu postezi asta, atunci nu mai e ok. Cine mănâncă nesănătos e liber să o facă, e alegerea lui, e sănătatea lui în joc, dar haideţi să nu îi influenţăm şi pe alţii să mănânce aşa.

Sunt și persoane care se laudă că au un stil de viață sănătos și că asta promovează, dar de fapt au contracte (pe bani!) cu companii de țigări, mezeluri pline de tâmpenii (sunt și mezeluri ok, dar nu la astea mă refer) sau alte produse care nu au ce căuta într-un stil de viață sănătos. Sigur că și „urmăritorii” trebuie să fie atenți pe cine urmăresc, adulții pot face asta, dar copiii nu știu să facă diferența.

Și vă rog mult gândiți-vă de două ori înainte de a posta video-uri sau poze la volan. Fără să vă dați seama transmiteți urmăritorilor mesajul că e ok să faci și altceva la volan în afară de a fi atent la condus, iar astfel se pot întâmpla accidente grave. Chiar acum mi-am amintit de un video pe acest subiect, așa că îl adaug aici. Vă rog din suflet să vă uitați:

Și dacă sănătatea oamenilor care vă urmăresc nu este atât de importantă, gândiți-vă măcar la copiii voștri. V-aţi dori ca fetiţa sau băieţelul vostru să fie influenţat pozitiv sau negativ pe Facebook, Instagram, YouTube? Nu poţi să îi interzici unui copil din ziua de azi să stea pe reţelele de socializare, așa că va avea acces la un fenoment la care și voi ați contribuit.

2. Putem face rău și din punct de vedere psihic, emoțional, dacă postăm numai şi numai poze minunate şi fericite, de la evenimente, de la restaurante, din vacanţe. Practic pe social media pare că avem o viaţă perfectă, iar asta îi afectează pe cei care nu au, adică pe toţi, pentru că nimeni nu are o viaţă perfectă.

Eu am fost puțin şocată la începutul anului când am făcut o postare pe Facebook în care spuneam că nu sunt deloc bine din punct de vedere psihic. Am fost şocată de numărul de persoane care mi-au dat mesaje să mă întrebe ce am păţit, de oamenii care m-au sunat ori care l-au sunat pe soţul meu să îl intrebe ce am, pentru că „are de toate, de ce nu se simte bine?”. Până şi oameni apropiaţi, care mă cunosc personal, credeau că eu am o viaţă ca în poveşti. Nu, nimeni nu cred că are o astfel de viaţă și e absolut normal să ai și zile mai grele.

Am zis atunci că o să mai scriu postări când nu sunt bine, dar am observat că îmi e foarte greu să fac asta… Îmi e foarte greu să împărtăşesc cu atâţia oameni fricile, tristeţile, vulnerabilităţile mele, dar uşor, uşor o voi face. De altfel am scris un articol într-o perioadă în care eram jos din punct de vedere emoţional. Este despre cum mă ajută pe mine plânsul să mă eliberez şi să mă vindec. Îl găsiţi aici.

Voi mai împărtăși momentele mele grele, vă promit, mai ales că am primit această provocare şi de la colega mea Dana Gonţ, care a scris un articol despre asta: Masca noastră cea de toate zilele. Cam asta facem pe social media: ne punem o mască, iar masca asta îi afectează pe cei care ne urmăresc. Haideţi să fim autentici şi să împărtăşim atât bune, cât şi rele, mai ales că astfel îi putem ajuta pe cei care ne citesc. Vă las aici mesaje primite când am făcut postarea de care vă spuneam, ca să vedeți că astfel chiar îi putem inspira pe oameni:

Îți mulțumesc, Izabela, pentru că ți-ai dat voie să ne arăți și acestă trăire a ta, de altfel umană. Trăire pe care o avem cu toții, însă puțini avem curajul să o arătăm și celorlalți.

Viața este traită în realitate, nu pe FB, iar în realitate avem parte de tot mixul de emoții și stări… Faptul că trăiești așa ceva și că împărtășești te face să fii vie și reală 🙂 

Izabela, draga mea, eu am avut tupeul să arăt și când nu mă simt bine, chiar și cu foto, doar ca să le demonstrez oamenilor că se pot ridica din orice. 

Sigur că nu mă refer la a începe să ne plângem de orice. Spun doar să analizăm puțin postările pe care le facem în social media și să vedem dacă toate sunt happy, happy, joy, joy. Dacă da, atunci poate ar fi cazul să mai postăm și când avem momente grele.

„Ca să poţi face social media, trebuie să iubeşti oamenii”

E nevoie, așadar, de mai multă responsabilitate în social media, dar şi de iubire, aşa cum minunat a spus Valentin Vesa tot la Instacamp: “Ca să poţi face social media, trebuie să iubeşti oamenii.”

social media 2

 

Categorii
Sănătate Sănătate emoțională

Medic și voluntar: „Oamenii au nevoie de atenție, de zâmbete, de iubire.”

voluntariat în școli 2

Pe Carmen Trufaș am cunoscut-o mai întâi la telefon și m-a cucerit. Nici nu trebuie să fii față în față cu ea ca să îi simți energia de om bun, cu adevărat bun. De zece ani face voluntariat în școli, grădinițe, spitale ori cămine de bătrâni, iar acum a hotărât să aibă propria asociație, pe care a numit-o „Meriți iubire”. Deși este medic dentist, pare că meseria ei de bază este cea de voluntar. Asta o hrănește, asta o împlinește. Vă invit să vă bucurați de interviul pe care l-am făcut cu ea in ediția de Paște a emisiunii noastre, Tinerețe fără bătrânețe.

Carmen, ești medic dentist, iar în timpul liber voluntar. Cum îi ajuți mai exact pe oameni?

Sunt contexte în care vorbim despre sănătate orală, despre igienă, alimentație, stil de viață sănătos, în special în școli. Atunci când mergem în case de bătrâni sau în zone defavorizate, evident vorbim oamenilor despre ce au ei nevoie, despre traiul lor de zi cu zi și suntem interesați de nevoile lor.

Oamenii au nevoie de atenție în primul rând. Marea majoritate a oamenilor se gândește la a-i ajuta pe ceilalți prin bunuri materiale, prin obiecte, prin bani. E adevărat, sunt necesare, dar experiența mea a demonstrat că oamenii au nevoie de atenție, de zâmbete, de iubire, de a-i face să se simtă importanți.

M-a impresionat faptul că ai fost de 8 martie într-un azil de bătrâni și ai dăruit florile și mărțișoarele primite de la pacienți. Ce te-a determinat să faci asta și de ce bătrânilor?

M-am gândit la bătrâni pentru că am în suflet amintiri foarte frumoase despre bunicii mei, pe care i-am iubit foarte mult și îi respect în continuare, chiar dacă ei nu mai sunt. Pacienții noștri și oamenii din viața mea și a colegilor noștri, cei care ne iubesc și sunt alături de noi permanent, ne-au copleșit cu flori de zilele acestea și atunci mi-a venit ideea: ce-ar fi să merg într-o casă de bătrâni și să dăruiesc mărțișoarele și florile pe care le-am primit? S-a alăturat și o prietenă de-a mea care este director de grădiniță și a ieșit foarte bine, cu dulciuri, cu mărțișoare și cu flori. Bătrânii au fost extraordinar de bucuroși și îmbrățișarea aceea pentru darul aparent minor a adus atâta bucurie și energie pozitivă! Pentru că ei au nevoie de asta. Au spus că de ani de zile nu au mai primit o floare.

Carmen Trufaș: „Esenţa vieţii este iubirea”

Tocmai ai fondat un ONG care se numește „Meriți iubire”. De ce ai ales acest nume?

Pentru că am cunoscut oameni fericiți cu puținul pe care îl aveau. Erau fericiți, erau mulțumiți, împăcați cu situația pe care o aveau, pentru că se iubeau, se înțelegeau, se ascultau, aveau răbdare unii cu ceilalți. În altă ordine de idei, am întâlnit oameni care aveau totul, dar erau nefericiți, pentru că nu se simțeau iubiți. Personal mi s-a întâmplat să mă opresc din când în când din activitățile mele și să fac un remember a ceea ce fac și mă privesc în oglindă cu demnitate, cu bucurie și spun „Carmen, tu meriți iubire!” pentru ceea ce faci și ceea ce ești ca om și cred că asta trebuie să conștientizeze fiecare persoană indiferent de vârstă și indiferent de mediul din care vine. Esența vieții este să învățăm să dăruim iubire și să știm să o primim. E foarte greu să primești.

voluntariat în școli 2

Medic voluntar în şcoli, spitale şi case de bătrâni

Se spune că fiecare om are o misiune în viață. Tu ai descoperit-o pe a ta? Aceasta este, de a-i ajuta pe oameni?

Îmi place să cred că da. Misiunea mea sunt eu în primul rând, pentru că atâta timp cât nu mă cunosc pe mine și cât nu știu să primesc iubire și să dăruiesc, nu pot să fac asta pentru ceilalți. Am investit foarte mult în mine în această direcție și acum cred că mi-am descoperit misiunea. Sub o formă sau alta am făcut-o pe tot parcursul vieții mele, încă din copilărie. Am trăit într-o familie cu iubire și atunci am descoperit că misiunea mea este despre iubire, motiv pentru care conștientizez cât de important este să fiu atentă la celălalt, să îl accept, să îl ascult și să îl susțin. Nu mă refer neapărat la susținerea materială. Bătrânul, de exemplu, are nevoie de atenție. Părinții și bunicii noștri și-au sacrificat viața pentru ceea ce suntem noi astăzi și cred că acum merită atenție, divertisment, bucurie și mai ales iubire.

Ai și un vis foarte frumos exact în această direcție. Despre ce este vorba?

O casă de bătrâni, o altfel de casă de bătrâni, așa este visul meu. Oameni care să-și trăiască frumos ultima perioadă a vieții lor, indiferent de cât de lungă sau scurtă este aceasta. Cred că oamenii au dreptul la a-și sărbători zilele de naștere frumos. Poate nu au făcut-o în tinerețe, poate din cauza problemelor materiale, a timpului, timpul este o problemă indiferent de generație. Mi-ar plăcea să pot să-i ajut să călătorească, să meargă la spectacole, să meargă la slujbă, să-și serbeze zilele de naștere în contexte frumoase și să socializeze. Un astfel de mediu mi-ar plăcea să creez, în care oamenii să se simtă vii și importanți indiferent de vârsta pe care o au.

Misiune umanitară în Nepal

Până să se îndeplinească acest vis, se îndeplinește altul, acela de a pleca în Nepal, într-o misiune umanitară. Ce vei face acolo?

Este o mare provocare pentru noi. Pe 3 iunie o echipă de 19 voluntari se va deplasa în Nepal într-un proiect umanitar pe medicină și educație. Acolo se va înființa un cabinet stomatologic, s-a înființat și anul trecut o sală de nașteri, igienizarea unui spital. Va fi primul cabinet stomatologic din acea zonă defavorizată după cutremurul de acum 3 ani. De fapt oamenii din Kavre nu au avut niciodată medic dentist.

Vom lucra împreună cu medici de acolo, fiecare medic român o să fie în echipă cu unul dintre medicii nepalezi, se va lucra de dimineața până seara, vom sta într-o zonă de campanie, în corturi pe care noi le vom monta. Este o provocare și temperatura, dar și altitudinea și mediul în care ne vom desfășura activitatea.

S-a achiziționat deja unitul dentar, aparatul de sterilizare și tot ce înseamnă aparatură consistentă, dar avem nevoie de susținere, pentru că investiția este mare. Trebuie să fim pregătiți inclusiv pentru noi cu truse de prim ajutor, pentru că acolo nu există.

voluntariat în școli 3Dacă vreți să contribuiți și voi, puteți cumpăra una dintre minunatele fotografii făcute de Ionuț Ursu în expedițiile anterioare. Sunt la dimensiune mare, de tablou, iar toate fotografiile sunt pe pagina de Facebook Nepal for life.

Carmen Trufaș: „Sunt autentice, fiecare are o poveste. Nu iei doar fotografia, ci și povestea și cred ca e important să vezi la biroul tău sau acasă, în colțișorul tău de suflet, o imagine care să îți amintească în fiecare moment că ai contribuit la salvarea unui om. Și când spun salvare nu spun prea mult, pentru ca acolo chiar sunt cazuri în care oamenii sunt la limita dintre viață și moarte.”

 

Categorii
Sănătate Sănătate emoțională

Dorințele de anul nou: cum să devină realitate

 

Că le scriem pe hârtie sau doar ne gândim la ele, cred că fiecare dintre noi își face o listă cu dorințe pentru noul an. Ce am observat la mine este că multe dintre ele nu prea se împlineau. M-am documentat și am aflat că asta se întâmplă la majoritatea oamenilor. Se pare că mai puțin de 10% chiar reușesc să obțină ce își propun la începutul anului.

Oare ce fac ei diferit de noi ceilalți? Ce fac acești oameni astfel încât dorințele lor devin realitate?

Mi-am pus întrebarea asta când mă gândeam despre ce să vorbesc în studioul emisiunii în ediția din 31 decembrie, așa că am invitat-o pe Zoia Zărnescu, trainer şi consilier de dezvoltare personală, să ne spună cum să ne stabilim rezoluțiile astfel încât să se și îndeplinească.

An nou, dorințe vechi

De ce de obicei oamenii nu reușesc să îndeplinească ce își propun la începutul anului? Și aici vorbim de regulă de „vreau să încep să mă duc la sală”, „vreau să slăbesc”, „vreau să mă las de fumat” – acestea sunt cele mai întâlnite.

Atunci când ne propunem așa ceva pentru început de an pare că are mai multă greutate, pare că ne dă mai mult curaj. De regulă, așa cum spun studiile, nu se mai întâmplă nimic și de foarte multe ori am constatat că este vorba despre dorințe pe care ni le punem pentru că așa și le pune toată lumea. Am auzit că la început de an e bine să-ți pui dorințe, dar dacă nu este dorința mea, dacă nu este dorința în care eu să cred în primul rand și să fie potrivită pentru natura mea, s-ar putea să nu-mi iasă și apoi intervin regretele.

Să luăm un exemplu: ”vreau să merg la sală din ianuarie” – este ceva greșit la această dorință?

Nimic nu e greșit. E o dorință foarte bună, dar să se și potrivească. Am constatat că pentru unii este foarte nimerită sala, se potrivește perfect, pentru ei aduce foarte bune rezultate sala, indiferent ce activitate fac, dar pentru alții e mai bine în natură, în parc să alerge și atât. Pentru alții e bine acasă. Dar dacă nici asta nu este confortabil pentru mine sau nu este potrivit, atunci mai bine fac niște exerciții, altfel de exerciții sau găsesc alt sport sau altceva care să fie potrivit pentru mine.

Primii pași pentru ca dorințele să devină realitate

Ar fi bine să formulăm altfel dorința?

Da. Mai întâi să mă gândesc de ce vreau așa ceva, de ce vreau să mă duc la sală? Doar pentru că se duc și prietenii mei? Pentru că așa aud că este la modă? Sau chiar cred că mă ajută pe mine, că îmi dă mai multă energie, îmi aduce mai multă sănătate, mă întreține mai tânăr? De ce îmi doresc?

Dacă am un ”de ce” suficient de puternic înainte, am mult mai multe șanse să îmi iasă.

Este importantă și starea pe care o avem atunci când formulăm dorințele?

Dacă sunt tristă și mai ales dacă nu-mi place de mine în ziua respectivă, în niciun caz nu o să-mi iasă, pentru că o să imprim toate dorințele cu energia acelei stări, dar mai este ceva: nu ai dorință atunci când ești trist.

Ar fi bine să detaliem mai mult dorința, să ne notăm cât mai multe detalii despre ce ne dorim?

Da, cât mai multe detalii. Dacă luăm același exemplu cu sala, să scriem dacă vreau să mă duc la sală sau să alerg în parc sau să mă duc la dansuri, la yoga sau să fac singur acasă. Apoi să mă gândesc când vreau să fac mișcare: dimineața sau seara? Depinde cum e mai bine pentru mine, pentru programul meu. Și asta este de pus pe hârtie, ca să-mi clarific, ca să-mi fie mult mai clar ce vreau să fac și cum vreau să fac.

Practic este nevoie să fim conștienți de pașii pe care e nevoie să îi facem?

Cel mai important pas este cum facem ca să începem. Dacă vreau să mă duc la sală de la 1 ianuarie, dar nu am pregătit ceva înainte ca să mă ajute, este scuza perfectă. Nu am avut echipament, nu am avut loc în program. Sunt o mulțime de lucruri pe care nu le-am avut, dar dacă mi le pun de la început pe hârtie, ce am nevoie, de ce fel de adidași am nevoie, de ce fel de echipament am nevoie, dacă mi le pregătesc pe toate, nu mai am scuze.  Și atunci iarăși sunt mult mai multe șanse să-mi iasă.

Să ne punem dorințe din toate ariile vieții sau mai bine una-două, nu mai multe? 

Ar fi minunat dacă am acoperi ariile mari, respectiv zona materială, fizică, deci tot ce ține de sănătatea noastră, dacă mai punem și ceva legat de relații care acoperă zona emoțională, mental ce pot să fac astfel încât să îmi țin mintea și tânără, și trează, iar în plan spiritual cum îmi îndrept gândul către ce este dincolo de ceea ce vedem în jurul nostru și care de foarte multe ori ne ajută.

Ce greșim de obicei când ne punem dorințe despre relațiile din viața noastră?

Când ne punem dorințe despre relații suntem tentați să cerem ca ceilați să fie într-un anume fel. Ar fi mult mai sănătos să îmi pun dorințe despre cum să fiu eu: să fiu mai calmă, să am mai multa bunăvoință sau dimpotrivă.  Cum ar fi să îmi pun dorința astfel: aș vrea să îmi placă de mine în relație cu mama, cu soțul sau cu șeful? Și ca să îmi placă de mine hai să vedem ce am de făcut.

Până să ne punem dorințele ar fi bine să facem și o retrospectivă a ceea ce s-a întâmplat în anul trecut?

Este grozavă retrospectiva și este un motiv foarte bun pentru care să facem asta: evaluarea întregului an ne dă mult mai multă claritate. Nu este vorba despre ce am făcut, ci mai degrabă cine am ajuns să fiu, adică ce am reușit în primul rând în plan personal, nivelul lui „a fi”: cine sunt, sunt mai calm, mai relaxat sau nu, mai binevoitor sau nu. În momentul în care le pun pe hârtie, ca listă, atunci când le vad clar în fața mea începe să mi se clarifice despre ce a fost anul trecut și ce vreau în anul următor.

În interviul pe care l-am realizat la emisiunea Tinerețe fără bătrânețe am vorbit cu Zoia Zărnescu și despre cum să facem această retrospectivă, ce întrebări să ne punem astfel încât să ne fie mai clar ce am schimbat, cum am evoluat în anul precedent și ce avem de făcut mai departe. De asemenea, veți afla cum ne ajută recunoștința să ni se îndeplinească dorințele pentru noul an. Vă invit să îl urmăriți:

 

Credit imagine 1: https://www.pexels.com/

Categorii
Sănătate Sănătate emoțională

Plânsul nu înseamnă doar tristețe, ci și eliberare, vindecare, sănătate

plânsul

 

Ieri am plâns.

Mult.

Nu s-a întâmplat nicio tragedie, doar s-a umplut paharul și a dat peste. Mi se întâmplă asta din când în când, pentru că nu e totul roz, sunt și destule greutăți care apar și uneori simt că nu mai pot să fac față. Și uite-așa, când trag de mine mai mult decât ar trebui, vine o zi în care clachez. Și e normal, mai ales când ai o viață agitată.

Când eram mică, plângeam foarte rar și atunci pe ascuns

Dar chiar dacă știu că e normal, tot îmi e greu să plâng și mai ales în prezența cuiva. M-am tot gândit la asta în ultima vreme și mi-am dat seama că așa am fost crescută. Nu am fost lăsată să plâng.

Și mi-am mai dat seama de ceva: și eu procedez la fel când stau cu nepoțica mea, cu finuții mei sau cu alți copii. Când încep să plângă nu știu ce să fac mai repede ca să îi liniștesc, nu suport să îi văd suferind. Cred că majoritatea dintre noi am fost crescuți astfel și chiar mi-am amintit că atunci când eram mici și ne mai certa mama mea, eu nu plângeam aproape niciodată! Îmi amintesc, în schimb, că mai plângeam pe ascuns. Tot așa, când dădea paharul pe dinafară răbufneam, dar nu îmi plăcea să mă vadă cineva că plâng. Dacă era cineva de față îmi înghițeam lacrimile cumva.

În ultimii ani am reușit, ușor, ușor, să plâng. Și asta datorită soțului meu, pentru că există o legătură foarte puternică între noi, care m-a ajutat să îmi pot permite să fiu vulnerabilă în fața lui. Nu e simplu nici acum, chiar dacă știu că el e mereu lângă mine și că e ok să plâng. Uneori mă abțin, iar asta pentru că nu e atât de simplu să schimbi ceva ce ai învățat de mic.

Vedeam plânsul ca pe o dovadă de slăbiciune

Și mai e ceva: până acum dacă simțeam nevoia să plâng mă abțineam și pentru că o vedeam ca pe o dovadă de slăbiciune: „Eu sunt puternică, trebuie să fiu puternică, nu să plâng. Nu mă doboară pe mine orice”, așa îmi spuneam. Acum cred exact opusul. Este în regulă să plâng, asta nu înseamnă că sunt mai puțin puternică, ba dimpotrivă: îți trebuie putere și curaj să plângi, mai ales în prezența cuiva. Îți trebuie putere și curaj să accepți că este ok să fii și jos uneori. Important este să te poți ridica și să înveți ceva din acea căzătură.

Plânsul vindecă. Plânsul eliberează. Plânsul e sănătos.

Cert este că după ce plâng simt așa o eliberare… Simt că sunt mai vie, simt că nu mai sunt încleștată, simt că sunt mai fericită. Îmi amintesc că Otilia Mantelers spunea la un curs al ei că plânsul este vindecător. Evident că vorbea despre copii, dar și în cazul nostru, al adulților, este la fel! Cel puțin din experiența mea.

De fapt, cred că și noi suntem tot niște copii în aceste momente. Avem nevoie de înțelegere și de cineva care să ne țină în brațe, să ne asculte, să ne spună că totul va fi bine. Exact ca în copilărie.

Am mai observat la mine că pe lângă eliberarea prin plâns mă ajută să și vorbesc despre ce am pe suflet, să verbalizez. Printre suspine, ce-i drept, dar pentru mine e important să povestesc cuiva ce e acolo în pahar, ce s-a adunat acolo astfel încât a dat peste.

Mă bucur atât de mult că acum îmi dau voie să plâng! Este sănătos, este vindecător, este eliberator.

 

Credit foto: Bowie15 | Dreamstime.com

 

Categorii
Sănătate Sănătate emoțională

Maria Holtzhauser, viață în slujba oamenilor

maria holtzhauser

Am cunoscut-o pe Maria Holtzhauser acum 2 ani. O remarcasem pe Facebook, pentru că spre deosebire de majoritatea oamenilor care postau din vacanțe, de la serviciu, evenimente sau școală, ea posta mereu anunțuri umanitare. Erau tot felul de cazuri, de la copii amărâți cărora voia să le ducă niște conserve sau să le facă o surpriză de ziua lor și să le ducă un tort, până la școli din sate îndepărtate unde voia să trimită cărți, pentru a utila bibliotecile. Am sunat-o, așadar, pentru a filma un material. Mă ocupam pe atunci și de campania „A doua viață”, iar ea chiar trăia a doua viață! Tocmai trecuse printr-o perioadă cruntă, cu un diagnostic crunt: cancer rinofaringian. Cu toate că medicii nu prea îi dăduseră șanse de supraviețuire, a reușit. „Iubirea soțului meu m-a salvat„, mi-a spus atunci. O să țin minte toată viața fraza asta. Și nu sunt deloc cuvinte mari. Am înțeles asta când am văzut și am simțit legătura dintre acești oameni minunați.

maria holtzhauser IMG_1543

În urmă cu două săptămâni am filmat din nou, de data aceasta despre programul „Oferă unui nevoiaș o porție de mâncare”, pe care l-a inițiat de curând. Este vorba despre bătrâni care nu au niciun ajutor, oameni săraci care nu au nici ce mânca, așa că Maria s-a gândit că va fi foarte simplu să îi ajute: se duce la niște restaurante și le roagă să doneze mâncarea rămasă, în loc să o arunce. Zis și făcut, numai că n-a fost deloc ușor. Prea puține restaurante au răspuns pozitiv.

Restaurantele pe care ne bazam că o să ne fie alături și o să ne dea mâncarea pe care o aruncă probabil își închipuie că e prea puțin, dar nu-i deloc așa! Uneori poate doar chiflele sau supa care le rămâne pentru bătrâni poate fi singura masă. Oamenii se bucură de lucruri simple, deloc sofisticate!

Deocamdată 10 bătrâni dintre cei 19 de care are grijă Maria primesc o masă caldă în fiecare zi. Opt meniuri vin de la grădinițele Kids Club, ale căror directoare m-au impresionat… Au atâtea proiecte umanitare și îi învață pe copii de mici cât de important este să dăruiască… Maria Onofrei și Diana Apostoiu, jos pălăria! La fel și pentru proprietarii restaurantului Xanadu, care donează două meniuri zilnic!

8 plus 2 egal 10. 10 au mâncarea asigurată! Mai sunt 9. E, hai că nu e chiar așa de mult, reușesc eu în noaptea asta să găsesc. Și mai apar oameni înger când nu te aștepți. Iar dacă nu reușim cu mâncarea, atunci o conservă, un iaurt, un fruct tot reușim!

Maria și Sorin, soțul său, asta fac zi de zi. Ajută oamenii. Repet: zi de zi. Nu vă imaginați că sunt bogați. Nicidecum. Sunt doi pensionari cu destule probleme medicale, ajutați mult de copiii lor.

Nu sunt un om cu bani, dar bogăția unui om nu sunt niciodată banii. Pe mine asta m-a învățat viața, că bogățiile sunt în suflet, nu în portofel. Eu reușesc să construiesc cu oameni, nu de fiecare dată cu bani, ci cu voință, cu lucruri care ne prisosesc, nu totul se rezumă la bani.

Sunt multe, foarte multe de spus despre Maria și Sorin. De-am face fiecare dintre noi măcar un strop din ce fac ei, lumea asta ar fi cu totul altfel. Vă invit să vedeți materialul pe care l-am realizat pentru emisiunea noastră aniversară. Am sărbătorit 5 ani de emisiune cu poveștile unor oameni frumoși. O să aflați acolo și de ce fac toate astea, ce îi motivează. Iar dacă vreți să contribuiți cu ceva în tot ce face Maria, o găsiți pe Facebook AICI și pe site AICI.

Categorii
Sănătate Sănătate emoțională

Dacă astăzi ar fi ultima zi din viața ta, ce ai alege să faci?

viata

 

Tocmai ce am dat “din întâmplare” peste discursul lui Steve Jobs din 2005, de la Stanford University. Pun intre ghilimele pentru că sunt sigură că nimic nu e întâmplător. Deși l-am mai văzut, de data asta a fost diferit. Discursul este același, nu a fost schimbat de nimeni. A fost diferit ce am recepționat eu, ce am conștientizat.

Steve Jobs a spus trei povești. Așa le-a numit el. Eu le-aș spune lecții de viață. Deși sunt trei, toate spun cam același lucru. Am transcris doar câteva dintre ideile care pe mine m-au pus pe gânduri și vă las pe voi să le descoperiți pe toate în discursul video.

Urmează-ți inima și intuiția!

În prima poveste spune cum a renunțat la facultate și de ce asta l-a ajutat mai târziu, contrar credinței multora că trebuie să urmezi o facultate ca să ai succes: 

„Viața e scurtă, așa că nu o irosi trăind viața altcuiva, făcând altcuiva pe plac. Ai curajul să îți urmezi inima și intuiția. Ele știu ce vrei cu adevărat să devii!” 

O lovitură poate fi cel mai bun lucru care ți se întâmplă!

A doua poveste este despre lovitura pe care a primit-o după 10 ani de când înființase compania Apple (a fost dat afară chiar de colegii lui):

„Fusesem respins, dar eram încă îndrăgostit de ceea ce făceam, așa că am decis să o iau de la capăt. Nu mi-am dat seama atunci, dar peste ani am realizat că acea concediere de la Apple a fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat în toată viața mea! A fost ca o eliberare. Atunci a început una dintre cele mai creative perioade din viața mea!”

Totul pălește în fața morții

Cea de-a treia poveste este despre moarte. Poate și pentru că discursul a avut loc la un an după ce primise diagnosticul de cancer la pancreas:

„Când aveam 17 ani am citit ceva de genul: „Dacă trăiești fiecare zi ca și când ar fi ultima, într-o zi sigur vei avea dreptate”. M-a marcat, așa că de atunci m-am uitat în oglindă în fiecare dimineață și m-am întrebat: „Dacă astăzi ar fi ultima zi din viața mea, aș vrea să fac ceea ce am de făcut astăzi?”. Dacă răspunsul era „nu” pentru mai multe zile la rând, știam că trebuie să schimb ceva.

Faptul că am știut mereu că voi muri în curând a fost „unealta” care m-a ajutat să iau decizii importante în viață, pentru că aproape totul – așteptările, mândria, frica de rușine sau eșec – sunt lucruri care pălesc în fața morții, lăsând loc doar pentru ceea ce este important. Faptul că îți aduci aminte că vei muri este cea mai bună metodă pe care o cunosc eu de a evita capcana care te face să crezi că ai ceva de pierdut. Nu există niciun motiv pentru care să nu îți urmezi inima!”

Fac cu bucurie și plăcere ce am de făcut astăzi?

Această ultimă poveste mi-a adus aminte de un studiu care a scos la iveală regretele oamenilor atunci când sunt pe patul de moarte: că nu au petrecut mai mult timp cu cei dragi, că au muncit prea mult, că nu au avut curajul să spună ceea ce simt cu adevărat, că au trăit viața așa cum se așteptau cei din jur, nu cum își doreau ei. Iată care sunt lucrurile cu adevărat importante! Sigur că diferă de la persoană la persoană, dar vedem cu toții că există această goană nebună pentru afirmare, pentru bani, mașini, case ori haine.

Și eu mă surprind uneori în acest vârtej, dar din ce în ce mai puțin. Învăț sau mai bine zis reînvăț să pun pe primul loc ceea ce contează cu adevărat pentru sufletul meu. Nu e ușor. E greu să renunți la ceva, e greu să ieși din zona de confort, dar uneori nu e vorba despre a renunța, ci despre a reconfigura traseul, așa cum se întâmplă și la GPS. Lucrurile nu sunt doar albe și negre, ci și gri și mai ales colorate! La fel și viața. Este colorată și frumoasă dacă majoritatea acțiunilor pe care le facem sunt realizate cu drag, pasiune, bucurie și iubire, nu pentru că “așa trebuie”.

Vă invit să facem exercițiul propus de Steve Jobs. Eu l-aș modifica puțin, pentru că dacă m-aș întreba “ce aș face dacă ar fi ultima zi din viața mea?”, cu siguranță răspunsul ar fi “aș petrece-o cu familia mea”, iar ca să fac asta în fiecare zi de acum înainte ar însemna să nu mai muncesc deloc:) Așadar, eu o să mă întreb în fiecare dimineață: “Fac cu bucurie și plăcere ce am de făcut astăzi?”

 

 Credit foto: Yuryz | Dreamstime.com
Categorii
Sănătate Sănătate emoțională Sănătate fizică

Sfaturi de longevitate de la străbunica mea

longevitate 1V-o prezint pe străbunica mea, care are 98 de ani. Sincer vă spun că n-am întâlnit om mai optimist decât ea! Deși are destule probleme de sănătate și a avut o viață foarte grea, este încă lucidă și taaare glumeață 🙂 Din păcate ajung destul de rar pe la ea, pentru că locuiește în județul Gorj. Ultima dată când am vizitat-o mi-am dat seama că în aceeași încăpere erau 5 generații: nepoțica mea Daria, sora mea, mama, bunica și străbunica noastră. Practic Daria are stră-străbunică 🙂

longevitate 2

Eu nu-s bătrână, abia acum am început a-mbătrâni!

Mămița, așa cum îi spunem noi, a avut o viață foarte grea. S-a născut în anul 1918, odată cu primul război mondial. Dintre cei 9 copii, 6 au murit. Patru dintre ei înainte să împlinească 7 ani. Și străbunicul meu a murit acum mulți ani. Cu toate acestea, mămița a mers înainte și nu oricum, ci cu zâmbetul pe buze și fără să se plângă. Chiar am râs copios cu toții, pentru că bunica îi povestea mamei ei (străbunicii mele) că nu se simte bine, că o doare un picior, iar mămița i-a spus: “Uite cine a îmbătrânit! Tu, nu eu! Eu nu-s bătrână, abia acum am început a-mbătrâni!” :)) Și asta e doar una dintre glumele pe care le-a făcut. În plus, ne-a recitat poezii, ne-a cântat, ne-a povestit cum era “pe vremea ei” și ne-a spus câteva dintre capitalele Europei!

longevitate 3

Pași simpli către longevitate

Mereu am fost curioasă ce au mâncat părinții, bunicii și străbunicii noștri. Mămița mi-a spus așa:

“Ce am avut în bătătură. Carne o dată pe săpămână, duminica, dar dintr-o pasăre mâncau 7-8 guri. Brânză, lapte și tot ce aveam în grădină: fasole, varză, cartofi. Cumpăram doar fidea, orez.”

În plus, mergeau mult pe jos și munceau de dimineața până seara la câmp, spre deosebire de noi, care suntem sedentari. Dar poate mai important decât ce mâncau și faptul că făceau efort fizic este felul în care gândeau. Am întrebat-o pe străbunica mea de ce crede ea că a ajuns la 98 de ani. Mi-a răspuns așa:

“Nu le-am băgat pe toate în seamă, nu le-am pus la inimă. Dacă pui la inimă te îmbolnăvești. Oamenii vorbesc, dar voi să nu-i băgați în seamă.“

Practic să nu te afecteze ce spun alții, să nu trăiești în funcție de ce spune lumea, să contezi tu și nimeni altcineva. Și sunt total de acord! Prea mulți oameni poartă o mască, astfel încât să “dea bine”, să nu supere, să nu fie arătați cu degetul, să nu simtă sentimentul de rușine. Prea mulți oameni duc o luptă interioară între ce sunt și ce arată în exterior că sunt, iar asta duce inclusiv la boli fizice. Străbunica mea nu a fost așa. Nu i-a fost rușine de nimeni. Cât despre simțul umorului și optimism, mai am de învățat! Mulțumesc pentru această lecție prețioasă, mămiță! Promit să o exersez în fiecare zi!

Categorii
Sănătate Sănătate emoțională

Săptămâna PSI: evenimente gratuite cu psihologi

 

A merge la psiholog nu e deloc privit cu ochi buni la noi. „De ce să merg? Nu sunt nebun!” – asta auzim de multe ori. Pe de altă parte, cei care își fac curaj și merg la psihoterapie nu spun aproape nimănui, de teamă că vor fi priviți în același mod. E adevărat că există și bariera financiară. Costurile nu sunt deloc de neglijat. De aceea vă recomand să „vânați” evenimentele susținute de psihologi, pentru că sunt destule și gratuite. Săptămâna aceasta, de exemplu, editura Trei împreună cu librăriile Cărturești organizează astfel de întâlniri în șase orașe din România: București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov și Arad. Iată programul:

PROGRAM BUCUREȘTI  – Librăria Cărtureşti Verona
1. Când și cum se deschid ușile psihoterapiei
Invitați: Ștefania Dumitrescu, Alfred Dumitrescu, Vintilă Mihăilescu
Luni, 7 noiembrie – ora 18.30

2. Despre anxietate, despre felul în care ne „construim” lumea și despre optimism
Invitat: Simona Radu
Marți, 8 noiembrie – ora 18.30

3. Personalitate și profesie
Invitați: Mihai Aniței, Vlad Burtăverde, Mihaela Chraif, Teodor Mihăilă
Miercuri, 9 noiembrie – ora 18.30

4. Învață cum să convingi pe oricine să-ți destăinuie adevărul
Invitat: Ion Duvac
Joi, 10 noiembrie – ora 18.30

5. Intimitatea și alegerile în cuplu. Imaginea originală asupra iubirii/intimității
Invitați: Ramona Covrig, Anda Păcurar
Vineri, 11 noiembrie – ora 18.30

6. Dependența – a cui este problema?
Invitați: Carla Manole, Daniela Mihăilescu
Sâmbătă, 12 noiembrie – ora 11.30

PROGRAM CLUJ NAPOCA  – Librăria Cărtureşti (Iulius Mall)
1. Rolurile pe scena vieții
Invitat: Adriana Oachiș
Luni, 7 noiembrie – ora 18.30

2. Partea pozitivă a emoțiilor negative
Invitat: Simona Vlad
Marți, 8 noiembrie – ora 18.30

3. Conectarea emoțională. Când avem nevoie de ea
Invitați: Raluca Anton, Adela Moldovan
Miercuri, 9 noiembrie – ora 18.30

4. Întârzieri în dezvoltarea limbajului la copii
Invitat: Carolina Bodea Hațegan
Joi, 10 noiembrie  – ora 18.30

PROGRAM IAŞI – Librăria Cărtureşti – Palas
1. Sensul de ieri la omul de azi
Invitat: Cristian Petrescu
Marți, 8 noiembrie – ora 18.30

2. Cuvintele care vindecă
Invitat: Ion Dafinoiu
Miercuri, 9 noiembrie – ora 18.30

3. Practici terapeutice în lucrul cu trauma, abuzul și violența
Invitați: Nicoleta Dumitru, Andreea Muraru
Joi, 10 noiembrie – ora 18.30

4. Dependența – a cui este problema?
Invitat: Alina Ciupercovici, Dana Macoveiciuc
Sâmbătă, 12 noiembrie – ora 11.30

PROGRAM TIMIŞOARA  – Librăria Cărtureşti
1. Omul în căutarea sensului vieții
Invitat: Eugen Jurcă
Luni, 7 noiembrie – ora 18.30 (librăria Iulius Mall)

2. Cum să înțelegem și să depășim frica de boală
Invitat: Ali Baeram
Miercuri, 9 noiembrie – ora 18.30 / (librăria Mercy)

3. Cu emoții…despre emoții…dincolo de emoții
Invitat: Oana Dău Gaşpar
Joi, 10 noiembrie – ora 18.30 / (librăria Mercy)

4. De ce să [nu] mergem la psihoterapie? Alegerea dintre familie, rețea socială, facebook și servicii profesionale de psihoterapie
Invitat: Daniel Murany
Vineri, 11 noiembrie – ora 18.30 / (librăria Mercy)

PROGRAM BRAŞOV – Librăria Cărtureşti
1. Optimism, pesimism și arta de a fi mai mult sau mai puțin fericit
Invitat: Marcela Rodica Luca
Luni, 7 noiembrie – ora 18.30

2. Cât de întâmplătoare este alegerea partenerului potrivit?
Invitat: Laura Elena Năstasă
Marți, 8 noiembrie – ora 18.30

3. Tristețe sau depresie? De la emoții firești la tulburări psihice
Invitat:  Laura Teodora David
Miercuri, 9 noiembrie – ora 18.30

4. Despre curiozitate. Numai pentru curioși
Invitaţi: Ana-Maria Cazan
Joi, 10 noiembrie – ora 18.30

5. Să vorbim depre viața emoțională a …corpului nostru
Invitat: Artemiza-Luminița Gheorghiu
Vineri, 11 noiembrie – ora 18.30

6. Dependența – a cui este problema?
Invitat: Dana Militaru
Sâmbătă, 12 noiembrie – ora 11.30

PROGRAM ARAD – Librăria Cărtureşti
1. Psihogenealogia
Invitat: Lavinia Gana
Miercuri, 9 noiembrie – ora 18.30

2. Practici ale stimei de sine
Invitat: Angela-Carmen Plăcintar
Joi, 10 noiembrie – ora 18.30

3. ”Păcatul” iubirii de sine
Invitat: Hrițcu Svetlana Zagorka
Vineri, 11 noiembrie – ora 18.30

Sursa: editura Trei

Categorii
Sănătate Sănătate emoțională

Împreună la bine și la greu

 

Poza de mai sus este de acum un an și ceva, dar eu și soțul meu suntem împreună de aproape 8 ani. Opt ani în care ne-a fost și bine, și foarte bine, dar și greu. Chiar și foarte greu de câteva ori. Am reușit să trecem prin toate provocările (prin, nu peste) pentru că am „muncit”. Da, o relație se „muncește”.  Dacă e să spun ce am învățat mai de preț în acești ani, este că o relație se „muncește”. E nevoie de muncă pentru a ajunge la o relație profundă de iubire.

Oamenii se așteaptă să vină totul de la sine, dar nu-i chiar așa. Cel puțin în cazul nostru nu a fost. Și nu sunt singura care spune asta. Am citit la Esther Perel ceva ce o să țin minte tot timpul: ne cumpărăm mereu haine pentru serviciu, dar cât de mult investim în hainele pe care le îmbrăcăm prin casă? De multe ori mai deloc. Nu ne gândim că e la fel de important să arătăm bine și atunci când ne petrecem timpul cu partenerul de viață. Oare cu cine vom rămâne până la adânci bătrâneți: cu șeful și colegii de serviciu sau cu soțul?

O carte asemenea unei călătorii în doi în jurul lumii

Acum ceva timp am primit o invitație care m-a bucurat mult! Psihoterapeutul Gaspar Gyorgy mi-a spus că în curând va fi tradusă și lansată în România cartea „Making marriage simple”, scrisă de Harville Hendrix și Helen LaKelly Hunt, terapeuți de cuplu cunoscuți la nivel internațional în special pentru terapia IMAGO, una dintre cele mai profunde teorii despre cum se construiesc relațiile. Urma să primesc manuscrisul, să îl citesc și să scriu un citat pentru coperta cărții lansată de editura „Povești de păpădie”.

Am acceptat invitația cu mare drag și vă spun sincer că este una dintre acele cărți pe care nu vrei să o lași din mână până nu o termini, dar ești nevoit să o faci. De ce? Pentru că autorii te îndeamnă nu doar să o citești împreună cu partenerul de viață, ci și să faceți împreună exercițiile de la finalul fiecărui capitol.

pagina-de-psihologie
Credit foto: www.paginadepsihologie.ro

 

10 adevăruri salvatoare pentru relația de cupluPractic în fiecare capitol este explicat un concept atât la nivel teoretic, cât și cu multe exemple din viața autorilor sau a cuplurilor cu care au lucrat, pentru ca la final să fii invitat să faci câteva exerciții.

Iată câteva dintre cele 10 capitole: „Dragostea Romantică este o iluzie”, „Incompatibilitatea e baza căsniciei”, „Când ești prezent pentru celălalt, vindeci trecutul”, „Negativitatea e un abuz invizibil”, „Mariajul e cea mai bună asigurare pentru viață”.

Harville Hendrix & Helen Hunt: A laugh a day keeps the divorce lawyer away 🙂 (Dacă râdem în fiecare zi ținem departe avocatul specializat în divorțuri.)

Ca să vă dați seama cât de profunde sunt exercițiile, vă dau un exemplu. În primul capitol Harville și Helen vorbesc despre prima etapă a relației de cuplu: dragostea romantică. Terapeuții explică de ce suntem mai romantici la începutul relației și pe măsură ce trece timpul aceste momente se împuținează, dar explică și de ce suntem atrași de persoane care au aceleași calități și defecte cu ale persoanelor care ne-au crescut. Ne învață practic să descifrăm comportamentele partenerului, să le vedem cu alți ochi, să le înțelegem. Exercițiul de la final are 4 etape: mai întâi suntem invitați să scriem frustrările pe care le aveam când eram mici în legătură cu persoanele care ne-au crescut, dar și cum ne făceau să ne simțim. Apoi trebuie să scriem același lucru, dar în legătură cu partenerul de viață, pentru ca în continuare să le comparăm, să vedem dacă există asemănări. La final partenerii trebuie să împărtășească unul cu celălalt ce au descoperit.

Nu e deloc ușor să parcurgi cartea și mai ales să urmezi programul de exerciții. Nu e plăcut să ieși din zona de confort, să îți reamintești rănile din copilarie, să le mai și discuți cu cineva, dar este vindecator! Așa cum am spus și în citatul de pe coperta cărții, această lectură este ca o călătorie în doi în jurul lumii: plină de momente savuroase, dar şi de greutăți, însă odată ajunşi la destinaţie vă veţi simţi împliniţi! Pentru mine şi soţul meu, această carte a însemnat conectare profundă, apropiere şi vindecare.

O căsnicie fericită înseamnă sănătate!

Pentru mulți toate astea sunt niște baliverne, dar tot din cartea „Împreună la bine și la greu” aflăm că persoanele care au căsnicii fericite au un risc mai mic de a face pneumonie, de a dezvolta cancer sau de a face infarct. În plus, creierul unui om fericit eliberează o cantitate mai mare de oxitocină, hormon care ajută la întărirea imunității, reducerea stresului și micșorează riscul de boli de inimă.

Cartea „Împreună la bine și la greu” a fost lansată în cadrul conferinței „Ce spun eu și ce auzi tu?„, susținută de Gaspar Gyorgy. Despre evenimentul de lansare am scris AICI.