#CălătoreșteSănătos în Budapesta

Îmi doream de mult să ajungem în Budapesta, știam că este un oraș frumos, toată lumea îmi spunea asta, dar a fost peste așteptări! Din păcate am avut practic doar o zi, în care am vizitat ce am putut. Am avut o problemă cu zborul, nu am mai ajuns când trebuia și practic prima zi a însemnat doar mâncat prânz, dormit, mers până în centru, intrat în 3-4 magazine, mâncat cină și somn. A doua zi a fost cu vizitat de dimineața până noaptea, iar a treia zi am hotărât să plecăm dis de dimineață spre Lacul Balaton. Dacă tot se schimbaseră planurile și nu mai avusesem trei zile în Budapesta am decis să stăm mai mult la Balaton, dacă tot facem drumul cu trenul, iar în Budapesta să venim altă dată într-un city break. (despre lacul Balaton vă povestesc într-un articol separat, pentru că e un loc minunat și sunt foarte multe de spus)

În Budapesta nu vă spun ce obiective turistice sunt de vizitat, căci nu despre asta e rubrica mea #CălătoreșteSănătos, ci despre locuri și activități sănătoase:) Începem cu restaurantele:

Fruccola

Este printre puținele restaurante cu mâncare sănătoasă care este deschis și duminica, plus că este poziționat foarte bine: chiar in centru, aproape de Dunăre, pe o străduță perpendiculară pe strada Vaci, după magazinul Zara imediat la dreapta. Puteți lua la pachet sau puteți mânca acolo. Au mese și înăuntru, și afară.

Găsiți acolo multe sendvișuri gata făcute, dar și o mulțime de variante de mic dejun: omlete, tot felul de budinci (de tapioca, de mere cu ovăz), clătite americane inclusiv fără gluten, smoothie-uri, freshuri din fructe și legume. Au și meniuri de prânz și cină, tot sănătoase: supe creme, salate ori alte preparate cu năut, quinoa și desigur multe legume. Sunt și preparate expuse acolo, deci le puteți vedea, dar și altele pe care le comandați.

Pagina lor de Facebook este aici.

Jamie’s Italian

Nu puteam ajunge la Budapesta și să nu mâncăm la restaurantul lui Jamie Oliver. Este în partea veche a orașului, în Pesta. Mi-a plăcut mult atmosfera și decorul, iar în privința meniului au fost două excepții.

După cum îi spune numele, restaurantul este italienesc, așa că noi am comandat câte o pizza (Julietta și Funghi Misti) și un desert la final. Mi-a plăcut mult că pizzele sunt simple, cu 2-3, cel mult 4 ingrediente.

Nu mă așteptam, însă, ca tocmai într-un restaurant Jamie să nu găsești un desert sau măcar o băutură fără zahăr. Practic la ei nu poți bea o limonadă fără zahăr, pentru că este deja preparată și are zahăr. Foarte dezamăgită am fost. La capitolul deserturi la fel, dar totuși am vrut să vedem cum este Pavlova la ei. Am luat una cu fructe de pădure și a fost foarte bună, doar că era atât de dulce încât abia am mâncat jumătate (nu doar eu, ci amândoi). Nu știu dacă era mai dulce decât ar fi trebuit sau era vorba doar de faptul că noi mâncăm foarte rar zahăr și când mâncăm de fapt mai mult gustăm:) Cred că mai degrabă a doua variantă 🙂 De ce am comandat-o? De curiozitate. Nu suntem obsedați de mâncarea sănătoasă: dacă vrem să testăm ceva considerat nesănătos sau dacă ni se face poftă de ceva dulce, nu ne abținem, pentru că acestea sunt doar niște excepții.

Prețurile sunt mai mari decât la noi, dar având în vedere brandul Jamie Oliver eu zic că sunt ok. De exemplu, o pizza este în jur de 10 euro, iar nota de plată pentru două pizza, un desert și două băuturi a fost 40 de euro. Puteți vedea meniul complet și prețurile aici.

Szimply

Este mai mult un bistro, e foarte mic, la fel și meniul. Când am fost noi aveau 5 preparate pe meniu, dintre care două se terminaseră:) Nu ne-a plăcut asta, dar ne era atât de foame încât am rămas acolo, plus că ne învârtisem destul de mult până să îl găsim. Este undeva pe un gang, iar Google maps nu vedea acel gang și ne ducea aiurea.

Dincolo de toate astea, chiar nu am regretat că am rămas să mâncăm aici. Au niște preparate cu adevărat speciale. Sunt prea multe ingrediente într-un preparat, nu cum suntem noi obișnuiți să mâncăm, dar nu se întâmplă nimic dacă în vacanțe mai facem excepții, așa cum spuneam mai devreme. Și excepția asta chiar a meritat!

Ionuț a ales un preparat care avea pâine integrală cu maia pe care era avocado, ou fiert, fasole, frunze verzi și fructe de pădure. Eu am mâncat un fel de salată cu ouă marinate, ciuperci crude, frunze verzi, fructe de pădure, sos de alune, parmezan. Excepționale amândouă! Atât de bine se potriveau acele arome, deși atât de diferite, încât ai mai fi cerut și a doua porție! Preț: aproximativ 10 euro un preparat.

Din păcate am testat doar aceste restaurante cu mâncare sănătoasă, deși aveam pe listă foarte multe, dar vă promit că data viitoare când mergem o să actualizez lista. Sigur că nu am ratat celebrul gulaș de vită, dar să știți că nu m-a dat pe spate. Poate nu am nimerit noi restaurantul potrivit, deși era chiar în centrul, pe strada Vaci. Am mai mâncat acolo ceva bun: niște găluște în sos de spanac, cu ciuperci, cremă de brânză și semințe de floarea soarelui. Delicioasă combinație!

#CălătoreșteSănătos la Budapesta: băi termale

Tot la capitolul #CălătoreșteSănătos, Budapesta are multe bile albe datorită băilor termale. Orașul are o mulțime de izvoare termale, iar ungurii au fost foarte deștepți și au investit în asta, pentru a atrage turiști. Așadar, pe lângă activitățile obișnuite pe care le faci într-un city break, aici poți sta zile întregi la spa si piscine. Noi nu am apucat, dar sper să ajungem anul viitor și neapărat mergem!

#CălătoreșteSănătos la Budapesta: Dunărea

Sigur că un alt plus este Dunărea, care e superbă! Poți face plimbări pe malul ei sau cu barca – este modalitatea perfectă să te relaxezi și să îți limpezești mintea. Vă recomand în special o croazieră făcută noaptea, pentru că orașul este impresionant. Clădirea pe care o vedeți în colajul de mai jos, în colțul dreapta sus, este Palatul Parlamentului.

 

M-aș bucura să fim în legătură și pe canalele mele de social media:

 

CELE MAI RECENTE ARTICOLE


Deodorante mai sănătoase și eficiente împotriva transpirației
Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primesc este “ce deodorant/antiperspirant folosești?”. Înainte de a răspunde la această […]
Ce filtre pentru apă am ales
Apă filtrată în toată casa, nu doar la bucătărie Dintotdeauna mi-am dorit să am apă filtrată si la baie, nu […]
Low Toxic Life: sfaturi pentru un stil de viață echilibrat, natural, simplu
Sunt foarte fericită să vă anunț că încep, în sfârșit, un proiect pe care îl am în minte de un […]
albire dentara
Experiența mea cu albirea dinților și de ce am ales până la urmă un tratament profesional de albire dentară
Experiența mea cu albirea dinților Tratamentul de albire dentară afectează smalțul dinților – mit sau adevăr? Am auzit asta de […]
Ce beneficii are vitamina C lipozomală și cum o alegem pe cea mai bună
Sunt convinsă că ați auzit de suplimente lipozomale. Vitamina C lipozomală este cea mai cunoscută, dar există și vitamina B, […]
Cum poți afla dacă ai alergii alimentare întârziate
Deși mănânc cât pot de echilibrat, în ultimii ani am tot avut probleme digestive. În special balonare, dar am avut […]

Această pagină web folosește cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe