Categorii
Sănătate

Ajutor pentru Spitalul din Târgu Cărbunești, desemnat spital COVID-19 în județul Gorj

Mulți dintre voi știți că sunt din Târgu-Jiu. Am crescut acolo, iar în județul Gorj sunt toate rudele mele. Părinții mei, sora mea cu familia ei, socrii mei, mulți unchi și mătuși, verișori, o bunică. La ei m-am gândit când am auzit că spitalul din Târgu Cărbunești a fost desemnat spital COVID-19 (asta înseamnă că acolo vor fi îngrijiți doar pacienți confirmați pozitiv cu noul coronavirus). La ei și la cadrele medicale.

Știam care e situația în București, pentru că am vorbit cu mulți medici în perioada aceasta (am scris despre asta aici și aici). Știam ce lipsuri sunt în Capitală, așa că mi-am imaginat cum e într-un orășel precum Târgu Cărbunești, de care poate mulți dintre voi nici n-ați auzit. Nu m-am înșelat. E grav.

Două aparate de ventilație mecanică în tot spitalul

Secția ATI de acolo are doar 15 paturi, dar și mai grav este că sunt doar două aparate de ventilație mecanică funcționale. Două. Asta înseamnă că atunci când vor fi mai mult de două persoane în stare gravă, medicii ar trebui să aleagă cine să fie tratat și cine nu. 

Mi-ar plăcea ca împreună să reușim să cumpărăm un astfel de aparat sau orice altă aparatură, teste, echipamente de protecție, dezinfectanți. Astfel și noi putem ajuta la salvarea unei vieți, cu o simplă donație. Până la urmă poate fi mama, tatăl, bunicul sau o rudă a oricăruia dintre noi pe acel pat de spital. Orice sumă contează, oricât de mică. E adevărat că e nevoie și de sume mari, pentru că suntem contra-cronometru. În plus, prețurile la toate aceste produse cresc de la o zi la alta. Dacă dați click pe poza de mai jos, puteți dona.

Strângere de fonduri pentru aparatură medicală, echipamente, dezinfectanți

Am demarat o campanie de strângere de fonduri împreună cu Asociația Zi de Bine. Durează doar câteva minute, cât introduceți numele, adresa de mail, suma dorită și datele cardului. PUTEȚI DONA AICI.

Banii strânși nu vor ajunge la mine. Eu doar fac tot posibilul ca acest mesaj să ajungă la cât mai mulți oameni care să doneze. Am o comunitate mare și știu că mă urmăresc și mulți oameni din Gorj, de asta m-am gândit că pot ajuta în acest fel.

Banii donați ajung la Asociația Zi de Bine, care va achiziționa produse necesare spitalului și le va trimite acolo. Nu este o asociație oarecare. În doar două săptămâni, Melania Medeleanu și Luciana Zaharia au strâns peste 300.000 de euro și au trimis deja la multe spitale din țară dezinfectanți, echipamente de protecție, aparatură medicală, teste, containere echipate cu tot ce trebuie pentru a deveni camere de izolare pentru pacienți și multe altele. Spitale din Sinaia, Petroșani, Bârlad, Suceava, Brașov, Deva au primit ajutor datorită lor și bineînțeles datorită oamenilor care au donat și a celor care au făcut campanii. La fel ca și mine, mai multe persoane au făcut campanii de strângere de fonduri pentru spitalele din județele lor.

UPDATE 6 aprilie: din 15 martie până în 6 aprilie au făcut achiziții de 600.000 de euro și au trimis aparatură medicală, echipamente și dezinfectanți la 40 de spitale din țară. Urmează și altele, printre care Târgu Cărbunești.

UPDATE 20 aprilie: Asociatia ZI de BINE a trimis deja două transporturi la Târgu Cărbunești, în valoare totală de 20.000 de lei: combinezoane, un injectomat, dezinfectante pentru suprafețe, gel dezinfectant pentru mâini, covoare dezinfectante, măști KN95, ochelari de protecție, viziere cu ecran de protecție, mănuși chirurgicale, botoși scurți, măști chirurgicale, halate impermeabile, lenjerii de pat unică folosință, halate unică folosință.

Campania lor de strângere de fonduri se numește #ScutPentruSpitale. Haideți să facem și noi Scut pentru Spitalul din Târgu Cărbunești! Ajută orice donație, dar și să răspândiți vestea cu un share la acest articol, cu un telefon, sms sau whatsapp pe care puteți trimite link către prieteni sau membri ai familiei. Sau poate cunoașteți companii care ar putea face sponsorizări. Orice este util. Sau poate știți restaurante care ar putea duce mâncare angajaților din spitale. Sunt medici care vor sta în spital câte o săptămână, zi și noapte. Sunt multe modalități prin care putem ajuta.

Știu că e nevoie și pentru alte spitale din Gorj și nu numai pentru spitale, știu că foarte mulți oameni sunt expuși, știu că foarte mulți oameni muncesc în această perioadă pentru ca nouă să ne fie bine. De asta e important să ne implicăm cât mai mulți, fiecare cu ce poate. Până nu va fi prea târziu.

Și sigur că îi mai putem ajuta pe medici dacă stăm în casă, dacă respectăm regulile de distanțare și de igienă. Este esențial să facem asta, pentru a nu ne îmbolnăvi prea mulți în același timp. Am auzit că încă sunt multe persoane în Târgu Cărbunești și nu numai care nu respectă regulile. Sper ca poliția să își facă datoria și să îi amendeze cu cele mai mari sume posibile. Știu că s-au dat deja amenzi și e foarte bine. Să continue. Poate așa se potolesc. Iar pentru cine nu știe, amenzile încep de la 2.000 de lei și pot ajunge până la 20.000 pentru persoanele fizice.

E nevoie de solidaritate. E nevoie de puterea lui ÎMPREUNĂ

Știu și că unii dintre voi o să spuneți să dea statul, să echipeze ei spitalele cu tot ce au nevoie, că noi plătim atâtea taxe. Alții poate o să spuneți să dea medicii și managerii, primarii, politicienii locali, că au salarii mari, că au luat atâta timp spăgi și așa mai departe. Știu, și eu am fost furioasă din cauza asta, când mă gândeam cum ar fi arătat spitalele dacă totul în țara asta s-ar fi făcut corect, dar mi-am dat seama că nervii nu ajută acum. E bine să atragem atenția dacă în continuare se întâmplă nereguli, dar e bine și să ne liniștim și să facem ceva constructiv. Acum este despre acum: care e situația și ce poate face fiecare dintre noi. După ce trecem de perioada asta putem să ne războim, să vedem cine e vinovat, dar acum e despre A ACȚIONA. AICI ȘI ACUM. Și sper din suflet că o să învățăm ceva din asta. Și noi, și medicii, managerii, primarii, politicienii, toți.

E adevărat și că Gorjul este printre județele cu cele mai puține cazuri și poate că de asta nici nu e băgat în seamă, dar sunt două aspecte aici: pe de o parte cu siguranță sunt mai multe cazuri, dar pentru că se fac puține testări, evident că numărul oficial al bolnavilor este mic. Pe de altă parte, dacă ne bazăm pe faptul că sunt puține cazuri și o să explodeze la un moment dat, cum s-a întâmplat și la Suceava, o să fie cam târziu să mai trimim echipamente de protecție, teste și aparatură după ce o să fie zeci sau sute de infectați. Nu mai bine facem asta înainte și astfel evităm o posibilă tragedie?

Am mai scris un articol în care puteți citi ce mi-au povestit șefa secției ATI, asistenta șefă a secției Chirurgie și asistenta șefă a secției Obstetrică-Ginecologie (toate femeile însărcinate confirmate cu COVID vor fi duse acolo, la fel și cele cu tot felul de probleme ginecologice). Articolul este acesta:

Șefă secție ATI, spital COVID din Gorj: „Avem doar două ventilatoare. Ce facem când vom avea mai mulți pacienți? Nu pot să decid eu cine trăiește și cine moare, nu pot!”

O să vedeți ce au făcut ei de când au aflat că sunt spital COVID, dar și ce mai au nevoie. Până atunci, vă rog să donați. În mai puțin de o zi s-au strâns aproape 4.000 de lei. Hai că se poate! Împreună reușim!

AICI puteți dona pentru Spitalul din Târgu Cărbunești

Dacă nu aveți posibilitatea să faceți plată online, Asociația Zi de Bine are și un număr de sms: trimiteți textul SUS la 8862. Costul unui sms este 4 euro. Banii trimiși prin sms nu ajung la un spital anume, așa cum ajung cei din campania făcută de mine cu sprijinul asociației, dar fetele distribuie și banii din sms-uri acolo unde e cea mai mare nevoie. Din 15 martie până azi, 6 aprilie, au făcut achiziții de 600.000 de euro și au trimis aparatură medicală, echipamente și dezinfectanți la 40 de sptale din țară. Urmează și altele, printre care și Spitalul din Târgu Cărbunești. Orice donație este bine-venită. Mulțumesc în numele pacienților și medicilor!

 

 

Surse fotografii: www.spitalcarbunesti.ro, www.dor.ro (fotoreporter Bogdan Dincă), pagina de Facebook Asociația Zi de Bine

De Izabela Pănescu

Bună! Eu sunt Izabela, un om simplu, ca și voi. Până la 22 de ani am avut un stil de viață total dezechilibrat, dar ușor, ușor am făcut schimbări, iar acum, la 36 de ani, am un corp sănătos.

Lucrez în televiziune de 16 ani: am început la ProTV și am continuat la Digi24, unde realizez emisiunea de sănătate “Tinerețe fără bătrânețe” de aproape 11 ani. Tot despre sănătate comunic aici, pe site, dar și pe Instagram, Facebook, YouTube.

Pe scurt, inspir oamenii să se întoarcă la sănătate, simplitate, la natural și natură, fie că vorbim despre mâncare, produse de îngrijire, haine, amenajare casă, gânduri, emoții sau postări pe social media.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *